Criza în toată ipocrizia ei

Ce poate fi mai frumos decât o criză în toată splendoarea ei? Poate doar sfâr­şi­tul lumii să fie comparabil… Nu aruncaţi cu pietre, concluzia de mai sus nu-mi apar­ţine. Ea reiese din tot ceea ce au fă­cut mai-marii lumii în ultimii trei ani. Adi­­că mai nimic, ca să mă exprim gin­gaş. Ai noştri guvernanţi nu s-au lăsat mai prejos şi i-au imitat, crezând că le­gi­ferarea sărăciei este soluţia tuturor problemelor economice. Este absurd să faci „re­cla­mă” peste tot unor acţiuni ca­re contravin principiilor de bază ale mo­delului economic mondial, bazat pe con­sum. În Ro­mânia nu mai există consum, aşa că nici şanse de revenire. De­geaba reduci de­ficitul bugetar dacă nu creezi locuri de muncă, dacă nu încurajezi libera iniţi­a­tivă. Nu în ultimul rând, economia româ­nească se bazează în continuare pe do­menii speculative precum cel imobiliar sau comercial. Nimic în agricultură, ni­mic în turism, mai nimic în industrie, doar ceva materie primă. Despre servicii, ce să mai spunem… avem acolo câteva bănci care sunt în pragul disperării. Nu au nici clienţi, nici oferte alternative.
La nivel mondial lucrurile stau la fel. Se observă extrem de uşor că actualul sistem nu mai funcţionează, dar se merge înainte. Mă rog, e un fel de a spune. Apa­re la televizor şeful Rezervei Fede­ra­le a SUA, emite câteva opinii demne de Animal Planet şi toate bursele cad. Sau cresc. Numai gândul că se reunesc lideii G-20 face ca pieţele financiare inter­na­ţionale să urce, deşi este clar pentru toa­tă lumea că măsurile (şi acestea, da­că se vor lua) se încadrează în ace­laşi principiu: „Ne-am adunat ca să ne strângem şi să discutăm ce avem de vorbit”.  Apoi toată lumea se împrăştie ca să mai taie câte ceva din pensii şi salarii în ţara de origine.
Apropo, mai crede cineva cu adevărat în scopul iniţial al pieţelor de capital, acela de reglare a costurilor pe baza cererii şi ofertei? Îşi mai face vreun individ de pe lumea asta vreo iluzie că bursele mai pot oferi finanţare ieftină? Totul a deve­nit toxic pe pieţele financiare sau pe bursele de mărfuri. Există câţiva „ju­că­tori” ca­re profită şi restul lumii care pier­de. Se fa­ce ceva pentru schimbarea si­tuaţiei ac­tuale? Nici vorbă! Uitaţi-vă cum func­ţio­nează piaţa mondială a produselor agroalimentare. Preţurile mărfu­ri­lor sunt pur şi simplu „reglate” prin ma­nipularea stocurilor acumulate de unii sau alţii. De exemplu, tona de grâu cos­tă exact cât doresc cei interesaţi să cos­te, preţul neavând decât o minimă le­gă-tură cu pro­ducătorii. Sunt mult prea mul­te astfel de situaţii ca să nu ne pu­nem între­bări absolut justificate vizavi de gradul de corupţie care guvernează economia mondială. Trăim într-o lume absolut hao­tică pentru masele de ale­gă­tori, dar extrem de bine pusă la punct pentru adepţii globalizării. Mihai Tănă­sescu spune că NOI, cei mulţi, trebuie să ne obiş­nuim cu un alt mod de viaţă. Un punct de vedere eronat! EI, cei pu­ţini, trebuie să înveţe că nu mai pot avea un comportament iresponsabil. Alt­fel, se va ajunge la situaţii extreme şi o vom lua de la capăt cu mult mai multe costuri şi sacrificii. De orice fel.
Concluzia este simplă. Noua criză nu este altceva decât vechea criză. Lipsa unui tratament a dus însă la agravarea bolii. Deocamdată nu putem decât să constatăm ipocrizia guvernanţilor, a tuturor de pe planetă, şi să sperăm ca istoria nu se va repeta.