Ţara unui politician şi a fiicelor lui

„Eu cred că trebuie pregătită ideea de Mişcare Populară pentru realizarea unei eventuale alianţe. De accea am şi rugat-o pe fiica mea să înregistreze la oficiul ăsta pentru denumiri...”, a declarat săptămâna trecută la TVR Traian Băsescu. Graţie acestei afirmaţii, consider că am ajuns pe ultima treaptă a degradării politice. România este as­tăzi, din cauza acestui om politic care controlează ab­so­lut toate centrele de putere, sub cea mai nefastă zo­die posibilă. Spun asta nu doar pentru că în ţară domneşte un haos fără precedent, ci şi pentru că oamenii simpli au un sentiment enorm de insecuritate. Personală şi so-cială. Prezentul este foarte noroios, iar viitorul pur şi simplu sumbru, ca într-o prognoză meteo ce nu mai conte­neşte să anunţe ploi şi furtună.
Dacă aş putea să trec pentru o clipă măcar peste toată guvernarea aceasta catastrofală portocalie, dominată de oameni fără niciun pic de viziune şi de sentiment faţă de ţara asta biciuită de lipsuri grave, aş face-o cu plă­cere. Sunt, nu de puţine ori, tentat să mă reîntorc la subiectele mele favorite, cele despre securitate internă şi internaţională, chestiuni militare, politică externă. Ori să-l ascult ore întregi pe academicianul Dinu C. Giurescu vorbind, fără să-l întrerup o secundă. Trăiesc însă în Ro­mâ­nia şi asta, cum spune Mircea Badea, ne ocupă tot timpul. Adică să fii cetăţean cu buletin şi să mai fie încă sute de mii de oameni care gândesc la fel, asta te în­deamnă să îndrepţi lucrurile. Traiul în această ţară e o permanentă încercare. A nervilor, a bunului-simţ, a celor şapte ani de-acasă pentru cei care au aşa ceva. De multe ori încerc să mă detaşez şi nu reuşesc. Eşuez destul de frecvent în dorinţa mea de a mă desprinde de ceea ce generează puterea actuală. Mult noroi, aroganţă, incompetenţă vecină cu prostia. Mai sunt şi excepţii, pe ici, pe colo. Oameni care nu ştiu cum pot suporta să rămână la vârful unei astfel de administraţii deşi sunt buni profesionişti şi au educaţie aleasă. Nu-i judec eu, doar mă mir.
Declaraţia preşedintelui Băsescu e unul din acele prilejuri în care nu pot să tac. Pentru că vorbim aici de o recidivă. De un act grav de nepotism, care ne readuce senzaţia aceea amară şi greţoasă că semănăm din ce în ce mai mult cu America de Sud. După ce şi-a pus întreg partidul să adune o cotă de voturi pentru ca fiica sa cea mica, Elena, să fie aleasă europarlamentar, Traian Bă­ses­cu recidivează. Cu un alt gest. Şi-a pus fiica cea mare să înregistreze un partid, o mişcare politică. Să-i ser­vească intereselor lui de viitor.
Când amesteci la modul acesta interesele personale cu cele de partid şi de stat, concluzia e una singură. Trăim într-o pseudo-democraţie, în care persoana care controlează totul se inspiră non-stop din modelul dictatorilor chilieni sau venezueleni. Când şeful statului încalcă discreţionar şi fără nicio remuşcare principiul echidistanţei politice menţionat clar în Constituţie, lucrând cu forţe şi mijloace personale să creeze o platformă politică partizană îndreptată împotriva altor formaţiuni, nu mai avem de-a face cu un preşedinte de ţară.
El a fost, este şi va fi doar liderul unei grupări nepopula­re, care domneşte peste o ţară sărăcită, apatică şi re­voltată doar între patru pereţi.
Mai ceva ca în Evul Mediu, împăratul Traian şi fiicele sale fac ce doresc din această ţară, iar supuşii înjură pe la colţuri şi suportă biciul corupţiei generalizate vândută pe post de reformă a statului. V-ar mira ca postul de pre­şe­dinte să fie moştenit de una dintre fiice, la viitoarele ale­geri parlamentare comasate 2014-2019?