Deşteaptă-te, Traiane!

Un cor prelung de fluierături s-a auzit la finalul partidei inaugurale pentru Naţional Arena, cu adresă directă către rezultatul nesatisfăcător obţinut pe teren de echipa naţională a României, dar şi către starea de-a dreptul hilară a gazonului montat pe un stadion despre care, de vreo două luni, curg în neştire superlative în emisiuni TV şi în paginile ziarelor de sport.
Fluierăturile n-au încetat nici după trei zile de la meci, de data aceasta ţinta fiind Mar­cel Pavel, lăutarul care a siluit versu­rile imnului de stat. Toată lumea e indignată: cum, frate, să vină panarama asta de chelios şi să ne schimbe nouă versurile la imn, să-l lase pe-afară pe domnul îm­părat Traian tocmai unul care cântă la curtea re­gelui Gheară, sau la regele Stă­nes­cu, sau la regele Cioabă? Inevitabil, cele mai so­no­re voci aparţin politicienilor, indiferent de culoarea politică, doar sunt reprezentanţii aleşi ai poporului şi au în fişa postului apărarea naţiunii şi a simbolurilor ei, au jurat şi pe Biblie că aşa vor face neabătut. Şi dă-i, şi luptă!
În toată această hărmălaie am desluşit o voce destul de firavă şi cumva stingheră, cea a preşedintelui PSD, care a spus că dacă nu se apuca prefectul Capitalei să facă declaraţii publice şi să dea amenzi, nimeni n-ar fi observat modificarea versu­rilor şi n-ar mai fi ieşit niciun fel de scandal. Spun că declaraţia lui Victor Ponta a fost cam firavă pentru că preşedintele PSD se antepronunţase în această speţă, de­clarând cu ceva vreme în urmă că strofa în care e pomenit numele de Traian ar tre­bui scoasă din imnul de stat. În plus, de­claraţia sa nu este tocmai politically cor­rect pentru un politician în general, cu atât mai puţin pentru un preşedinte de par­tid. Simbolurile naţionale sunt sfinte!
Numai că, din păcate, sau poate din fericire, declaraţia liderului Opoziţiei este cât se poate de adevărată. Nimeni n-ar fi ob­servat măsluirea. Pentru simplul motiv că majoritatea românilor habar n-au care sunt versurile imnului. Şi, oricum, intona­rea acestuia nu le provoacă furnicături pe şira spinării. Vorbim, desigur, la modul ge­neral. L-am văzut într-o poză pe Vasile Bla­ga înlăcrimat în momentul în care Marcel Pavel îl scotea cu forţa pe Traian din imn. Cine ştie, or fi fost lacrimi de bucurie.
Revenind la indignarea populară iscată de gestul lui Marcel Pavel, ea este una de fa­ţadă şi ipocrită. Imnul naţional şi dra­pelul României au şi câte o zi marcată în calendar. Câţi români ştiu care sunt aceste zile? Câţi trecători se opresc să pri­vească ceremoniile organizate de auto­rităţi cu aceste ocazii? Cât spaţiu alocă presa acestor ceremonii? Cam a zecea parte din cât au alocat „cazului Marcel Pavel“? Asta în cazul fericit...
Pe români nu-i înflăcărează nici drapelul, nici imnul.
În America, toate instituţiile importante sunt „naţionale“, naţiunea fiind cheia de bol­tă a construcţiei sociale. Acolo, de fie­care 4th of July, toţi americanii arbo­rează drapelul. Nu-i obligă nimeni. Aşa simt ei. Sau un exemplu mai aproape de noi, în Turcia: încercaţi să rupeţi în pu­blic poza lui Ataturk. Riscaţi să ajungeţi la închi­soare, asta dacă scăpaţi de furia mul­ţimii. Pe români nu-i înflăcărează nici dra­pelul, nici imnul. Pe români îi polari­zează doar dra­gos­tea sau ura pe care i-o poartă lui Tra­ian Băsescu, problemele conjugale din fa­miliile Columbeanu sau Truică şi fantoma vie a lui Ceauşescu. Nici măcar pericolul unguresc nu mai e ce-a fost, iar în faţa u­nei parade de opu­lenţă, prost-gust şi in­frac­ţionalitate cum e serbarea ţigănească de la Costeşti, care s-a lăfăit o zi întreagă pe ecrane, ro­mânii n-au stins televizoa­rele, ci au pre­ferat să ad­mire decapotabilele parcate în iarbă, prin­tre focurile de tabără şi ber­becii la proţap.
Poate că ar fi timpul să înlocuim de tot imnul. Şi în loc de Deşteaptă-te Traiane să cântăm Ridică-te Ştefane şi vezi-ţi fiii. Că vremea în ţară e grea...