Premierul Boc susţinea pe la începutul anului că oamenii, în loc „să dea drumul şi la partea de consum”, preferă „să ducă mai mulţi bani la bancă şi să economisească”, ceea ce-i „foarte rău şi ineficient pentru o economie”. Prim-ministrul polonez Donald Tusk - proaspăt câştigător al alegerilor legislative - are însă o altă optică. El consideră că „economisirea e calea normală, nu traiul pe credit”. Punct de vedere apropiat de cel al laureatului Nobel pentru economie Friedrich August von Hayek: „Testul pe care îl are de trecut cineva pentru a se numi bun economist constă în înţelegerea faptului că creşterea economică sau nivelul angajării forţei de muncă nu sunt determinate de creşterea consumului ci, din contră, de volumul economisirii”.
Analiştii români preferă însă să pice examenul, precum absolvenţii de liceu la bacalaureat. Ei apreciază că BNR trebuia să micşoreze semnificativ dobânzile, pentru că ieftinirea creditului e vitală pentru stimularea economiei. Asta chiar dacă un alt polonez, Leszek Balcerowicz, fost preşedinte al băncii centrale din ţara sa, explică limpede ce urmăresc cei care solicită stimulente monetare. El subliniază în cartea sa „Libertate şi dezvoltare” că aceia care se pronunţă în favoarea creditelor ieftine ar trebuie să militeze şi pentru disciplină salarială şi bugetară, şi pentru o politică prudentă a băncii centrale. Însă majoritatea celor care vor credite ieftine au în minte, cu siguranţă, cu totul altceva: să obţină împrumuturi cu dobânzi inferioare inflaţiei, indiferent de aceasta, adică şi atunci când inflaţia e mare. Generalizând, e vorba de o încercare de a pune mâna pe banii altora, căci, în aceste condiţii, cei care plătesc pentru creditele ieftine sunt cei care economisesc. Pentru ca băncile să nu dea faliment, ar trebui ca şi dobânzile la depozite să scadă sub rata inflaţiei, ceea ce ar reprezenta, evident, o pierdere pentru depunători. Drept urmare, capitalul ar migra în străinătate sau ar tinde să se transforme în alte active, neexprimate în monedă naţională. Lăsând deoparte această variantă, creditele ieftine sunt o tentativă de a-i face pe contribuabili - adică tot restul societăţii - să finanţeze respectivele împrumuturi. Putem astfel înţelege de unde vine popularitatea acestui concept - căci cui nu-i place să primească bani?! Dar nu ne putem împăca defel - subliniază Balcerowicz - cu afirmaţia că se pot realiza pe scară largă credite ieftine indiferent de rata inflaţiei, într-un mod în care să nu afecteze negativ întreaga economie.
Rolul economisirii a devenit mai clar, dar ce ne facem dacă e insuficientă? „România depinde în mod fundamental de economisirea externă, pentru că noi nu suntem în stare să generăm bani în economia asta şi nici nu avem puterea să economisim”, spune economistul-şef al BNR. Într-adevăr, investiţiile şi economisirea sunt scăzute, ceea ce face ca economia noastră să nu genereze productivitate. Numai că economia ar fi putut genera productivitate dacă ar fi fost aşezată pe fundamente economice solide. Problema e însă că atunci când îţi apreciezi ani în şir moneda pentru a arăta că ai mai puţină inflaţie, deşi te găseşti într-o stare neîntreruptă de deficit, ce fundamente poţi pune?! Degeaba ne întrebăm acum de ce PIB-ul românesc nu e stabil la nivelul elementelor care-l formează, în contextul multor afaceri pur speculative.
