Vânzările slabe din prima jumătate a anului îi determină pe cei implicaţi în domeniu să se aştepte la un nou an de scădere
Piaţă-vedetă pentru multinaţionale în 2007 şi 2008, România a ajuns acum un subiect incomod pentru managerii companiilor producătoare de bere, aceştia fiind nevoiţi să dea explicaţii pentru vânzările care nu se mai opresc din scădere. Mai multă bere la PET şi lansări pe segmentele de nişă par să fie răspunsurile jucătorilor la criza de pe piaţa berii.
Semnalele că piaţa berii încă nu şi-a revenit vin din toate părţile. În primul trimestru volumul vânzărilor a scăzut cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit directorului general al Asociaţiei „Berarii României”, Constantin Bratu. Totodată, compania Ursus Breweries a raportat în primul trimestru al actualului an fiscal (aprilie-iunie) o reducere cu 3% a volumelor de bere vândute.
Datele Patronatului Societăţilor Independente Producătoare de Bere din România (PSIPBR) pentru primele cinci luni ale acestui an arată o uşoară scădere, de la 6,054 milioane de hectolitri la 6,050 milioane de hectolitri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei mai afectaţi au fost primii trei jucători (Ursus Breweries, Heineken România şi Bergenbier), ale căror vânzări au scăzut în perioada ianuarie-mai de la 4,731 milioane de hectolitri la 4,54 milioane de hectolitri, în vreme ce berea vândută de producătorii mijlocii din piaţă (United Romanian Breweries Bereprod, Romaqua Group şi European Food) a crescut de la 1,087 milioane de hectolitri la 1,189 milioane de hectolitri.
Potrivit directorului general al Patronatului, Vifor Verşescu, vânzările slabe din prima parte a anului au fost salvate de luna mai, când volumele au fost ceva mai mari decât în 2010. Oficialul consideră însă că piaţa va scădea pe întreg anul, în condiţiile în care din toamnă costurile de încălzire la bloc vor creşte, astfel că veniturile disponibile pentru consum se vor diminua.
Şi vicepreşedintele de marketing al Ursus Breweries, Grant McKenzie, consideră că piaţa ar putea înregistra o nouă scădere anul acesta, de circa 3-4% faţă de anul trecut, când volumul total al vânzărilor a fost de 17 milioane de hectolitri. „Piaţa îşi va reveni uşor. Probabil în doi-trei ani va ajunge la 18 milioane de hectolitri, dar nu va mai atinge 20 milioane de hectolitri (nivelul pieţei din 2008 - n.r.)”, a declarat McKenzie.
Puţin optimism de vară
În ciuda semnalelor negative din prima parte a anului, producătorii continuă să fie destul de optimişti în privinţa evoluţiei vânzărilor din lunile de vară. „Chiar dacă vara nu s-a terminat totuşi, ţinând cont de faptul că vremea a fost favorabilă consumului de bere, iar puterea de cumpărare a românilor nu a înregistrat fluctuaţii de la începutul acestui an, spre deosebire de anii trecuţi, am speranţa că volumele de vânzări înregistrate în sezonul cald vor reuşi să se menţină la nivelul celor din 2010”, spune Constantin Bratu. Şi directorul de marketing al Bergenbier, Tiberiu Mercurian, consideră că, dacă vremea se va menţine favorabilă, există premisele unui sezon reuşit, cu vânzări mai mari decât anul trecut.
Pe de altă parte, industria de profil a înregistrat în vara anului trecut rezultate mai bune decât în 2009, vânzările din sezonul estival ajutând piaţa să scadă cu numai 3,5% la nivelul anului trecut. Astfel, obţinerea unor volume de bere similare celor din vara lui 2010 ar reprezenta o performanţă pentru berari.
PET-ul salvează vånzările, nu şi profitul
Scăderile pe piaţa berii nu s-au cuantificat numai în volumul vânzărilor, ci şi în profit, consumatorii optând în general pentru beri mai ieftine în ambalaje economice, mai voluminoase. Astfel, una dintre cele mai afectate categorii a fost cea a mărcilor internaţionale de bere superpremium, care au fost influenţate negativ de declinul vânzărilor din baruri, terase şi restaurante. De altfel, segmentul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) a scăzut din cauza crizei de la aproximativ 30% în 2008 la circa 25% în prezent, în opinia lui Grant McKenzie.
Faptul că românii au ieşit din ce în ce mai rar în oraş s-a resimţit şi în cifrele de afaceri ale producătorilor. Creşterea ponderii vânzărilor de bere la PET, care au ajuns la 50% din piaţă, a contribuit la o scădere mai puţin abruptă a pieţei, însă şi profitabilitatea companiilor a fost mai mică.
United Romanian Breweries Bereprod a lansat „ultimul PET” în martie 2010, respectiv berea Holsten la 2 litri, sortimentul fiind disponibil anterior şi la PET de 1 litru. Ursus Breweries a decis să intre pe segmentul PET şi cu brandul Ursus, lansând în luna aprilie a acestui an varianta de ambalare de 1 litru. În cazul Bergenbier, ultimul sortiment în varianta PET este berea aromată Bergenbier Fresh, lansată în vara acestui an. Toate aceste exemple arată că principalii jucători pe piaţa berii se luptă până la capăt pentru a-şi menţine sau a-şi creşte cota pe o piaţă unde vremurile bune se lasă aşteptate.
Specialităţi de bere pentru noua generaţie
Chiar dacă berea ieftină la PET reprezintă în prezent cea mai mare felie din piaţa românească, producătorii îşi continuă strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Dacă în prezent piaţa românească este imatură, fiind acoperită în proporţie covârşitoare de mărci de bere blondă (lager), lucrurile se vor schimba în perioada următoare. „Oamenii vor începe să experimenteze şi alte sortimente de bere. Acum berea lager reprezintă circa 98% din piaţă, dar va scădea pe viitor la 89-90%”, consideră vicepreşedintele companiei Ursus Breweries. Compania, care a închis anul trecut o fabrică de bere la Cluj-Napoca, a dezvoltat pe locul fostei unităţi o mini-berărie unde vinde bere nefiltrată Ursus, produsă în faţa clienţilor.
Bere nefiltrată la butoi (keg) au început să distribuie în baruri şi terase şi United Romanian Breweries Bereprod (Holsten) şi Heineken (Ciuc). Şi mai îndrăzneţi au fost cei de la Bergenbier care au lansat în acest an la sticlă şi doză Bergenbier Nefiltrată din Grâu. Ofensiva non-lager i-a atins şi pe cei de la Heineken România, care au decis să importe din acest an marca Murphy’s, o bere stout irlandeză aflată în portofoliul grupului olandez.
Fie că e vorba de beri nefiltrate, cu arome de fructe, fără alcool sau alte specialităţi, principalii producători vor să fie cu toţii prezenţi pe cât mai multe segmente de piaţă încă de la formarea acestora în conştiinţa consumatorilor. Rămâne de văzut ce gust vor da românii berii atunci când piaţa va fi „matură”.