Guvernul şi competitivitatea
de Edward Pastia in Editoriale pe 7 Octombrie 2011, 17:47
Vin veşti bune dinspre Palatul Victoria. Guvernul a decis să mai înfiinţeze o comisie, una care să se ocupe de competitivitate. Super! De acum înainte lucrurile vor merge strună, iar firmele româneşti vor spulbera concurenţa europeană. Sau nu?Ştirea oficială sună aşa, potrivit conducătorului comisiei, Andreea Paul-Vass: „Consiliul Naţional pentru Competitivitate este o platformă guvernamentală care să asigure un dialog autentic între Executiv, mediul de afaceri şi mediul universitar”.
Iar obiectivul major al acestui consiliu este elaborarea Strategiei Naţionale pentru Competitivitate România 2020, care va oferi o viziune integrată asupra acestui domeniu şi va fundamenta politicile publice, a mai arătat doamna Vass. Ce tare! Nu mă mai pot opri din aprecieri. În sfârşit, vom avea o viziune integrată! Vom putea fundamenta politicile publice! Ce mai încolo şi încoace, va fi bine. Asta dacă nu va fi foarte bine.
Totuşi, nevrând să contest autoritatea comisiei (pardon, consiliului) şi nici a conducătorului acesteia, mă gândeam că noi oricum nu avem politici publice. Nu am văzut niciun demnitar care să leşine atunci când priveşte starea naţiunii. Am observat în schimb guvernanţi preocupaţi să taie venituri de la toată lumea, nu de la cei cu salarii mari (fără niciun studiu de impact). Pe româneşte, singura politică publică a fost cea legată de austeritatea fără limite. Am legiferat sărăcia, am desfiinţat sistemul medical, am distrus poliţiştii, militarii, profesorii etc. Să avem oare nevoie de o viziune integrată pentru a tăia în continuare? Şi un orb poate face asta, nu are nevoie să vadă ceva.
Nici măcar istoricul în materie de comisii şi consilii nu ne dă vreun motiv de optimism. O structură similară, înfiinţată în luna aprilie, sub titulatura de „Grup de lucru pentru elaborarea şi monitorizarea planului de acţiuni referitor la îmbunătăţirea mediului de afaceri”, avea în componenţă 40 de oameni, specialişti de felul lor. Doamna Vass era şi dânsa prezentă acolo. Spuneţi-mi, vă rog, doar o acţiune a planului respectiv. Nu aţi sesizat niciuna? Corect. Niciuna. A fost modificat Codul Fiscal, pentru a nu-ştiu-câta-oară în ultimii doi ani, iar mediul de afaceri nu a primit nicio facilitate (mă refer strict la cele promise de cabinetul Boc). În consecinţă, nu se va îmbunătăţi deloc, dimpotrivă. Ori poate modificarea „constituţiei financiare“ nu face parte din categoria „politici publice“?
Să vă mai spun una din acest domeniu? S-a afirmat mereu că ziariştii sunt evazionişti, că nu plătesc CAS, şomaj etc. pentru drepturi de autor. Acum plătesc. Ei bine, dacă vreunul este dat afară de la publicaţia unde lucrează şi se duce la Şomaj să-şi ceară drepturile i se spune că „nu există legislaţie în acest sens, dar se lucrează“. Da, da, el plăteşte de mult „şomajul“ la stat! O fi şi asta vreo politică publică... cu viziune integrată? Cumva ea se numeşte „bătaie de joc“?
Sper ca în cel mai scurt timp să se înfiinţeze un consiliu care să integreze toate comisiile astfel încât să avem o viziune integrată asupra tuturor politicilor şi, în sfârşit, să existe dialogul necesar trecerii la o nouă etapă în emanciparea statului nostru socialist, pardon, democratic - cea multilaterală şi dezvoltată. Aplauze!

