Fiecare guvern, ca şi fiecare individ, este unic în felul său. Dacă despre guvernul Năstase se poate spune că a fost guvernul privatizărilor (mai mult sau mai puţin controversate), despre guvernul Tăriceanu că a fost cel al marilor business-uri (mai mult sau mai puţin amice cu premierul), guvernul Boc se remarcă sau ar vrea să se remarce drept guvernul responsabilităţii. Austeritatea, majorarea de impozite şi reducerea de cheltuieli, toate sunt prezentate drept dovezi ale responsabilităţii actualului guvern, care refuză să gândească politicianist.
Părăsind nivelul retoric, de pe teren situaţia însă pare cu totul alta. În tentativa sa de a justifica problemele de execuţie bugetară aduse de criza economică şi măsurile dure de ajustare adoptate, actuala guvernare a acuzat în repetate rânduri iresponsabilitatea fiscal-bugetară a fostului executiv liberal. Pe lângă faptul că au jurat că nu vor călca pe urmele liberalilor risipitori, actualii guvernanţi au şi adoptat o lege în acest sens, Legea responsabilităţii fiscal-bugetare. Din păcate însă, guvernul Boc şi-a făcut un obicei din încălcarea propriei legi. Astfel, după rectificarea bugetară, care încalcă legea, potrivit Consiliului Fiscal, un nou act normativ, Strategia fiscal-bugetară, a sfidat bunul-simţ, dar şi aceeaşi Lege a responsabilităţii fiscal-bugetare, fiind adoptat abia pe 10 august, în timp ce el trebuia să fie depus pe masa Parlamentului încă de pe 30 mai. În prezent, MFP încearcă să şteargă însă urmele acestei încălcări a legii, iniţiind un proiect prin care termenul de depunere a Strategiei în Parlament va fi 31 iulie.
Dovadă de (i)responsabilitate au dat miniştrii guvernului Boc şi atunci când au fost puşi faţă în faţă cu sancţiunile pentru încălcarea legii. În cazul rectificării bugetare, acestea ar fi trebuit să fie exemplare: premierul Emil Boc, ministrul finanţelor publice Gheorghe Ialomiţianu, ministrul muncii Sebastian Lăzăroiu şi ministrul justiţiei Cătălin Predoiu erau pasibili de amendă de la 2.000 la 20.000 de lei din partea Curţii de Conturi şi riscau suspendarea din funcţii. Evident că, ascunzându-se în spatele unei formule precum „prin exceptare de la actuala lege”, aceştia nu au păţit nimic. Asta chiar dacă nu poţi fi exceptat printr-o ordonanţă de urgenţă, dată în virtutea unei legi, de la respectarea prevederilor aceleiaşi legi.
Tot dovadă de (i)responsabilitate au dat şi membrii Opoziţiei. Pentru că, spre deosebire de cazul rectificării bugetare, încălcarea termenului de depunere a Strategiei fiscal-bugetare atrage răspunderea politică solidară cu ceilalţi membri ai Guvernului. Cu alte cuvinte, Opoziţia ar fi avut un motiv mai mult decât serios să depună o moţiune de cenzură, având ca principală dovadă „declaraţia de răspundere” ce trebuie depusă odată cu Strategia. Dar probabil că Opoziţia era ocupată cu stabilirea listei de candidaţi la alegerile locale. Până la urmă, şi în cazul opoziţiei, ca şi al Puterii, responsabilitatea politică e mai importantă decât cea fiscală.
