Producătorul de ţigări Japan Tobacco International (JTI) va investi 25 de milioane de euro în extinderea capacităţii fabricii din Bucureşti, care va fi destinată în mare parte exporturilor.
Totodată, compania va recruta 140 de angajaţi pentru noile linii de producţie care vor fi puse în fincţiune începând cu a doua parte a lunii septembrie.
„Dezvoltarea afacerii noastre depinde de cadrul legislativ, politica fiscală, precum şi de o strategie eficientă în combaterea comerţului ilicit cu ţigarete. Datorită eforturilor autorităţilor, schimbărilor legislative, precum şi a colaborarii dintre instituţiile statului şi industria tutunului, contrabanda a intrat pe un trend descendent: de la 36,2% din piaţa totală în ianuarie 2010, la 15,7% în iulie 2011. Scăderea pieţei negre înseamnă revigorarea vânzărilor legale, noi oportunităţi de dezvoltare, crearea de locuri de muncă. În acelaşi timp, reducerea contrabandei determină creşterea sumelor colectate la bugetul statului, prin taxele şi impozitele plătite de producătorii de ţigarete. Aşadar, se poate spune că actualul context economic şi fiscal permite creşterea investiţiilor”, a declarat directorul general al JTI România, Neil Coupland, citat de Mediafax.
Proiectul de extindere, care va fi finalizat în prima parte a anului viitor, presupune dotarea cu o serie de utilaje suplimentare şi extinderea halelor de producţie. JTI a demarat programul de extindere a capacităţilor de producţie şi de creştere a gradului de automatizare încă din anul 2009, totalul investiţiilor în fabrica din Bucureşti în perioada 2009-2012 însumând peste 45 milioane euro.
Compania are în prezent peste 860 de angajaţi, care activează atât în cadrul diviziei comerciale, cât şi în cea de producţie.
JTI a fost prima companie multinaţională de tutun care a început să producă în România, în 1994, la un an după ce a demarat activităţile locale prin importul ţigaretelor Camel produse în Germania. Începand cu 2009, fabrica JTI de pe platforma Pipera exportă Camel în Germania, iar toate ţigaretele Camel fără filtru comercializate în statele Uniunii Europene sunt produse la Bucureşti.
Un sfert din producţia fabricii de la Bucureşti este destinată exportului, potrivit companiei, livrările în afara ţării vor fi în continuă creştere.
J.T. International Manufacturing, compania care administrează fabrica de la Bucureşti, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,78 miliarde de euro, în creştere cu 8% faţă de 2009.