Apel la decenţă

„Îmi permit, poate pentru prima dată, să fac un apel la presă, având în vedere importanţa extraordinară a factorului psi­hologic în astfel de momente, să în­cerce să fie, la rându-i, prudentă cu eti­chetările. Şi în ceea ce priveşte evo­lu­ţiile internaţionale, şi în ceea ce pri­veş­te Ro­mâ­nia. Nu are nimeni niciun in­te­res să genereze panică, pentru că nu este ca­zul să fim în panică“, a d­e­clarat Traian Băsescu săptămâna trecută, la finalul unei runde de consultări cu premierul şi cu guvernatorul BNR pe tema eferves­cen­ţei financiare inter­na­ţio­nale. „Nu vă cer optimism, nu vă cer nimic alt­ceva decât decenţă şi respon­sa­bi­li­tate în ex­primări“, a ţinut să punc­teze şeful statului.
Îndemnul preşedintelui a venit într-un moment în care televiziunile şi site-urile de ştiri se întreceau în titluri care mai de care mai apocaliptice, din care nu lip­seau cuvintele criză, prăbuşire, panică, dezastru. E în firea presei să exagereze faptele pentru a maximiza beneficiile emoţionale din partea publicului care sunt cel mai uşor de monetizat în audienţă. Una e să spui că ratingul suveran al SUA a fost retrogradat, ştire care va alunga cu siguranţă publicul în majoritatea sa, şi alta e să spui că se întoarce criza, că băncile sunt în pragul falimentului sau că francul elveţian va întrece în curând euro.
Subscriu, cu toată responsabilitatea, la cele spuse de preşedinte. Nu e cazul să stârnim panică. Nici chiar dacă ar exista motive temeinice de a intra în panică. Acum nu există aceste motive, şi asta nu pentru că aşa spune preşedintele, ci pentru că noi suntem cu un pas în urma marii finanţe mondiale, şi trebuie ca întâi să intre EI în panică şi abia după aceea ne molipsim şi noi. Lăsând sarcasmul la o parte, suntem din nou în si­tua­ţia de la sfârşitul anului 2008. Ca şi atunci, criza era una financiară, care pe noi nu ne atingea pentru simplul fapt că eram (şi suntem încă) în epoca de pia­tră financiară. Când însă criza s-a transformat într-una economică, şi a adus recesiunea severă, am fost loviţi în plin.
Nu sunt motive de panică, aşadar, şi e nevoie de responsabilitate în spaţiul public. Afirmaţia este valabilă însă atât pentru presă, cât şi pentru clasa politică în general, şi pentru guvernanţi în parti­cular. Preşedintele a mormăit ceva şi că­tre politicieni, sugerându-le s-o lase mai moale cu promisiunile de măriri de sa­larii şi pensii, dar de la vorbele preş­e­dintelui până la faptele Guvernului e ca­le lungă. Dovadă stă voioşia cu care Mi­nisterul Finanţelor a elaborat strategia fiscală pentru următorii 3 ani, pornind de la un scenariu pe care îl putem numi eufemistic optimist. În condiţiile în care ritmul de creştere economică în SUA, dar şi în UE a încetinit zdravăn în trimes­trul 2 al acestui an, este o utopie să crezi că PIB-ul României va putea creşte ca Făt-Frumos.
Aşteptăm aşadar de la preşedinte altfel de îndemnuri la responsabilitate şi de­cenţă. Şi nu numai simple îndemnuri, ci fapte. Cum ar fi, de exemplu, refuzul de a promulga legile abramburite pe care le promovează Guvernul şi pe care ulterior, funcţie de „climatul economic ge­ne­ral“, nu e în stare să le respecte. Atunci ar da dovadă el însuşi de responsabilitate şi decenţă, iar românii ar avea mo­tive serioase să nu intre în panică.