Creşterea economică sub aşteptări anunţă noi măsuri de austeritate

de Florin Rusu, Consuela Stegarescu in News pe 3 Octombrie 2011, 00:00

  • print
  • rss

O evoluţie pozitivă de doar 2% a PIB-ului va conduce la reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe în valoare de cel puţin 1% din PIB

Decizia FMI de a reduce estima­rea de creştere economică pentru 2012 la jumătate se traduce, pentru simplul cetă­ţean, printr-o nouă austeritate. O redu­cere a creşterii PIB de la 4 la 2%, cum a anunţat şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, se transpune într-o micşorare a veniturilor publice cu minimum 0,6% din PIB. Dacă la aceasta se adaugă şi pierderile provocate de relocarea Nokia, de aproximativ 0,25% din PIB, dar şi un an agricol mai slab decât acesta, ca ur­ma­re a secetei din această toamnă, re­zul­tă un impact negativ asupra deficitului bugetar cuprins între 1 şi 1,5% din PIB. Deprecierea actuală a leului, pentru maximizarea veniturilor din accize de anul viitor, este prima măsură a guvernanţilor în vederea reducerii deficitului.

Potrivit Strategiei fiscal-bugetare adopta­te în august de gu­vernul Boc, Româ­nia ar avea nevoie de o creş­tere eco­nomică de 3,5-4% din PIB pentru a atinge ţinta de de­fi­cit bugetar de 3% con­venită cu FMI şi pentru a nu fi sanc­ţio­nată potrivit pro­cedurii de de­ficit excesiv. Chiar dacă ar fi viabilă stra­tegia Execu­ti­vu­lui, care deja a fost pusă sub semnul în­trebării de Con­si­liul Fiscal sau de economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, în contextul unei creşteri econo­mice de 2% pentru 2012, de­fi­citul s-ar situa undeva între 4 şi 4,5% din PIB. Ceea ce în­seam­nă că, pentru a-şi re­s­pec­ta angajamentele asuma­te, Gu­vernul va trebui să adopte măsuri suplimentare celor cuprinse în Strategie. Nu­mai că nu prea mai are pârghii: la TVA nu mai poate umbla, iar cealaltă sursă im­portantă de venit la buget, contribuţiile sociale, se află deja la un nivel ridicat, afec­tând crearea de noi locuri de muncă.

Urmă­toa­rea sursă de ve­nit sunt ac­cizele, motiv pentru care, cu cooperarea strân­să a Băncii Naţionale, cursul a atins săp­tă­mâna trecută un maxim al ul­timelor 15 luni, de 4,3533 lei pentru un euro. Motivul: va­loarea în lei a accizelor da­torată bu­getului de stat se de­termină pe baza cursului de schimb valutar stabilit de Banca Cen­trală Eu­ropeană în pri­ma zi lucră­toare a lunii oc­tombrie din anul curent pen­tru anul ur­mă­tor şi se publică în Jur­na­lul Oficial al Uniunii Eu­ro­pene. Ponderea venitu­ri­lor din accize în PIB a crescut de la 3,1% în 2009 la 3,7% în 2011. Statul speră ca noul curs mai mare şi majo­rările programate pentru anul viitor din accize să conducă la o creş­tere a ponderii undeva în ju­rul a 4% din PIB.

BNR, confortabilă cu un leu mai slab
În ultima lună, moneda na­ţională a început să piardă constant teren în raport cu euro. BCE a publicat în ultima zi din septembrie o rată de schimb de 4,3575 lei/euro, cu 3% mai ridicată faţă de cea afişată la finele lui august.
BCE şi BNR publică în pa­ralel rate de referinţă pentru cursul de schimb euro/leu. Co­taţiile afişate de cele două bănci centrale în aceeaşi zi nu sunt identice aşa cum nici ore­le la care sunt publicate nu coincid. BNR publică ra­te­le de referinţă în jurul prân­zu­lui, iar BCE după-amiaza. As­t­fel, cele două bănci cen­tra­­le iau în calcul intervale ora­re di­ferite atunci când stabi­lesc referinţele.

Pe piaţa interbancară, co­ta­ţiile au sărit vinerea trecută peste nivelul de 4,37 lei/eu­ro. Joia trecută, leul a în­chis ziua la 4,35 unităţi/euro, ni­vel mai depreciat decât cu o zi îna­­in­te. Spre sfârşitul zilei, viceguvernatorul BNR Cris­tian Popa a declarat că leul este mai pu­ţin afectat de­cât monedele re­gionale, a­dău­gând că stabilitatea leului s-ar putea datora şi „fundamen­te­lor economice îm­bu­nătăţite”. „Interpretăm a­ceas­tă decla­raţie drept un semn că BNR este confortabi­lă cu interva­lul în care a fost tranzacţionat leul în ultima perioadă”, afirmau analiştii ING într-un ra­port publicat în dimineaţa zilei de vineri.

În ultimele trei luni, leul a performat mai bine în ra­port cu euro decât alte valute din re­giune. Moneda naţio­na­lă s-a depreciat cu peste 2%, în timp ce zlotul polonez s-a de­pre­ciat cu aproape 12%, iar fo­rin­tul un­guresc cu aproape 10%.

UPDATE: Accizele vor fi calculate la cursul de 4,3 lei/euro
 
Valoarea în lei a accizelor va fi calculată anul viitor utilizând o rată de schimb de 4,3001 lei/euro. Această paritate a fost afişată azi de Banca Centrală Europeană, iar, potrivit reglementărilor în vigoare, este cea care va fi utilizată pentru calcularea accizelor în anul 2012. În acest an accizele se calculează la un curs de schimb de 4,2655 lei/euro. Faţă de acesta, cel care va fi utilizat anul viitor este cu 0,8% mai mare.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (7)

am vrut UE asta ne trebuie imprumuturi pana la cer si inapoi am uitat de 89 cand evolutia Romaniei era de invidiat in randul tarilor din vest.... stati fratilor eu de fel sant realist dar cred ca va fi si mai rau daca nu ne trezim sa muncim si noi un pik mai mult decAt o facem pana acum si daca politicienii au sange in ei sa-si puna osul la treaba pt tara asta unde cica muncesc dorm si mai fura din cand in cand concluzia sa ne fereasca cel de Sus de cazul greciei...

De corny pe 12.10.2011 la 21:55

Te-ai saturat ca altii sa se foloseasca de banii tai? O demonstratie face cat 1000 de cuvinte! www.vreaubaniiinapoi.weebly. com

De Ion Bufanu pe 06.10.2011 la 14:44

ce mi se pare amuzant e ca spamerul cu banii inapoi scrie cu minuscule, dar ALTII CU PARERI PERTINENTE (HA!) TIPA DIN TOTI BOJOCII!! PROBLEEEMEEE???

De tu pe 04.10.2011 la 16:41

relocarea nokia se pare ca e mai mult de 0.25%... sa zicem un 1,2% PIB... plus, cresterea accizelor nu inseamna neaparat cresterea incasarilor (cel putin, nu proportional). Asta deoarece in conditiile in care bugetul alocat ramane similar (caz optimist), consumul scade... Cu alte cuvinte, vom cumpara mai putin dar cu accize mai mari. Venituri cam tot pe acolo...

De Rosia Montana pe 04.10.2011 la 16:39

ORIBILA SI NESIMTITA RECLAMA LA R>>>>>T LACOMIE FARA MARGINI A ADMINISTRATORULUI SITE-ULUI !RUSINE! MA DEZABONEZ !ACUM !

De HOPSHIEU pe 03.10.2011 la 22:29

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net