China se converteşte la dezvoltare durabilă?

După ce a uimit lumea cu o creştere extraordinară în ultimele decenii, care au transformat-o în a doua putere economică a lumii, China pare a se pregăti acum să ne ofere, în acelaşi stil, şi propriu-i model de dezvoltare durabilă, prin luarea în considerare a cerinţelor protecţiei mediului. Fenome­ne precum mareele negre, poluarea apelor fluviilor, deşeuri toxice de tot felul, tratarea insuficientă a gunoaielor, industrie minieră şi petrochimică fără nicio normă ecologică au început să provoace costuri sociale majore, transformându-se în frâne ale avântului economic. Până acum, paşii au fost modeşti, dar semnificativi: crearea Agenţiei pentru protecţia mediului, dezvoltarea unei legislaţii ecologice, implicarea Academiei Naţionale de Ştiinţe în programe de cercetare environmentale, vizând inclusiv schimbările climatice, deschiderea oamenilor de ştiinţă chinezi spre dialogul mondial în domeniu ş.a. Atitudinea tranşantă a opiniei publice, mergând până la amplele manifestări de stradă de la 14 august din oraşul Dalian, împotriva riscurilor vastului complex chimic instalat la câţiva kilometri de centrul loca­li­tăţii, şi reacţia promptă a autorită­ţilor, care au dispus închiderea şi demontarea uzinei, au constituit un adevărat salt al ecologismului chinez, deopotrivă în plan civic şi politic. Într-adevăr, de câţiva ani, conflictele environmentale între populaţie şi unităţile economice poluante pe tema riscurilor sanitare şi de mediu ale activi­tăţii acestora, începute în mediul rural, s-au extins şi în marile oraşe, precum la Xiamen în 2007, Shanghai (2008) sau Canton (2009). A­ces­te proteste din ce în ce mai intense şi mai bine organizate pro­vin cu precădere din partea acelei clase mijlocii, tot mai con­s­istente, care a reuşit să-şi asigure un nivel de trai satisfăcător şi îşi extinde legitim pretenţiile spre o calitate superioară a vieţii şi în privinţa unui mediu sănătos. De altfel, sentimentul de insecuritate ecologică tinde a se generaliza, pe măsură ce so­cietatea chineză se moderni­zează şi in­tră în ritmul general al preocupărilor priori­tare ale întregii planete. În ultima perioa­dă, o problemă deosebit de sensibilă, mai ales sub impactul accidentului major de la centrala japoneză Fukushima din martie a.c., a devenit cea a continuării planului de dezvoltare a industriei nuclea­re, care urma să ducă la construirea şi punerea în funcţiune a zeci de reactoare atomice. Tot­o­dată, manifestările schimbărilor climati­ce, sub forma unor fenomene meteorologi­ce extreme, relevă necesitatea luării în calcul a adaptării ţării la noile date de mediu.
Rămâne de văzut cum va continua şi, mai ales, cum se va concretiza reacţia politică la asemenea probleme. Semnele convertirii preşedintelui Hu Jintao la exigenţele dezvoltării durabile şi propovăduirea de către acesta a „civilizaţiei ecologice” pot anunţa începutul unui „revoluţii verzi”, menită să ofere şi o cale specifică de împăcare a ecologicului, socialului şi economicului. Înfăptuirea unui atare proiect ar fi profitabilă pentru întreaga lume, iar „civilizaţia ecologică” chineză s-ar alătura, şi din acest punct de vedere, celei occidentale, formând o acţiune comună pentru un proiect planetar.