Emile, fă-te că inaugurezi ceva

Înviorată din când în când de câte un cod galben spre roşu sau de câte o declaraţie politicianistă aruncată în doru’ lelii, atmosfera generală autohto­nă suferă de monotonia fiecărui început de sezon al concediilor de vară. Aproa­pe că nici apariţiile oficiale televizate ale preşedintelui Băsescu nu mai încing spi­ritele jurnaliştilor care, şi ei, s-au pre­gătit pentru tradiţionalele dansuri ale ce­tăţeanului Băsescu în tavernele şi grădinile de vară de pe litoral. Nici mă­car aşa-zisa uneltire pentru înfiinţarea sau preluarea unui partid a două personaje extrem de populare cum sunt  Dan Diaconescu şi Marian Vanghelie nu a reuşit să stârnească interes nici cât al zecelea „shat” al Danielei Crudu în tot atâtea minute. Sau secunde.
Cu tot respectul cuvenit clasei politice, ştirile săptămânii trecute sunt din domeniul inepuizabil al inaugurărilor de partid şi de stat. Pe locul întâi se califică, fiindcă este o premieră absolută pentru Bucureşti, inaugurarea liniilor de autobuze supraetajate pentru turişti. „Ca la Londra”, după cum spune ministrul de resort cu mândrie nedisimulată. Asta e ca şi cum dacă am fi adus cămile ne simţeam ca la Sharm El Sheikh, când turiştii spun tot mai des că se simt în Bucureşti ca în suburbiile Romei. Cu sigu­ranţă iniţiativa e bună, dar ce te faci când se reîntorc bucureştenii din concedii şi Capitala redevine ceea ce a fost cândva visul de aur al multora. Adică o imensă parcare! În care se fac 50 de minute de la Uni­ver­sitate la Romană şi încă pe-atât până la intrarea în He­răstrău, astfel încât turiştii din „supraetajate” ar trebui să primească, incluse în costul biletului de călătorie, şi o gustare rece, sticle de suc, o revistă cu multe poze şi un evantai să treacă timpul mai uşor. În plus, până şi dotarea Capitalei cu autobuze turistice supraetajate s-a făcut, până la urmă, în stil ro­mâ­nesc. Adică imposibil de bine până la capăt. Turiştii care au avut onoarea de a inaugura traseul considerat de organizatori ca fiind cel mai repre­zen­tativ pentru Bucureşti habar nu au avut pe unde umblă, nimeni nu le-a „povestit” prin căşti, cel puţin într-o limbă de circulaţie interna­ţio­nală, ce e măgăoaia aia din stânga pe lângă care tocmai au trecut sau adu­­nă­tura de copaci pe care tocmai au depăşit-o.
A doua inaugurare a săptămânii este cea efectuată de „BB”, adică tandemul Boagiu-Boc. În ordinea inversă a nu­me­relor de pe tricou. Şi este evident că, cel puţin în cazul tăierilor de panglică, mări­mea contează. A autostrăzii, desigur. Ce e sub 10 kilometri se „bucură” de pre­zenţa unui singur B. De obicei mic, nu majuscule. Ce trece de borna cu două cifre, din care cel puţin una este „doi”, se bucură de onoruri aproape militare. Aşa s-a întâmplat şi vinerea trecută. O altă „frântură” de autostradă a fost inau­gurată pe drumul spre mare. De această dată n-a mai fost vorba despre o inaugurare politică, ci de una pur estivală. Adică nu se mai taie panglica pentru 9,365 km de şosea-centură ocoli­toa­re în regim de autostradă, ci pentru un fel de autostradă fără marcaje, fără facilităţi, fără a doua bandă pe sens, dar bună pentru a avea poporul pe un-­de s-o ia mai repede spre ceea ce a de­ve­nit un fel de sport naţional, mini-va­can­ţa de weekend printre algele urât mi­rositoare ale litoralului românesc al Mării Negre.
Povestindu-i ce voiam să scriu, un bun prieten mă admonestează: „Bine, dar România este ca un copil handicapat. Fiecare kilometru de asfalt este ca şi cum a mai învăţat o literă, a mai recu­nos­cut o figură geometrică. E un lucru pozitiv că se construieşte ceva, se mişcă o cărămidă, se toarnă un cancioc cu be­ton sau un metru cub de gudron asfa­l­tic. Ar trebui, spune el, să fim mulţumiţi şi dacă se pune un semafor în plus, nu să cârcotim!”. I-am răspuns că aş fi fost într-adevăr de acord că înfigerea unui indicator în intersecţie e prilej de săr­bă­toare naţională şi, evident, de zi liberă în calendar dacă am fi trăit într-un sat plutitor de pe lacul Titicaca şi nu în inima ditamai Uniunii Europene.