Băsescu, keep walking!

de Radu Preda in Editoriale pe 19 August 2011, 18:04

  • print
  • rss

Băsescu visează. Cu ochii deschişi şi cu voce tare. De când a apărut pe prima scenă politică a ţării a tot visat, chestii mai mărunte sau mai măreţe, unele s-au îndeplinit, altele nu. Suntem şi acum nostalgici după ţepele din Piaţa Vic­toriei sau unii dintre noi mai duc do­rul întâlnirilor trimestriale ale preşe­din­telui cu electoratul, în Piaţa Universităţii.
Dar visul cel mai mare al lui Traian Bă­sescu, invocat în aproape toate luările de poziţie, contondente sau nu, este cel legat de modernizarea statului român. La început nu era foarte clar în ce cons­tă această modernizare. Doar să fie Boc premier şi doamna Udrea ministră? Nu!, s-a dovedit că nu era de ajuns. Avem nevoie de un nou sistem parlamentar, unicameral, cu mult mai puţini aleşi ai neamului, cu cheltuieli mai mici şi eficienţă sporită. S-a pronunţat po­po­rul la referendum, nu-i aşa?, deci musai trebuie să respectăm dorinţele de modernizare ale acestuia.
Apoi a constatat preşedintele că ţării nu-i şade bine cu atât de multe judeţe, pentru că din cauza birocraţiei nu pu­tem absorbi miliardele de la Bruxelles şi, în plus, acest sistem administrativ nu este decât o pepinieră de baroni, ca­re sunt tare buni când îi ai la tine în partid şi foarte dăunători atunci când sunt, şi ei, dar mai ales banii lor, în ograda duşmanului. Să facem aşadar o ţară cu numai 8 judeţe, sau regiuni de dezvoltare, sau, fie!, 8+2, că şi ungurii sunt oameni, iar secuii au nevoile lor specifice de autodeterminare.
Preşedintele s-a autodefinit ca jucător, deci prin natura sa trebuie să se afle în continuă mişcare. Nu are timp aşadar să aştepte ca reformele propuse, impu­se sau nepuse să se înfăptuiască, el mer­ge mai departe. Viziunile sale de­pă­şesc însă graniţele României. A mai fost unul, cu două mandate înaintea sa, ca­re se visa lider regional. Acela însă visa aşa, cum visează visătorii. Noaptea, iar dimineaţa zorii zilei alungă visul ca    pe-un abur. Nu, Traian Băsescu s-a vi­sat li­der european şi acum consideră visul îndeplinit, că doar cine a fost singurul care a cutezat să se răstească la ruşi? Aşa că acum se consideră în­drep­tăţit să viseze la un megastat paneuropean, cu politici fiscale, economice şi mi­litare comune. În fapt, o structură fe­derativă în care statele naţionale ce­dează din su­veranitate în favoarea centralismului, scopul fiind edificarea unei structuri care să facă faţă noilor pro­vocări ale globalizării.
Superb arc peste timp: de la campania de demolare a chioşcurilor din Bucu­reşti şi de anihilare a câinilor vagabonzi la Statele Unite ale Europei, un soi de metalicurici numai bun să-şi împartă sclipiciul către Orientul Mijlociu, Libia sau cine ştie ce alte ţări emergente şi impertinente. Carevasăzică, moderni­zăm statul român ca să-i luăm după aia suveranitatea şi să-l includem într-o me­gastructură politico-economico-militară. Ei bine, asta e diferenţa între un preşedinte şi un muritor de rând: viziu­nea. Sau poate viziunile de la mersul înainte seară de seară.



Citeste despre: Băsescu



Comentarii (2)

Asta este jobul tau:sa il injuri pe Basescu.Daca nu il injuri macar odata te concediaza si alceva nu prea sti ce sa muncesti.Eu am citit acest ziar inmplator...este slab de cand a aprut.

De Laur pe 28.08.2011 la 00:15

cum de publicati asa ceva? aveti ceafa groasa si v-a mers bine cu toti hotii? iar acum va e frica de schimbare? cred ca e un semn bun daca va e frica. pacat ca nu mai sta cativa ani, sa va vad la munca, facand ceva ... altceva decat sa scrieti asemenea articole.

De amg pe 26.08.2011 la 23:31

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net