Când laşi pe unii să taie craca de sub picioarele unei întregi industrii

BRAT, zis şi Biroul Român de Audit al Tira­jelor, este singurul instrument de măsurare a tirajelor şi audienţelor presei scrise re­cu­noscut de către cei care cumpără spaţii de publicitate în presa scrisă. Fără BRAT, a­gen­­ţiile de media şi marii advertiseri ar fi obli­gaţi să creadă pe cuvânt editorii atunci când vine vorba despre eficienţa banului chel­tuit pentru publicitate în publicaţiile lor. Simpla existenţă a BRAT arată că nici agen­ţiile de me­dia şi nici advertiserii nu au, apri­o­ric, în­cr­edere în cuvântul editorilor. Sau nu mai au.
BRAT s-a pus pe picioare cu greutate şi ceva eforturi financiare acum mai bine de 13 ani. Până când întreaga industrie media a ac­ceptat utilitatea acetuia a mai trecut ceva. Dar, încet-încet, BRAT şi-a câştigat lo­cul şi şi-a confirmat necesitatea. De foarte mul­tă vreme nu se mai discută pe estimări şi prezentări fantasmagorice, cifrele conto­rizate de biroul de audit fiind singurele care mai contează atunci când nu faci afaceri cu statul şi eşti băgat într-un business corect. Şi, totuşi, BRAT se află mai mult ca oricând aproape de decredibilizare din cauza unei publicaţii care minte cu neruşinare de luni bune.
Cele mai multe tiraje nu au mai fost auditate cu adevărat de foarte multă vreme, da­te­le care apar în raportările BRAT fiind ba­za­te pe declaraţiile de difuzare ale editorilor. Medien Holding, editorul „României libere”, a adus pe toată lumea la capătul răbdărilor, făcând din credibilitatea BRAT o vorbă la fel de neverificată ca şi virginitatea fetelor de pe centură. De luni bune, în timp ce toate, dar absolut toate cotidienele scad drama­tic, pe fondul crizei şi al scăderii puterii de cum­pă­rare, declaraţia de difuzare a Medien Hol­ding spune că tirajul „României libere” ră­mâ­ne acelaşi, ba, pe alocuri, mai şi creşte cu câteva exemplare lunar. Teoretic, nu este im­posibil, pentru că publicaţia are de aproa­pe 70 de ani un public fidel. Practic, acest public s-a mutat de multă vreme în cimitirele patriei, iar cititorii de mică publi­citate nu se abonează la un ziar doar pentru a mai vedea, zilnic, ce alţi colegi abonaţi au mai părăsit lumea noastră cea crudă.
„România liberă” este, ca publicaţie, în to­ta­lă derivă. Colectivul redacţional a fost de­ci­mat în numeroase rânduri, redacţiile regio­na­le sunt pe punctul de a se desfiinţa, sa­lariile scad din două în două luni, iar con­ţi­nutul este din ce în ce mai firav. Totuşi, pa­tronatul raportează recorduri de tiraj. Min­ciuna este transparentă, dar nu asta este problema. Oamenii sunt liberi să mintă cât vor pe afacerea lor. Problema este că minciuna lor afectează o întreagă industrie, o in­dustrie care deja are credibilitatea în piu­ne­ze. Singura consolare ar fi ca „România li­be­ră” să nu mai apuce ziua aia în care vom plăti toţi pentru minciunile lor, dar pentru asta va trebui să mai aşteptăm până la ale­geri. După aia ne vom strânge toţi supra­vie­ţui­torii şi o vom lua de la capăt.