Investiţiile greceşti în România sunt în deplină siguranţă, în ciuda gravelor probleme economice pe care guvernul de la Atena vrea să le rezolve cu sprijinul partenerilor săi europeni. Aceasta a fost principala concluzie a seminarului cu tema „Cât de solide sunt afacerile greceşti în România?”, organizat săptămâna trecută de revista „Săptămâna Financiară” şi Fin.ro.
„Între Grecia şi România există o prietenie istorică, pe care o respectăm foarte mult şi nu vom renunţa niciodată la in-vestiţiile noastre în România”, a spus Excelenţa Sa, Georgios Poukamissas, Ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti, cu ocazia evenimentului. „Grecii sunt mândri, liberi şi democraţi. Ştiu cum să depăşească orice obstacol”, a continuat diplomatul elen, referindu-se la situaţia economică din ţara sa. Oficialul a dat apoi exemplul Italiei, ţară care se confruntă cu probleme similare, dar care a dat recent primele semne de reviriment.
Dovada că grecii nu sunt doar mândri, ci aruncă în joc şi bani, nu numai cuvinte, sunt investiţiile pe care grupul OTE (acţionarul majoritar al Romtelecom şi Cosmote) le-a făcut în România. „Investiţiile vor continua, pentru a ţine pasul cu evoluţia tehnologiei, pentru a ne menţine locul câştigat pe piaţă şi mai ales pentru a oferi clienţilor noştri cele mai bune servicii”, a afirmat Panos Makris, Chief Commercial Officer al Cosmote. Oficialul a subliniat apoi contribuţia companiei pe care o reprezintă la dezvoltarea economiei româneşti şi a punctat investiţiile de peste un miliard de euro pe care Cosmote le-a făcut în ultimii cinci ani, precum şi faptul că a oferit şi continuă să ofere mii de locuri de muncă.
La rândul său, Ovidiu Ghiman, Director Executiv Strategie şi Comercial Rezidenţial la Romtelecom, a dezvăluit o parte din planurile de viitor ale companiei. În ciuda unui climat macroeconomic dificil, a diminuării interesului pentru telefonia fixă, Romtelecom îşi completează portofoliul de servicii prin orientarea investiţiilor către mediul online şi diversificarea serviciilor de televiziune digitală.
Ce afaceri au grecii în Romånia
Grecia ocupă locul cinci în clasamentul investiţiilor străine directe din ţara noastră, cu 3,2 miliarde de euro investiţi. În acelaşi timp, investiţiile totale însumează 4,5 miliarde de euro, iar cele peste 5.000 de societăţi comerciale cu capital elen deţin un capital social total de 1,9 miliarde de euro. Dacă mai adăugăm în ecuaţie şi faptul că aproape o treime din capitalul bancar din România este de origine grecească, imaginea devine completă. În afară de sistemul bancar şi telecomunicaţii, grecii investesc în afaceri imobiliare, în industria alimentară, a sticlei, în comerţ şi sunt interesaţi de investiţii în sectorul energiei (în special al celei regenerabile).
Deşi relaţiile comerciale dintre România şi Grecia au cunoscut un uşor regres în debutul crizei economice, situaţia s-a redresat pe parcursul anului trecut. Astfel, volumul schimburilor comerciale bilaterale a crescut uşor anul trecut, la 1,2 miliarde de euro, chiar dacă mult sub nivelul maxim înregistrat în 2008, de 1,47 miliarde de euro.