De la o vreme, Florentin Popescu e mai puţin prezent cu poezie şi critică în pa­gi­nile revistelor de cultură. El se ocupă acum de valorificarea experienţei sale de trăitor în lumea literară şi îşi evocă, în modul său plin de înţelegere şi toleranţă, contemporanii. Bine face că-i portretizează pentru că nu mă pot opri să nu constat cum, de la o lună la alta, unii dintre cei desenaţi de peniţa lui Florentin Po­pescu rămân doar nume adunate în cărţi şi prilejuri de amintiri. Aşadar avem un al doilea volum de portrete, „Noi portrete în peniţă”, Editura RAWEXCOMS, în care sunt adu­nate articole publicate în 2009 şi 2010 în reviste ca „Oglinda literară”, „Litere”, „Pro Saecu­lum”, „Sud”, „Cafeneaua lite­rară”, din care au­torul e nelipsit. Printre cei pe care i-a cunoscut şi schiţat în scurtele lui evocări sunt nume bine cunoscute: Eugen Barbu, Şerban Cioculescu (nu Cio­culeseu cum apare, cu un calambur involuntar, pe co­perta a patra a cărţii), Tudor George, Ion Băieşu, Tia Peltz, Nelu Oancea şi mai recent dispăruţii Pop Simion, Marin Mincu şi Mihai Cârciog. Despre toţi, poetul are amintiri senine şi le înfăţişează mai curând personalitatea decât opera, aşa cum e şi firesc pentru specia literară practicată. Din­tre cei care încă fac umbră planetei îi veţi găsi pe Florea Burtan, Titi Damian, Liviu Ioan Stoiciu, Virgil Diaconu, Carolina Ilica, Ioan Adam, Valeria Manta Tăicuţu şi destui alţii. Toţi se bucură de pe­niţa generoasă a lui Floren­tin Popes­cu. Astfel Şerban Codrin e „un virtuoz al poe­ziei cu formă fixă”, Gheor­ghe Ceauşu apare ca „un men­tor cu har”, Mircea Con­stantinescu „a atins în plan literar cel puţin două performanţe” etc. Chiar şi despre mine Florentin Popes­cu gă­seşte câteva cuvinte de laudă. Scriitorul, prin fluxul integrator al amintirii, nivelează şi „democratizează” lu­mea literară, vrând parcă să ne întrebe re­toric „cine va mai şti care a fost regele şi care ostaşul” într-o posteritate îndepărată. Astfel, să zicem, Geo Călugărul sau Octa­vian Moşescu apar cam la fel cu Ion Gheor­ghe şi Liviu Ioan Stoiciu, înfrăţiţi în con­diţia de muritori şi scriitori. Eu, care am viziuni mult mai crude despre contemporanii mei, găsesc la Florentin Popescu motive de a-mi reprima pornirile denivelatoare. Am descoperit în volum şi unele inexactităţi mărunte provenite din eclipse ale memoriei. Una mă priveşte direct, titlul volumelor mele (două, nu unul) „Vacanţă în Infern” (1 şi 2) fiind citat inexact. Por­tretele în peniţă ale lui Florentin Po­pescu, merituos biograf al lui V. Voiculescu, să ne reamintim, aduce cumva cu galeria de poze a lui Ion Cucu în care scriitorii apar tineri şi ferice, dar şi asemănători ca oameni. Ne­a­semănarea e, fireşte, în operă.