Lecţia de management a Templeton

Publicarea pe site-ul Fondului Proprie­tatea a contractelor semnate în 2010 de către societăţile de stat din sectorul energetic nu a adus, practic, nicio noutate. Opinia publică din România avea cunoştinţă despre afacerile păguboase ale respectivelor companii încă de la des­chiderea pieţelor de energie şi ga­ze, aceasta fiind o cerinţă expresă a Uniu­nii Europene în vederea creşterii trans­pa­ren­ţei tranzacţiilor. Este ade­vă­rat, la noi transparenţa s-a dovedit mai curând o secretizare, şi dezvăluirile făcute recent de administratorul Fon­du­lui Proprieta­tea, Franklin Templeton, confirmă acest lucru.
Pe fondul ratării ofertei publice cu ac­ţiu­­nile Petrom şi al pregătirii pentru vân­­zare a unor pachete de acţiuni de la Romgaz, Transgaz şi Transelectrica, „o-fensiva” Fondului Proprietatea capătă însă conotaţii mult mai importante.
Franklin Templeton nu s-a mărginit la a face publice contractele companiilor la care este şi Fondul Proprietatea acţio-nar, ci a mers mai departe cu analiza arătând care sunt pierderile respecti­ve­lor societăţi în urma contractelor dezavantajoase cu partenerii privaţi, aleşi în ge­neral la comandă politică.
Hidroelectrica, perla coroanei, a fost cea mai intens mediatizată, deşi în ur­ma ei vin Romgaz, cele trei filiale ale E­lectrica sau muribundele complexuri e­nergetice. Absolut toate şi-au redus mar­jele de profit de pe urma contrac­telor încheiate până la limita supra­vie­ţuirii. Or, acest lucru nu numai că este u­nul anti-economic, dar seamănă mai mult a jaf. Desigur, Fondul Proprieta­tea, în calitatea lui de acţionar minoritar, nu poate accepta un asemenea lucru.
Întrebarea firească este cum îşi poate permite atunci statul român, în calitatea lui de acţionar majoritar, să piar­dă sume importante de bani pentru că managerii desemnaţi de el încheie ase­menea contracte?
Uite că poate şi face acest lucru nu de un an, de doi, ci de vreo 20. Sub um­brela unei false protecţii sociale, statul, prin intermediul Ministerului Econo­mi­ei, spune că societăţile din sectorul e­nergetic nu-şi pot vinde marfa la preţul de piaţă, pentru că puterea de cumpă­rare a românilor este mult prea mică. După aceeaşi logică, dacă nu poţi să vinzi scump consumatorilor captivi (casnici), atunci de ce ai face-o către ceilalţi clienţi, chiar dacă ei se numesc „băieţii deştepţi”?! Tocmai aici vine administratorul Fondului Proprietatea şi pune punctul pe i. Dacă arată cu degetul spre contractele semnate cu diferiţi fur­ni­zori privaţi, în acelaşi timp, nu a­greea­ză nici subvenţionarea mascată a ener­giei şi gazelor naturale pentru con­su­ma­torii casnici, căci acest lucru as­cun­de ineficienţa şi duce la scăderea va­lorii societăţilor energetice.
Orientată exclusiv pe varianta profitului, lecţia Fondului Proprietatea ar trebui în­suşită obligatoriu de către statul ro­mân, dacă acesta mai vrea să salveze câte ceva din societăţile din sistemul energetic. Înainte de a-şi face planuri pri­vind introducerea managementului privat, Ministerul Economiei ar trebui să se gândească mai bine cum să nu-şi mai bage nasul în mersul firesc al pie­ţei. Şi dacă va lăsa piaţa să func­ţio­neze liber, cu siguranţă că nu vom mai auzi nici de contracte cu „băieţi deştepţi”.