Schengen şi „boii” de la bicicleta prezidenţială

Verdictul neadmiterii României în Spaţiul Schengen nu a fost o surpriză. Decizia fusese anticipată cu aproape un an înainte de 22 septembrie 2011, dar autorităţile de la Bucureşti nu au avut capacitatea şi inteligenţa de a  schimba reţinerea guvernelor din Schengen faţă de cei nou-veniţi. Când au apărut declaraţii publice din Franţa şi Germania faţă de situaţia necorespunzătoare a protecţiei frontierelor, preşedintele Băsescu a reac­ţio­nat în modul cel mai prost posibil: a deschis un conflict la nivel înalt cu Sarkozy şi a ameninţat concernul EADS - responsabil cu partea tehnică a programului „Fron­tie­ra”, condus de Germania - că nu va mai achita facturile. Mai mult, România a ameninţat că va blo­ca admiterea Croaţiei în UE dacă suntem refuzaţi la Schengen. Impul­sul căpitanului de vapor de a sări la bătaie în cârciuma din port dacă îi calcă umbra vreun matroz, aplicat şi în relaţiile cu liderii europeni, a fost fa­li­mentar pentru Ro­mâ­nia, pentru că Băsescu nu contează aici. Preşedintele ţării a dus tot procesul de ne­go­ciere pe un drum greşit, iar eşecul politic se contabilizează la România. Băsescu îşi va termina într-un fel sau altul mandatul, dar trecerea României în rândul ţă­rilor de mâna a doua va fi schimbată cu mult mai greu. Băsescu şi acolitul Boc au eşuat nava pe uscat, dar acest fapt grav nu pare să-i tulbure. Băsescu a de­cla­rat pe un post minor de televiziune că îşi asumă eş­e­cul, dar că nu caută responsabili pentru ratarea ruşi­noa­să a obiectivului - singurul asumat de România du­pă admiterea în UE. Ce în­seamnă concret „asumarea eşecului” de către Băsescu Traian? Ce sancţiune va primi?! Se reduce salariul pre­şedintelui cu 10 la sută pe trei luni, se înscrie sancţiu­nea în mapa profesiona­lă şi nu va putea fi avansat în grad? Asumarea mo­rală pentru un politician care este cel mai imoral dintre po­li­ticienii României nu are nicio consecinţă practică. Bă­sescu şi-a râs în barbă şi, cu­noscându-l, a gåndit că asumarea eşecului înseamnă pentru el că i se iau boii de la bicicletă. Dacă am conti­nua pe acest algoritm de gândire băsescian, nu se va întâmpla nici măcar atât pentru că „boii” de la bicicleta prezi­den­ţială sunt buni în post. Igaş, adus la Interne ca un preludiu al eşecului Schengen, spune că a în­de­plinit toate condiţiile de admitere care reveneau ministerului. Baconschi, catastrofal la Externe, recompensat cu postul pentru ale­ge­rile în ritm atletic de la Paris, este şi el inamovabil. Nu are nicio restanţă, deşi multe am­ba­sade nu au nici acum „camera Schengen” obligatorie potrivit angajamentelor. La Justiţie, Predoiu n-are nici el nicio vină, deşi reproşurile cele mai dure din străi­nătate se adre­sea­ză acestui domeniu pe care îl condu-ce de ani mulţi. Boc, şeful aparent al Guvernului, nici el nu are vreo apăsare pentru eşecul Schengen fiindcă de su­biect s-a ocupat Băsescu.
Aşa încât „boii” rămân la bicicletă neschimbaţi şi vor continua senini să ne conducă spre noi „eşece”.
Nimeni dintre politicieni nu cere o analiză financiară a proiectului Schengen. S-au cheltuit sute de milioane de euro pentru ca România să fie admisă în 2011 în spaţiul de liberă circulaţie. Cum s-au cheltuit banii, cine s-a îngrăşat din contractele care, iată, nu au rezolvat nimic? Nu doar PDL a avut gestiunea Schengen, au fost miniştri şi de la PSD, şi de la PNL şi de la actualul PUNR care au avut responsabilităţi în proiect.
De ce nu se face o „Carte neagră Schengen” ca să ştim şi noi, contribuabilii, cât ne-a costat să primim o uşă în nas? Ar fi un gest de minimă onoare. O are cineva?