Turbulenţe în beznă cu F-16

Ceea ce n-a vrut sub nicio formă Traian Băsescu să ne comunice în calitatea sa de preşedinte al României a zis-o franc ambasadorul SUA: ne pregătim să dăm o uriaşă gură de oxigen unei importante companii americane cu profil militar. Acest subiect esenţial pentru interesul cetăţeanului chinuit de criză şi efectele ei a fost ascuns. Înţelegem acum cu toţii de ce n-a vrut Traian Băsescu să ne spună dacă se întâlneşte cu Barack Obama şi care sunt TOATE înţelegerile care vor fi încheiate. Am văzut acordul pentru scutul antirachetă şi asta e, fără doar şi poate, în avantajul nostru. La fel şi documentul semnat la Departamentul de Stat pentru parteneriat strategic. A trebuit însă ca, pe fondul tăcerii complice a preşedintelui României, să aflăm de la cetăţeanul american Mark Gitenstein, momentan ambasador la Bucureşti, că la Washington s-a discutat şi chestiunea contractului pentru avioanele F-16. Surprinderea vine de la faptul că termenii contractului ar putea fi modificaţi, respectiv ar putea fi vorba despre o soluţie regională şi de avioane noi. CSAT a decis că noi optăm pentru 24 de avioane F-16 block 25, în valoare de aproximativ un miliard de dolari. Prima întrebare: există mandat legal, respectiv al CSAT, pentru modificarea soluţiei aprobate în cel mai important for decizional de securitate naţională? Adică să facem parte dintr-o arhitectură regională, şi nu una pur naţională? A doua întrebare: cine aprobă ca ţara noastră să facă o cheltuială mai mare, având în vedere că Mark Gitenstein vorbeşte despre avioane noi, nu second-hand? Se angajează fără aprobarea Parlamentului României astfel de hotărâri sensibile, doar pentru că aşa doresc pe blat două-trei capete politice?
Personal, am pledat şi voi insista mereu pentru ca Forţele Aeriene Române să fie dotate cât mai urgent cu avioane de luptă. În doi ani rămânem fără niciun avion, pentru că resursa de zbor a celor peste 100 de MiG 21 Lancer se epuizează. Ar fi periculos şi ruşinos ca stat NATO să nu avem apărare aeriană. O uriaşă neregulă e însă modul în care se pregăteşte (pe şest) această achiziţie necesară. Se modifică termenii unei afaceri de peste un miliard de dolari peste noapte, departe de ţară. Şi aflăm asta de la partenerii noştri străini, pentru că şeful statului nostru n-are curaj să recunoască faptul că ne angajează într-o cheltuială profund netransparentă, la o achiziţie enormă fără nicio licitaţie. Îmi aduc aminte când în 2004 Traian Băsescu îl acuza pe Adrian Năstase că a bătut palma cu francezii pentru avioane Airbus şi că fostul premier francez Jean Pierre Raffarin a venit la Bucureşti „să-şi ia tai­nul“. Adică şpaga. Putem aplica logica băsistă şi noi acum, în privinţa autorului? După recenta întâlnire Obama-Băsescu, contractul acesta seamănă deja cu intrarea unui avion într-o zonă de turbulenţe, în plină noapte.
Fostul lobby-ist al holdingului american (azi ambasador) zice că banii noştri „ar ajuta linia de producţie Lockheed Martin“. Dacă economia românească permite să facem această importantă investiţie în salvarea economiei americane, ce să zic? Să-i dăm drumul...