Lecţia unchiului Jobs

Fiţi sinceri. Ce ne-am aşteptat cu toţii, în de­cursul vremii, să primim de la americani? Păi, gumă de mestecat, hotdog, chifteaua aia ju­puită de-i spune şi hamburger, blugi şi, pe vremea lui Ceauşescu, videocasetofoane. Playe­re, fiindcă plăteam vama mai mică şi nici nu bătea aşa la ochi. Şi desigur democraţie, nu puţini fiind încă cei care-i mai aşteaptă pe americani să ne ia. De tot!
Iată însă că ultimele zile ne-au adus două lecţii de peste Ocean, aşa cum eu, cel puţin, nu mă aşteptam să primim. Este vorba, în primul rând, despre ora de dirigenţie cu tema „Ce să facem în caz de catastrofe naturale”, având ca subcapitol „ce este seismul şi ce vrea el”. Ei bine, am urmărit aproape înmăr­murit modul în care s-au comportat americanii de pe Coasta de Est în timpul cutremurului ca­re i-a lovit acum câteva zile. Parcă erau japo­nezi! Din aceia o­biş­nuiţi să-i zgâlţâie scoarţa pământului aproape ciclic, o dată la vreo 26 de zile. Americanii, de fapt cei din New York, o­bişnuiţi cu ideea că „earthquake”-urile li se pot întâmpla numai altora şi lor nu, au respectat întocmai, ba şi la timp, am putea spune, procedurile învăţate pentru astfel de evenimente. Repet, despre care credeau că se pot întâmpla numai în alte zo­­ne ale globului şi despre care aflaseră că există doar de la televizor. Imediat au apărut portavocile, oamenii cu pelerine care îndrumau spre ieşirile de ur­genţă, s-au deschis porţile pentru personalul aflat în clădirile de birouri, personal care - culmea! - chiar a ieşit în ordine şi fără panică pe traseele puse la dispoziţie şi în­văţate, cu siguranţă, în cadrul orelor şi exer­ci­ţiilor-simu­la­re pentru cazurile de catastrofe na­turale. Fără să vreau, imediat m-am gândit la caterin­ca încin­să la noi la astfel de exerciţii, desfăşurate chiar cu girul şi implicarea unor mi­nistere şi a unor comandamente de elită ale Mi­nisterului de Interne şi ale celui al Apărării Naţionale. Ce la mişto sunt căraţi unii cu roaba şi cât de ha­ioasă pare, chiar în comentariul şefului statului, lecţia de acordare a primului ajutor! Îmi mai aduc aminte că, la ultimul ins­tructaj de pro­tecţia muncii, eu însumi dădeam SMS-uri disperate, după mai puţin de o oră, să vină cineva să mă scoată din sală pe motiv de urgenţă. Şi americanii ăia pe care-i credeam superficiali şi plini de ei au făcut exact ce au fost învăţaţi să facă în situaţii despre care credeau că nu vor apărea la ei niciodată.
A doua lecţie americană a fost cea predată de Steve Jobs. Părintele Apple şi a tot ce ne-a de­venit indispensabil, fără de care, iată, nu mai putem trăi şi se scrie cu „i” în faţă. Pentru mine, Jobs înseamnă „geniu” la modul în care eu sunt capabil să înţeleg cuvântul. Înfiat, plictisit de şcoală, plecat la dracu’n praznic ca să expe­ri­menteze tot ceea ce se poate experimenta în­tr-o viaţă de om, întors în civilizaţie, inventatorul personal computer-ului, probabil singurul CEO din lume cu salariu de 1 dolar pe an, nedezli­pit de helanca neagră şi de bocanci, inspirat, plutitor, strălucitor, nonconformist, geniu. 
Cu siguranţă omul acesta a iubit şi iubeşte viaţa mai mult ca orice. Modul în care şi-a petrecut-o până acum vorbeşte de la sine mai mult decât oricâte invenţii ar fi brevetat. Scri­soarea pe care a transmis-o acum câteva zile, aceea de demi­sie de la Apple, spune şi ea cât un ro­man întreg. „Am spus întotdeauna că, dacă va veni o zi în care nu voi mai putea face faţă aş­tep­tărilor pe care le aveţi de la mine în calitate de CEO la Apple, voi fi primul care vă va comuni­ca acest lucru. Din păcate, ziua aceea a venit…”.
Într-o lume în care mulţi îşi pun bunicii decedaţi la geam pentru a mai încasa încă o pensie-două, un astfel de gest, care ar fi putut arunca în aer preţul acţiunilor la una dintre cele mai mari companii din lume, doar de dragul adevărului până la capăt, mi-a confirmat, pentru prima dată, că mesajele transmise pueril de americani prin filme ca Rambo sau Rocky, prin concerte de binefacere organizate după cataclisme precum Katrina sau nenorociri ca „nine-eleven”, chiar există. Şi aceasta cred eu că este lecţia principală predată de Steve Jobs. God bless!