Cine sunt „generalii buni” şi „generalii răi”?

Noua democraţie care se instalează în Libia cu forţa armelor şi bombardamente paşnice NATO are un cost. Câteva miliarde din conturile blocate ale  Libiei au fost eliberate pentru nevoile stringente ale Consiliului Naţional de Tranziţie. În oraşele „eliberate” s-au instalat, potrivit reporterilor de la faţa locului, foametea şi haosul. Spitalele nu mai au materiale sanitare, sânge, medicamente. Au apărut bande care jefuiesc în numele noii ordini, răzbunările cumplite nu pot fi stăvilite. Americanii fac apel la CNT să controleze fluxul de arme care au fost destinate luptătorilor anti-Gaddafi, dar au ajuns şi la forţe ostile anti-NATO, de sorginte islamic-fundamentalistă. Adunarea convocată de Sarkozy  săptămânile trecute la Paris, pentru a da o autoritate externă CNT şi a legitima rolul de lider al Franţei în răs­turnarea dictatorului, nu a putut să lămurească un calendar clar al participării. Secretarul general al NATO a declarat că intervenţia Organizaţiei va dura cât este nevoie. La fel ca în Afganistan, ştim când intrăm, nu ştim când plecăm.
Spre deosebire de alte ţări implicate în operaţiunile militare de protejare a populaţiei înarmate care luptă cu loialiştii, România nu a anunţat până acum cifre legate de efortul financiar depus pentru alungarea lui Gaddafi. Fran­cezii au anunţat un nivel de 320 de milioane de uro al operaţiunii militare, SUA au raportat 750 de milioane de dolari în primele trei luni ale in­ter­venţiei, asta până ce NATO a preluat costurile.
De ce este total lipsită de transparenţă finanţarea armatei române pe acest front? Fregata românească a stat o lună în misiune în Mediterană, dar nu era normal ca, la întoarcerea acasă, să fie depus un bilanţ contabil şi cetăţenii să afle cât i-a costat lupta împotriva dictatorului libian, până mai ieri un statornic prie­ten al României? Acum fregata pleacă să caute piraţii în Cornul Africii, tot pe costuri secrete. 
Când declarăm că România este un model de austeritate pentru bogaţii Europei, susţinem cu date despre tăierile de salarii, cu îngheţarea pensiilor şi a ajutoarelor sociale, cu disponibilizările masive din sectorul bugetar. Ele sunt publice, dar operaţiunile militare externe, nu. Preşedintele Traian Băsescu a spus limpede că trupele vor sta în Afganistan atâta timp cât vor considera generalii că este nevoie. La plecarea în Afganistan, decizia a fost însă politică, iar militarii au executat-o. De ce acum retragerea se bazează pe un alt mecanism? Nu mai există control politic în Ministerul Apărării, CSAT se subordonează generalilor?
Este o schimbare în funcţionarea statului pe care nu şi-a asumat-o nimeni, a fost introdusă pe uşa din dos a politicii. Poate tot generalii dictează şi nivelul de transparenţă financiară al operaţiunilor militare externe. De ce ţinem la secret informaţii nesecrete?
În fine, o ultimă lămurire pe care o aşteptam din partea CSAT. Cine sunt generalii care stabilesc durata operaţiunilor militare externe? Sunt români sau ai altor armate? Recent, Traian Băsescu îl admonesta pe Traian Igaş că a învăţat rapid „limba generalilor” şi nu mai face reformă. Să înţelegem că în MAI sunt la comandă „generali răi”, iar la Apărare „generali buni”?! Aşa a încăierat un regim trecut cele două ministere şi am văzut în ce baie de sânge s-a scăldat Revoluţia din ’89. Istoria, când este uitată, loveşte năprasnic.