A trecut un deceniu de când „Coaliţia” a început războiul cu talibanii pentru a lovi baza terorismului. Era 7 octombrie 2001, la patru săptămâni de la drama de la World Trade Center şi atacul împotriva Pentagonului. Împlinirea deceniului de război a trecut neobservată în ţările angajate pe frontul din Afganistan. „Aniversarea” a prilejuit manifestaţii anti-NATO şi antioccidentale în Afganistan, populaţia locală cerând eliberarea ţării de „ocupanţi”. Generalii americani avansează retragerea în 2014, România, prin vocea lui Traian Băsescu, anunţă că data plecării o vor stabili militarii. Nu a precizat care - ai noştri sau generalii care comandă zona în care sunt desfăşurate trupele româneşti.
Comentarii numeroase au apărut însă în presa lumii prilejuite de împlinirea deceniului de război. Un război purtat cu umbre fără identitate, fără linii de front clare, în care trupele NATO, considerate în ofensivă, sunt obligate să se apere în permanenţă de un inamic greu de decelat în masa populaţiei afgane. O analiză publicată de cotidianul „Le Monde” relevă că victoria pe care o sperau forţele NATO este încă departe. Alianţa desfăşoară în Afganistan un efectiv de 140.000 de militari, din care 98.000 sunt americani. În ţări NATO opinia publică forţează decizii politice în sensul retragerii mai rapide a trupelor. Majoritatea britanicilor reclamă întoarcerea acasă a celor 9.500 de soldaţi, şeful de stat major, David Richard, recunoscând că „a pierdut bătălia de opinii”. Din 2001 au murit în Afganistan 382 de soldaţi, britanicii fiind a doua forţă, după SUA, angajată în lupte. Americanii au pierdut 1.800 de vieţi în această ţară pe care, spun şi comandanţii lor, nu o cunosc şi asupra căreia au o viziune simplistă. În România, care desfăşoară peste 1.000 de soldaţi, nu se discută aproape nimic despre acest război în care şi-au pierdut viaţa 19 militari. O viziune simplistă de comunicare a Ministerului Apărării, o lipsă totală de interes a partidelor şi a societăţii civile pentru acest subiect grav. Greu de înţeles de ce nu ştim costurile reale ale războiului, au dispărut până şi firavele întrebări legate de starea echipamentelor militare, de protecţia militarilor din acest front.
Regimul talibanilor împotriva căruia pornea războiul în 2001 a căzut în câteva săptămâni după bombardamentele aeriene, dar aceasta nu a însemnat aproape nimic din punct de vedere militar. Un taliban, citat de o televiziune occidentală, spunea „voi aveţi ceasuri, noi avem timpul”. După un deceniu de război, întrebarea pe care şi-o pun înalţii comandanţi militari este una-cheie: împotriva cui luptăm în Afganistan?
Amiralul american Mullen, care are o experienţă de comandă de câţiva ani în acest teatru de operaţii, face o dezvăluire surprinzătoare: Pakistanul exportă violenţă în Afganistan prin intermediul reţelei islamiste Haggani, sprijinită de guvernul de la Islamabad. Aşadar, Pakistanul, care oficial este aliatul SUA şi al NATO, luptă pe frontul din Afganistan împotriva Alianţei! „Trădarea” din interior explică ineficienţa operaţiunilor militare NATO şi lipsa de progres în instalarea păcii în Afganistan. Deja se anticipează că pacea nu se poate face fără participarea talibanilor la viitoarea configuraţie a guvernării la Kabul. Atunci pentru ce a fost nevoie de un deceniu de război? De ce au pierit mii de soldaţi dacă se ajunge la o situaţie aproape similară celei din 2001? Cine va deconta la Bucureşti nota războiului din Afganistan care, iată, trece spre al doilea deceniu fără focuri de artificii şi şampanie?
