Dacă normele europene au impus scrierea pe etichetele bunurilor de larg consum a tot mai multor informaţii legate de compoziţie, valori nutriţionale sau riscurile alergenice ale anumitor ingrediente, aceeaşi legislaţie UE devine tot mai permisivă în legătură cu datele legate de ţara de origine sau numele producătorului.
Regulile de etichetare s-au tot schimbat în ultimii ani. Mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, ţara noastră a trebuit să adopte standar­dele europene din domeniu, mai stricte în privinţa ingredientelor utilizate la fabricarea produselor alimentare sau a diverselor substanţe cu risc alergenic ridicat. Astfel de informaţii pot fi de un real ajutor pentru consumatori, iar obligativitatea înscrierii lor pe ambalaje este un pas înainte.

Aceeaşi legislaţie europeană a devenit însă permisivă în privinţa altor tipuri de informaţii care până nu de mult erau obligatorii. Una dintre acestea ar fi numele şi adresa pro­ducătorului, care nu mai sunt obligatorii dacă sunt înscrise informaţii despre ambalator sau distribuitor.
„În conformitate cu prevederile comunitare preluate la nivel naţio­nal, prin etichetare, se înscriu nu­mele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distri­bui­torului înregistrat în UE. În consecinţă, legiuitorul a considerat suficientă impunerea înscrierii, prin eti­chetare, a coordonatelor de identificare numai a unuia dintre operatorii economici menţionaţi, care îşi în­suşeşte, astfel, calitatea de «producă­tor» şi, implicit, răspunde de calita­tea, siguranţa şi modul de etichetare al produsului”, a declarat pentru SFin preşedintele Autorităţii Naţio­na­le pentru Protecţia Consu­ma­to­ru­lui (ANPC), Constantin Cerbulescu.

În alte cazuri, nu este indicată ţara de provenienţă a produsului, fi­ind menţionat doar „Produs în UE”. Potrivit lui Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Pro­tecţia Consumatorilor şi Promo­va­rea Programelor şi Strategiilor din România, 90% din produsele care uti­li­zează această menţiune sunt de fapt fabricate în România şi Bulgaria.
Lipsa informaţiilor legate de ţara de provenienţă sau de producători a­pare cel mai frecvent la mărfurile dis­tribuite sub mărcile proprii ale marilor reţele de magazine. Astfel, o­dată cu avansul ponderii produse­lor marcă proprie în coşurile de cum­pă­rături ale românilor, a scăzut şi cantitatea de informaţii despre compa­nii­le care produc mărcile private.

Mai multe detalii, mai multe piedici
Fără a fi un apărător al lipsei de in­formaţii de pe bunurile alimentare, Sorin Minea, preşedintele Roma­li­menta, patronatul din industria ali­mentară, este de părere că lucru­rile trebuie luate ca atare când vine vorba de legislaţia europeană, Româ­nia fiind o ţară mult prea mică pentru a putea să impună o altă abordare într-un subiect care îi vizează pe toţi membrii UE. Totodată, Minea consideră că o legislaţie mai aspră privind in­formaţiile de pe ambalaje în România ar constitui un dezavantaj. „Legea trebuie să fie pentru toată lumea la fel”, a precizat Minea.

Chiar dacă legislaţia europeană nu poate fi schimbată şi chiar dacă noile cerinţe de etichetare ajută consumatorii din ce în ce mai mult să nu se „rănească”, rămâne cert faptul că grupuri tot mai puternice din re­tail şi industria bunurilor de larg con­sum tind să ofere consu­mato­ri­lor cât mai puţine informaţii din ce­le considerate „delicate”.