Reforma care ne îngheaţă sufletul

După 15 luni de la celebrul discurs al pre­şedintelui care dădea startul programului ştiinţific de pauperizare a poporului ro­mân, premierul a reuşit să pună în aplicare una dintre preţioasele indicaţii lan­sate de mentorul şi şeful său. Guvernul a decis să elimine subvenţia pentru agentul termic, de care beneficiau, otova, şi nea Gogu de la sculărie, şi miliardarii din Pri­mă­verii. Spunea preşedintele pe 6 mai 2010 că sistemul de ajutoare trebuie re­format în general, iar ajutoarele pentru în­călzire în mod special, astfel încât să be­neficieze de acest ajutor doar cei care au cu adevărat nevoie.
Un principiu corect în teorie, greu de contestat cu argumente logice. Dar să vedem ce au înţeles Emil Boc şi/sau noul său subaltern de la Ministerul Muncii, Sebas­tian Lăzăroiu. Delimitările nu-şi au rostul, cei doi demnitari sunt complici. Au eliminat aşadar subvenţia directă, care se plă­tea direct furnizorilor de agent termic, s­u­plimentând în compensare cu o sumă ce­va mai mică ajutoarele pentru încălzire, care se dădeau şi până acum. Pare simplu şi eficient, bugetul are de câştigat, cei aflaţi în nevoie sunt ajutaţi, în ţară pluteşte un aer proaspăt de dreptate socială.
Din păcate însă, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de simple. În primul rând, CET-urile rămân fără o sursă importantă de venituri, pe care acum vor fi nevoite să le recupereze mărind preţul gigacaloriei, pe care îl vor suporta tot consumatorii. Dat fiind faptul că de ajutoare de încălzire vor beneficia doar circa 320.000 de per­soa­ne, preţurile duble sau chiar triple vor fi su­portate de un număr foarte mare de fa­mi­lii. Am putea presupune că dacă nu be­ne­ficiază de ajutoare înseamnă că nu au ne­voie, deci ar putea suporta lejer a­ceastă cheltuială suplimentară. Numai că realitatea e mult mai tristă. Pragul de sără­cie, sau nevoie, luat în calcul de Boc şi Lă­ză­roiu, este de doar 767 de lei de membru de familie. Or, pentru o familie cu venituri la acest nivel, o cheltuială de 5-6 milioane pentru încălzire este greu de suportat.
Adevărata problemă nu este însă cea a pra­gului sau a cuantumului pentru ajutoa­rele sociale. Ci faptul că subvenţia ascundea dezastrul din sistemul de termoficare. Un sistem în care autorităţile refuză cu ob­sti­naţie să finanţeze retehnologizarea ne­cesară, preferând să lase pierderile în spi­na­rea consumatorului. Această strategie a funcţionat ani de-a rândul, proble­me­le nu s-au rezolvat singure, şi a sosit momentul în care consumatorul nu va mai putea su­porta. Ce vor face furnizorii de agent termic în faţa valului de facturi ne­plă­tite? Vor angaja armate de avocaţi care să-i dea în judecată pe rău-platnici? Să presupunem că vor câştiga procesele. Ce le vor lua ce­lor care mai au pe ei doar dreptul de vot? Le vor lua casele? Posibil, dar până la re­cu­perarea debitelor mai e cale lungă, a­par­tamentele trebuie valorificate, or, pe pia­­ţă nu sunt o marfă tocmai vandabilă, chiar la preţ de chilipir.
Ne întrebăm, în aceste condiţii, unde e re­forma trâmbiţată de guvernanţi. Mai bine acuzau agentul termic de înaltă trădare şi îl executau, în direct, la televizor, la o oră de maximă audienţă.