În jargonul anilor ’90, „cârnăţarii” erau acei investitori apăruţi peste noapte, cu averi făcute din micul trafic cu rulmenţi şi blugi pe relaţia Istanbul, şi care voiau să aibă un ziar al lor, care să-i ajute în viaţă. Cu timpul, termenul s-a extins către aproape orice tip de investitor care a văzut presa mai degrabă ca pe o afacere de influenţă decât ca pe un business cu informaţii.
Un cârnăţar care se respectă îşi alege - şi are de unde - un consultant cu ceva faimă pe piaţa media. Unul care a lucrat, eventual, la cât mai multe publicaţii sau posturi TV, care s-a bucurat de ceva faimă la vremea lui şi care are amici în mediul în care respiră şi se dezvoltă cârnăţarul. Discuţiile de tatonare se poartă, de obicei, pe marginea unor principii universal valabile şi pe a unor sume fabuloase. Orice cârnăţar care a luat bacul şi a mai citit şi altceva decât tabloidele prin care apare ştie să promită două lucruri: neamestec în politica editorială şi investiţii susţinute timp de cel puţin un an sau doi.
Se încropeşte o redacţie, se cumpără echipamente, se angajează pe sume neverosimile oameni care nu mai au unde lucra, după ce au schimbat patroni şi ideologii cu maximă uşurinţă. De obicei, cârnăţarul doreşte să fie văzut şi adulat încă de la început. Într-un fel sau altul, el îşi marchează teritoriul şi jurnaliştii. Oricum, la câteva luni de la lansarea produsului media cârnăţarul nu va mai fi de găsit pentru a i se aminti că are salarii de plătit. Căci el ştie de la oameni care i-au dat sfaturi contra unei mese copioase că un produs media se susţine singur din clipa în care a apărut. Vânzările de publicitate, tirajul sau audienţa, şantajul sunt sursele de venit care îl exonerează pe el de promisiunea iniţială a investiţiei susţinute. Aşa se face că presa finanţată de cârnăţari dispare aproape la fel de uşor cum a apărut.
Există însă cârnăţari transformaţi în caviarişti, care sunt capabili să ducă un proiect de presă mult mai departe. Cu bani făcuţi destul de uşor, cu orgolii nemăsurate şi cu planuri greu de desluşit chiar de către ei înşişi, târâie un proiect media la nesfârşit, nelăsându-l nici să se dezvolte, dar nici să moară. Comun cârnăţarilor şi cârnăţarilor deveniţi caviarişti le este faptul că se pricep. Atât de mult se pricep încât, dacă apucă să investească mai mult, devin experţi în mass-media, cunoscând totul, de la ştirea în piramidă inversată la social media şi la aplicaţii de iPad. Problema tuturor cârnăţarilor însă e că eşuează fabulos în momentul în care nu mai au bani. Iar când cârnăţarii eşuează, odată cu ei dispar de pe piaţă, o vreme, şi mititeii. Problema noastră e că mititeii se întorc.
