
Premierul Boc a efectuat, în sfârşit, vizita în China care suferise amânări stânjenitoare. Conducerea României - Băsescu-Boc - a neglijat cu perseverenţă relaţia cu China, afişând o adversitate prostească faţă de modelul de succes pe care îl oferă de ani buni cea mai dinamică economie a planetei. Ca să blocheze (intenţionat?) drumul mătăsii, Băsescu Traian a dat, în ianuarie 2011, o declaraţie stupefiantă: „Să nu cădeţi în plasa unei poveşti de genul «să luăm nişte bani din China»”. Era astfel respinsă oficial, într-o şedinţă de guvern pe care o prezida, o propunere adusă în spaţiul public de Sebastian Vlădescu pentru un acord tip preventiv de 3-4 miliarde de euro, axat pe investiţii susţinute financiar de China. Băsescu a caracterizat propunerea drept „trăsnaie”. Cu o asemenea declaraţie la început de an se trântea uşa în nas celei mai mari puteri financiare a momentului, cu un discurs în afara uzanţelor diplomatice. Vizita lui Boc, programată la începutul anului, se amâna jenant cu „ajutorul” lui Băsescu. S-a pierdut peste o jumătate de an pentru a drege busuiocul unor relaţii politice la care au contribuit generaţii de diplomaţi şi lideri politici timp de şase decenii.
În aceste luni pierdute, oficialii chinezi de cel mai înalt nivel au vizitat Europa, alegând Budapesta ca tribună şi trambulină spre ţările Europei Centrale şi de Est. Premierul chinez anunţa, în iunie, un împrumut financiar de un miliard de euro pentru Ungaria, cumpărarea de bonuri ale trezoreriei de la Budapesta, proiecte comune de investiţii în infrastructură. Comerţul Chinei cu ţările din zona amintită se cifrează la peste 40 de miliarde de dolari, Ungaria având o „porţie” de 10 miliarde în 2010.
Ne strica să auzim asemenea declaraţii la Bucureşti, ţinta iniţială a turneului european pregătit cu grijă de autorităţile de la Beijing? Să fim băgaţi cu capul în sac atât de adânc încât să uităm sensibilitatea specială a Chinei faţă de România, să neglijăm că preşedintele Chinei vorbeşte şi româneşte? Premierul Boc a mers acum în vizită cu un scop clar declarat: să invite capitalul chinez în România. Ce nu era bun în ianuarie a devenit mai mult decât necesar în august! Traian Băsescu declara în „refuzul” lui istoric că România are bani mulţi de investit încât nu îi poate cheltui!
Boc nu mai repetă gafa prezidenţială. Relaţiile comerciale reciproce pleacă de la un nivel de peste trei ori mai mic decât cele ale Chinei cu Ungaria. Deşi poarta de intrare principală a mărfurilor chinezeşti spre Europa poate să fie Constanţa, în România sosesc „via Ungaria” mărfuri chinezeşti de peste două miliarde de euro. Autorităţile române s-au pus cu potera pe chinezi la Constanţa-Sud Agigea şi au trimis fiscul să-i amendeze pe comercianţii abia inauguratului China Town din Bucureşti. Asta ca semn de „prietenie” care prefaţa vizita lui Boc la Beijing!
Din cele 2,8 miliarde de euro comerţ bilateral, exporturile româneşti ating doar 308 milioane de euro. Raportul import-export este de 8,3 la 1, ceea ce arată clar sensul pe care se circulă pe drumul mătăsii.