Cocoşul francez şi găina românească

Cetăţeanul român continuă să fie subiect de miştouri şi băşcălie în mai toate ţările Uniunii Europene. Franţa pare liderul acestui curent anti-românesc, dar el se manifestă în plan po­litic şi în Olanda sau Finlanda, ţări care s-au opus re­cent aderării noastre la Spaţiul Schen­gen. De cu­rând, un post de radio fran­cez ne-a luat în tăr­ba­că. Nu trecuseră decât 10 zile de la ultima jignire a ro­mânilor într-o emisiune umoristică de televi­ziune. Să le luăm pe rând. Cauzele acestor critici directe sau subliminale sunt, de cele mai multe ori, cât se poate de reale. Oricine s-ar pune în pie­lea fran­cezilor ar fi deranjat profund de ceea ce se întâmplă. Ce­rşetori pe Champs-Elysees a­gresivi, cunos­cuţii instrumentişti de culoare care vor să reinventeze acordeonul chiar la el aca­să, spălă­tori de parbrize a căror înfăţişare te fa­ce să închizi geamul imediat şi să blochezi uşile, alba-neagra pe malurile Senei, ghicitoa­re cu fuste largi în faţa Bisericii Notre Dame. Şi exemplele pot continua, din păcate. Este o necivilizare for­ţa­tă a unei ţări superbe cunoscute în lume tocmai pentru civilizaţia sa. Din­colo de proble­me­le adevărate, exis­tă însă şi o doză de ipocrizie şi teatralism specifice fran­ce­zilor. Tolerează a­ceste probleme ani de zile fără să ia nicio mă­sură concretă. Dar îi apucă brusc dragul de ordine şi sigu­ranţă publică în preajma perioa­delor electorale. Şi uite aşa câte un ministru de interne anti-ro­mân, cum este cel francez, pu­ne doar problema unei naţionalităţi având conotaţii mereu infrac­ţio­nale. O ches­tiu­ne de siguranţă publică devine astfel una politică, pentru că există un astfel de interes în Franţa, pe fondul unei bătălii dure între populari şi so­cialişti. Dar aceste nuanţe importante şi evident obligatorii pentru o radiografie corectă a situaţiei nu ţin loc de soluţie. Ea este destul de simplă, neabordată însă cu inteligenţă şi do­rinţă de rezolvare, de ambele părţi. În interiorul Uniunii Europene, unde valorile justiţiei şi afacerilor au numitor comun, pot fi luate mă­suri urgen­te. Dacă România ar fi avut un ministru de interne şi unul de externe (nu există vreo certitudine pentru asta...), ar fi propus cu insistenţă omologilor francezi să existe unităţi mixte de po­li­ţie şi jandarmerie româno-fran­ce­ze care să ac­ţio­neze rapid în toate zo­ne­le din Franţa unde este semnalată pre­zenţă ro­mâ­neas­că având în­clinaţie infracţio­na­lă. Lo­curile sunt cu­noscute de toată lumea, nu-i vreun secret. Va­ga­bondajul, cer­şetoria, furtul - toate sunt elemente sancţi­o­na­bile imediat. Printr-un simplu acord de extră­dare, care exis­tă din câte ştiu eu, toţi românii mai blonzi din Vaslui sau mai bronzaţi din Făurei pot fi expediaţi urgent acasă şi supravegheaţi. O strânsă cola­bora­re ar putea stopa acest fe­no­men pă­că­­tos, din care doar România are de tras po­noa­se de imagine şi nu numai. Franţei pare să-i convină situaţia, pentru că a găsit fraierii de serviciu, persoanele pe care să poată da vina, proces atât de necesar într-o campanie electo­rală. După atâta amar de vreme în care a încercat, dar n-a reuşit să nu cadă în farmecele mi­nis­trului dezvoltării, presupusul nostru ministru de externe s-a declarat „jignit“ de ultima emisiu­ne radiofo­nică din Franţa. Asta du­pă ce luni în­tregi a spus că ar fi o prostie să reacţionezi la miştourile anti-româneşti din mass-media fran­ce­ză. Târzie şi fără efect aceas­tă scurtă trezire din som­nul adânc al amintitului personaj. Mi-am a­min­tit de o poantă excelentă spusă de un prie­ten de-al meu francez care e rezident la Bu­cu­reşti. El zice aşa, ironizând fin defectele poporului din care face parte: „Co­coşul francez e singura pasăre care cântă cu pi­cioa­rele în rahat“. Aş completa eu că mai şi înca­lecă găina românească de câte ori vrea el...