Premii fără relevanţă

Industria de advertising din România se raportează la două mari festivaluri internaţionale de publicitate: Golden Drum, de la Portoroz, şi Cannes Lions, de la, evident, Cannes. Aceste două festivaluri premiază creativitatea publicitară, aduc prestigiu câştigătorilor şi ajută, de cele mai multe ori, în business. Ele însele sunt, de altfel, business-uri prospere. Fiecare participant îşi înscrie lucrările plătind taxe deloc mici pentru dreptul de a fi băgat în seamă şi de a fi jurizat. Nu sunt vizionate toate producţiile publicitare din Europa de Est (Portoroz) sau din lume (Cannes), ci doar cele care au fost înscrise în festival. Toată lumea ştie asta şi nimeni nu vrea să schimbe regulile jocului, democratizând accesul la premii. Afacerea e afacere şi nimeni nu se supără.
Ei bine, industria media din România nu se raportează la premii internaţionale, pentru că i-ar fi aproape imposibil să le obţină (cu excepţia succesului PRO TV la premiile Emmy pentru televiziune). Industria media din România se mulţumeşte cu două gale interne: premiile Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune şi Premiile Clubului Român de Presă. Ambele însă, fără a fi afaceri, aplică acelaşi sistem de înscriere ca la Cannes sau la Portoroz. Pentru a fi jurizat, un ziarist de TV sau de presă scrisă trebuie să se înscrie şi, pe alocuri, să plătească o taxă modică. Această practică restrânge drastic aria de selecţie şi lasă în afara jurizării producţii jurnalistice cu adevărat valoroase. Spre deosebire de premiile industriei de advertising, premiile interne ale breslei jurnaliştilor români ar trebui să urmărească descoperirea de condeie noi şi, uneori, să premieze excelenţa, dacă aceasta există. Limitând jurizarea la producţiile trimise de către jurnalişti proactivi şi dornici de afirmare, premiile nu oferă o imagine corectă asupra stării mass-mediei româneşti. Dacă întrebi un membru al juriului, după decernarea premiului, ce i-a determinat să ia o anumită decizie, răspunsul cel mai răspândit este: „Băi, era cel mai bun text/cea mai bună emisiune dintre cele trimise. Restul erau varză”.
Absurd e că sunt oameni cu mulţi ani de presă în spate, care se bucură de recunoaştere publică şi care se mai înghesuie cu debutanţii la premii. Absurd e că nu se face o selecţie pe bază de nominalizări venite din interiorul breslei, cum absurd e că, la starea actuală a presei româneşti, unora le mai arde să se împăuneze cu nişte diplome şi statuete prăfuite. La cum arată presa de zi cu zi, premiu poţi să iei şi dacă scrii corect româneşte şi nu sari calul prea tare. Pentru o presă cu audienţă, nu neapărat premiată, e nevoie de mult mai mult.