Vizita-fulger a preşedintelui Băsescu la Washington, la invitaţia vicepreşedintelui Biden, a repus pe tapet un subiect care era îngheţat: cumpărarea de avioane F-16 pentru înzestrarea Forţelor Aeriene Române. Premierul Boc declara în 4 august 2010 că statul român nu va avea banii necesari pentru plata avioanelor F-16. Guvernul trebuia să achite 750 de milioane de dolari, până la termenul-limită de 3 august 2010, când expira oferta SUA, cifrată în total la 1,3 miliarde de dolari.
La un an de la congelarea programului „avioane multirol” înseamnă că s-a găsit un miliard de euro, de vreme ce Traian Băsescu ne-a dat vestea că SUA oferă acum avioane F-16 noi, nu rulate, ca în angajamentul expirat în august 2010. Desigur, vor urma clarificări care vor fi cu siguranţă făcute de CSAT, organism îndeobşte transparent, a cărui datorie este să asigure o nouă procedură de achiziţie. Vechea hotărâre a CSAT a fost motivată astfel în 23 martie 2010: „Având în vedere că România nu dispune de resurse financiare necesare pentru achiziţionarea unor avioane multirol noi, CSAT a aprobat propunerea Ministerului Apărării de achiziţionare a 24 de avioane F-16 în uz, propunere care va fi transmisă Parlamentului pentru dezbatere şi decizie”.
Începe, aşadar, iarăşi dansul pentru avioanele multirol, deşi nici Guvernul, nici Traian Băsescu nu au făcut declaraţii legate de finanţarea în 2011 şi anii următori a programului. Înseamnă că am ieşit din criză şi apelul făcut de Băsescu pentru a evita derapajele şi reducerea cheltuielilor pentru funcţionarea statului nu mai are obiect. În fine, o veste bună!
Pentru a evalua mai exact situaţia nouă în care ne pune Traian Băsescu după vizita în SUA, voi cita din câteva editoriale pe care le-am publicat în anul 2010 în „Săptămâna Financiară” şi „Jurnalul Naţional”. Referindu-mă la instalarea unor elemente ale scutului american pe teritoriul României, scriam la 19 februarie 2010 în „Săptămâna Financiară”: „Românii nu ştiu încă mai nimic despre acest scut. Pare să fie, la prima vedere, un palton pe care îl primim cadou, dar la care urmează să plătim nasturii foarte scump. Evident, banii pe nasturi îi încasează croitorul care ne face paltonul cadou. Sunt informaţii că avioanele multirol au furnizorul ca şi stabilit, iar croitorul impune ca, odată cu paltonul, să luăm şi racheta Raytheon, la pachet cu instalaţii Patriot”.
În 25 iunie 2010, în acelaşi colţ de pagină făceam câteva comentarii la declaraţiile secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, legate de achiziţiile militare în perioada de criză. Oficialul NATO aprecia că toţi aliaţii sunt confruntaţi cu o gravă criză financiară. „Când văd importantele parcuri de blindate şi avioane de vânătoare ale aliaţilor şi compar cu ceea ce va fi cu adevărat util într-un conflict viitor, sunt convins că nu avem nevoie în totalitate de aceste echipamente”, adaugă Rasmussen. El avansa aplicarea unor soluţii colective şi multinaţionale pentru dotări, achiziţiile de acest fel să fie regula, nu excepţia. În acest cadru scriam că propunerea NATO ar putea fi aplicată la dotarea forţelor aeriene ale României şi Bulgariei. (După un an, vicepreşedintele Baiden vorbeşte de o achiziţie comună de avioane F-16 de către România, Bulgaria şi Croaţia). În fine, în 5 august 2010, în „Jurnalul Naţional”, după anunţul lui Emil Boc care spunea că nu sunt bani pentru avioane, comentam: „Ambasada SUA nu consideră cumpărarea F-16 un test pentru soliditatea parteneriatului strategic cu România. Miza includerii României în programul F-16 şi apoi în costisitorul F-35 este nesemnificativă în comparaţie cu alte componente ale politicii militare americane în regiune. Scutul antirachetă, capacitatea de reacţie în Marea Neagră, participarea la războiul din Afganistan reprezintă priorităţile politico-militare în cadrul parteneriatului SUA-România. Ţările cu disponibilităţi financiare limitate vor fi încurajate să facă achiziţii comune, aşa încât nu va fi o surpriză ca România să cumpere avioane militare împreună cu Bulgaria sau cu Ungaria într-un contract comun”.
Ne aflăm acum în situaţia să facem ceea ce propuneam în urmă cu un an. Rămâne însă întrebarea: cum a reuşit România să facă rost de un miliard de euro după ce Băsescu a stat în Biroul Oval doar 25 de minute?
