FMI a mai adus un termen nou în experimentul făcut pe trupul pacientului România. Conducerea firmelor cu capital majoritar de stat de către un management privat. Nu s-au dat prea multe explicaţii, singura certitudine este că în companiile pe care le mai are statul s-au instalat, de câteva luni, confuzia şi aşteptarea. În energie, dar şi în transporturi, în cele câteva companii din industria prelucrătoare unde statul mai este majoritar o analiză a semestrului II din 2011 va arăta consecinţele imobilismului instaurat cu ucaz de la FMI.
Până să fie instalaţi noii şefi, se încearcă să se umple cu un conţinut românesc ideea plasată de FMI. Cine să fie aleşii? Noi, cei de la putere, nu avem oameni capabili să conducă şi mai bine ceea ce a fost condus până acum tot de noi? S-au format nişte comisii care au sarcina să-i găsească pe „aleşii”, pe cavalerii economiei sănătoase.
Ce mandat vor primi noii şefi care nu există încă? Evident, acţionarul majoritar impune ţintele pe care trebuie să le atingă managerul. De ce-i spun privat, când de fapt el este al statului? Răspunde altfel în faţa Consiliului de Administraţie, el are contract de management altfel decât directorul actual? Greu de ştiut dacă ideea FMI va avea şanse să fie finalizată. Până acum „schimbarea” se prepară cu fereală, ca să nu alunge vânatul. Sunt multe cazuri în ţară când manageri care au activat cu bune rezultate în companii de stat au trecut cu succes la conducerea unor companii private cu capital străin. Cum să numim această experienţă, management de stat în privat? Cazurile companiilor străine conduse de români au o ilustrare cât se poate de convingătoare la Petrom şi la Asirom. Doamnele Mariana Gheorghe şi Mariana Diaconescu au trecut fără complicaţii de performanţă de la „stat” la „privat” şi nu le-a decorat nici FMI, nici Banca Mondială, nu au fost nici subiect de comunicare ştiinţifică.
Privim acum spre struţo-cămila managementului privat la companiile de stat încercând încă o dată să descoperim apa caldă. Problema nu e că nu ştim ce-i apa caldă, ci faptul că nu avem lemne să o încălzim. Altfel spus, cadrul de funcţiune al managementului este perturbat în firmele statului chiar de către… stat. Când se numesc directori generali de paie, pe criterii exclusiv de partid sau de apartenenţă la grupuri de interese, care au mandat să rezolve în primul rând problemele partidului, atunci la ce rezultate poţi să te aştepţi în direcţia creşterii performanţei economice?
De ce nu se scot la concursuri reale conducerile firmelor din subordinea ministerelor sau ale guvernului? Să pornim cu o firmă cu mulţi bani şi proiecte de administrat - Compania Naţională de Investiţii. Tot a vrut Elena Udrea să o desfiinţeze, iar când a aflat pe ce ouă de aur stă, s-a răzgândit fără explicaţii.
Acest nou tip de management pe care îl doreşte FMI se aplică şi firmelor cu randamente bune sau foarte bune, dar şi celor care sunt scufundate în groapa datoriilor. Ce se va întâmpla la Transelectrica, de pildă, în cazul deschiderii unui concurs pentru managerul privat? Dacă se va înscrie şi va câştiga un fost director general, schimbat din funcţie pentru că nu era de la PDL? Va intra şi el în PDL, pentru că acum ştie lecţia? Sau îşi va duce noul mandat la îndeplinire cu un salariu de nabab fără să-i pese de cei care îl destituiau în urmă cu doar câteva luni? Ne va lămuri domnul Franks şi apoi, dacă va mai fi pe poziţie, ministrul Ariton.
