Strânse cu uşa de costurile mult prea mari pe care le implică producţia în România, unele multinaţionale îşi închid fabricile, ţara noastră pierzând astfel afaceri de sute de milioane de euro în favoarea Bulgariei, Poloniei sau a Republicii Moldova.
Politica de dezvoltare a companiilor internaţionale se ba­zează pe obţinerea unui profit cât mai mare cu un consum financiar cât mai mic, iar atunci când aceste condiţii nu mai sunt îndeplinite firma migrează. Spe­cialiştii susţin că o multina­ţio­na­lă rezistă în medie cam 10 ani în­tr-un loc, după care se mută în altă regiune.
Exit-urile din România s-au făcut în paralel cu intrări ale unor investitori noi care consideră că mediul economic de aici le este favorabil. În ultimii trei-patru ani companii im­portante au apelat la relocări ale uni­tăţilor de producţie. E vorba atât de ple­cări din ţara noastră, cât şi de in­trări pe piaţa autohtonă ale unor fir­me care au fugit din alte regiuni, în special din Vestul Europei.

Cine a plecat
Coca-Cola, unul dintre cele mai cunoscute branduri la nivel mon­dial, a decis acum doi ani să-şi mute fa­brica pe care o avea la Iaşi în ora­şul Chişinău. Şi nu a fost singura ac­ţiune de acest gen, producătorul de băuturi răcoritoare punând lacătul pe alte două unităţi pe care le avea în Bucureşti şi în Oradea. Motivul invocat a fost acela că relocarea se impu­ne pentru o maximizare a profitului. Strategia de business a Coca-Cola prevede mobilizarea unităţilor de producţie în acele zone unde costu­rile totale (cele de achiziţie, de producţie, vânzare şi distribuţie, plus cos­­turile cu forţa de muncă) sunt cât mai mici. Creşterea nivelului sala­rii­lor din ultimii ani, a fiscalităţii, pre­cum şi majorarea preţurilor mate­riei prime au scăzut mult din atractivitatea României în rândul multinaţionalelor a căror activitate se ba­zea­ză pe fabricarea de produse de consum. În schimb, regiunea s-a tran­s­format într-o piaţă de desfacere cu potenţial. Aşa se explică şi relocarea peste graniţă a fabricii Coca-Cola, sucurile din Republica Moldo-va fiind comercializate în special în magazinele din România.
Un alt exemplu care poate veni în sprijinul acestei teorii este plecarea de la Braşov a producătorului de dul­ciuri Kraft Food. Produsele scoa­se sub această marcă sunt destul de căutate pe piaţa din România, doar tabletele de ciocolată înregistrând în­tr-un an vânzări de câteva zeci de mi­lioane de lei. Oficial s-a invocat faptul că unitatea din România nu per­mite o extindere a capacităţilor de producţie, dar atunci când ad­mi­nistraţia locală din Braşov a oferit un teren mai mare pentru dezvoltarea fabricii nu a existat interes din par­tea investitorului. Faptul că s-a ales Bulgaria pentru relocare arată că a fost preferat un mediu economic mult mai prietenos, unde taxele sunt mai mici.
Bulgaria a atras şi atenţia Gru­pului Policolor-Orgachim, care din 2009 trece printr-un amplu proces de restructurare, axat pe vânzarea unor active şi relocarea fabricilor. Pro­ducătorul de lacuri şi vopsea a preferat să se dezvolte la sud de Dună­re, în România axându-se mai mult pe afacerile imobiliare.
La rândul său, compania americană Colgate- Palmolive a închis unitatea de producţie pe care o avea la Braşov, mutând totul în Polonia. Nu a fost prima acţiune de acest gen a fir­mei în România. Colgate-Pal­mo­li­ve a cumpărat fabrica de săpun Ste­la din Bucureşti, anunţând iniţial o ex­tindere a acesteia, dar în 2004, mul­tinaţionala a renunţat la planurile sale, construcţia fiind demolată, iar pe teren a fost ridicat un super­mar­ket. În acest caz, ca şi în multe alte situaţii, lipsa infrastructurii a fost cea care a stat la baza deciziei finale.

Cine vine
Exit-urile trebuie puse în oglindă cu intrările altor multinaţionale pe te­ritoriul ţării noastre. Prima de acest fel a fost Nokia, una dintre relo­cările care au provocat un întreg scandal la nivel european, apoi au ur­mat producătorul finlandez de tablă şi profile metalice Rautaruukki sau mu­tarea fabricii Takata-Petri din Polonia la noi. Şi vecinii bulgari vor avea de suferit din cauza unei relo­cări făcute în România, nemţii de la Intersnack închizând fabrica pe care o deţin în Sofia.
Mult timp România a stârnit interesul pentru acest tip de afaceri datorită forţei de muncă ieftine. Scum­pirea resursei umane cumula­tă cu o fiscalitate excesivă au obligat mulţi investitori să-şi regândească planurile iniţiale, iar acum altele sunt motivele pentru care unele fir­me se relochează în România. Luând ca exemplu Takata-Petri, se poate ob­serva că ţara noastră a devenit a­trac­tivă pentru această companie da­to­ri­tă segmentului de construcţii de ma­şini în continuă dezvoltare. Pro­ducă­­torul de volane a preferat să-şi a­du­că fabrica mai aproape de Ford sau Dacia Piteşti.
Oraşul german Bochum nu şi-a revenit nici acum după ce Nokia şi-a mutat producţia la Jucu, Deutsche Welle evidenţiind că aproape ju­mă­tate din cei 2.200 de angajaţi concediaţi de finlandezi nu şi-au găsit un alt loc de muncă. Cazul Nokia arată foarte clar efectele produse într-o comunitate de mutarea unei multinaţionale, dar în acelaşi timp scoate în evidenţă modul în care acţionea­ză aceste companii. Interesul lor este unul singur, profitul, şi investesc doar acolo unde ştiu că au garanţia de a-şi amortiza costurile cât mai re­pede şi de a realiza câştiguri mari.

Avantajele şi dezavantajele României pentru investitori
Avantaje
- statutul de ţară membră UE
- bazin generos de mână de lucru
- buna pregătire a salariaţilor
- preţurile terenurilor în scădere

Dezavantaje
- fiscalitate excesivă
- mediul politic agitat
- schimbările dese ale legislaţiei
- infrastructura deficitară