Fenomenul schimbărilor climatice şi efectele manifestărilor sale sunt realităţi din ce în ce mai de necontestat, iar în faţa implacabilităţii lor singurul răspuns raţional şi eficient îl reprezintă adaptarea. Aşa se face că, pe lângă preocupările la nivel global de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), în contextul Protocolului de la Kyoto, tot mai multe ţări îşi elaborează şi aplică strategii şi planuri de adaptare la consecinţele încălzirii climei. Unul dintre cele mai recente documente de acest gen îl reprezintă Planul de adaptare la schimbările climatice, adoptat recent de guvernul de la Paris, şi care pregăteşte Franţa ca, până în anul 2100, să trăiască cu temperaturi medii mai calde cu de la 2ºC la 3,5ºC, cu ploi până la 30% mai puţine şi să se obişnuiască cu condiţii curente de caniculă şi secetă.
Rod al unor cercetări interdisciplinare de câţiva ani, la care au participat peste 400 de specialişti, şi al unor dezbateri aprinse între reprezentanţii autorităţilor, comunităţii ştiinţifice, societăţii civile şi lumii afacerilor, cele 230 de măsuri preconizate presupun alocarea, pentru moment, a aproape 1 miliard de euro. Cinci domenii sunt desemnate ca prioritare. Economisirea apei: încălzirea ar putea antrena un deficit anual de apă în Hexagon de 2 miliarde de metri cubi, agravând conflictele de utilizare între apa potabilă, agricultură şi industrie. Pentru a-i face faţă, se prevăd, printre altele: reducerea consumului cu 20% de către toţi utilizatorii, finanţarea colectivităţilor în acţiunea de recuperare a apei de ploaie, detectarea pier-derilor din reţea care ating 25% şi reutilizarea a-pelor uzate pentru udat. Supravegherea sănătăţii. Implicaţiile în această privinţă sunt diverse: diseminarea crescândă şi precoce de polenuri alergizante, proliferarea microorganismelor producătoare de toxine, de insecte vectori ai unor boli precum paludismul, febra roşie, chikungunya. Pentru evaluarea impactului asupra sănătăţii şi adoptarea măsurilor care se impun, Planul pre-vede crearea, în acest an, a unui grup de sănăta-te-climă în cadrul Înaltului Consiliu pentru sănătatea publică. Adaptarea pădurilor. Mai ales în a doua parte a acestui secol, seceta solului, caniculele şi incendiile vor supune la grele încercări ecosistemele forestiere, pentru contracararea cărora se programează, printre altele, o diversificare a speciilor pentru a creşte rezistenţa lor şi sprijinirea financiară a plantării, încă de pe acum, a speciilor tolerante la clima viitorului. Consolidarea infrastructurilor are în vedere consecinţe precum deformarea căilor ferate sau dilatarea podurilor şi, în acest sens, referenţialele de construcţie vor deveni învechite. În acelaşi timp, multe şosele naţionale sunt ameninţate de creşterea cu 1 metru a nivelului mării. O metodologie de evaluare a vulnerabilităţii reţelelor şi lucrărilor publice va fi stabilită în 2012.
În fine, anticiparea ridicării nivelului apelor şi contracararea riscului de eroziune şi scufundare a construcţiilor, terenurilor şi căilor de comunicaţie reprezintă o altă axă prioritară. Pentru acestea se va consolida reţeaua de observare a nivelului marin şi se va ameliora modelarea evenimentelor extreme, pentru a ajuta decidenţii să aleagă „între o strategie de protecţie şi o strategie de repliere”.
Rămasă codaşă şi la acest capitol, România încearcă să acrediteze ideea (falsă!) că are o strategie naţională privind schimbările climatice, fluturând un mănunchi de măsuri vizând aplicarea Protocolului de la Kyoto. Avem nevoie însă de mult mai mult: o evaluare a efectelor acestora asupra teritoriului naţional, o strategie de acţiune în perspectiva unui secol şi un plan de acţiuni de aplicare a acesteia.
