Văzându-l în ultima perioadă foarte supărat pe guvernatorul Mugur Isărescu, m-am oprit din vijelia unei zile de lucru normale şi m-am gândit. Şi iar m-am mai gândit. Dar dacă guvernatorul are dreptate? Dacă are, de fapt, motive reale de nemulţumire? Sau doar trece printr-o etapă mai pesimistă? Urmând exemplul preşedintelui ţării, când ne sugera să căutăm ce este o păpădie pe google, am dat şi eu search scriind în ecranul motorului de căutare: nemulţumiri, supărări, critici ale lui Mugur Isărescu. Asta ca să mă pun la curent cu ofurile sale, mai noi şi mai vechi - cele de când era premier, în 2000, cunoscându-le personal.
Veţi fi tulburaţi să constataţi câte angoase are guvernatorul. Dacă ar avea cineva răbdarea necesară şi le-ar nota chiar pe toate, ar realiza o lucrare - chiar şi de doctorat - cu adevăratele probleme ale societăţii noastre. De unde reiese limpede că guvernatorul este şi el om, nu doar un înalt funcţionar al statului, considerat de mulţi ca valsând în sfere mult prea înalte faţă de tălpaşii de rând.
Să vă împărtăşesc succint rezultatul micii mele investigaţii jurnalistice şi psihologice, până la urmă. Iată titlurile ca atare: „Isărescu, nemulţumit că banii de investiţii se duc pe salarii”, „Isărescu, nemulţumit de pregătirea angajaţilor din bănci”, „Isărescu, nemulţumit de lipsa unei autostrăzi de la Nădlac la Marea Neagră”, „Isărescu, nemulţumit de intermedierile financiare”, „Mugur Isărescu, supărat pe cei care vorbesc nejustificat de scumpirea alimentelor”, „Isărescu îi critică pe drumari că nu-şi respectă termenele”, „Isărescu, deranjat de «zgomotul» din România”, „Mugur Isărescu continuă războiul împotriva politicienilor”, „Isărescu a criticat pregătirea studenţilor din ziua de azi”, „Isarescu critică zona euro şi aminteşte de prăbuşirea etalonului aur”, „Isărescu critică afirmaţiile referitoare la creşterile salariale din 2011”, „Mugur Isărescu: Guvernul a minţit în privinţa colectării veniturilor bugetare”, „Guvernatorul critică aspru amatorismul din presa financiară”. Ei, şi aici, la final, voiam să ajung, să remarc situaţia în care presa financiară a devenit, în ochii lui Mugur Isărescu, cam la fel ca infrastructura la pământ, mediocritatea bancherilor, delăsarea studenţilor, capcanele euro etc.
Dacă în toate aceste teme majore ale societăţii noastre guvernatorul chiar nu are nicio vină - practic nimeni nu-l poate scoate ţap ispăşitor pentru dezastrul din anumite ramuri economico-sociale-profesionale -, în ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii presei economice ar fi momentul să-şi asume şi Mugur Isărescu un mic procent de culpabilitate.
Pentru că cine, dacă nu domnia-sa, a preferat de ani de zile comunicarea doar prin anumite canele media, cine, dacă nu Banca Naţională, a cultivat anumiţi jurnalişti specializaţi în sistemul bancar, cine, dacă nu staff-ul guvernatorului, a marginalizat anumite publicaţii şi le-a favorizat pe altele? Nu sunt capete de ţară, un ziarist rezistă pe piaţa media dacă este bun, creativ, inventiv, nu are nevoie să fie favorizat. Dar cred că cei care au dat tonul unor atitudini superficiale, mai întâi, apoi chiar ostile faţă de politica BNR provin chiar din structurile favorizaţilor, preferaţilor, întâi-căutaţilor. Ceilalţi au rămas şi vor fi în continuare constanţi în atitudini oneste faţă de BNR şi guvernator, fără să mai aştepte de mult ofrande pentru că-şi fac meseria. Adică un fel de ziarişti pe care, în esenţă, guvernatorul îi admiră, dacă este să ne luăm după o afirmaţie a domniei-sale: „Modelul meu în viaţă este românul tăcut, muncitor şi sfios, care îşi iubeşte pământul şi ţara, fără să facă paradă de patriotism”.
