Timpul probabil în economie

Azi eşti sus, mâine - jos. Niciodată să nu spui niciodată. Toate au un sfârşit. Aceste expresii reprezintă modul colectiv, popular, de a spune că nimic nu e sigur, dar, totuşi, există o ciclicitate. Că trăim într-o lume complexă şi este foarte greu de estimat viitorul pe termen lung. Indiferent ce ne transmite „guru” din clasa politică sau cel din mediul privat în campania electorală ori la sfârşitul de an.
Corpul uman, la fel ca o economie, este un „sistem complex”. Deşi se găseşte de foarte multe ori în echilibru, stabilitatea e dată de forţe dinamice care se contra­carează una pe cealaltă. Un sistem în acest tip de echilibru poate să reziste la ce­le mai puternice şocuri externe, dar da­că, în interior, una dintre condiţii, ori­cât de mică, se schimbă, situaţia poate scă­pa de sub control. Analogia vine din ana­liza cutremurelor şi a vremii. Aici s-a vorbit şi se discută mult de sisteme complexe. Iar concluzia, atât pentru corpul uman, cât şi pentru economie, cutremu­re şi vreme, este că în asemenea condiţii previziunile exacte sunt imposibil de re­a­lizat pe termen lung. Tot ce putem spe­ra este să înţelegem care sunt pro­babi­lită­ţile din jurul unei anumite esti­mări/pre­viziuni. Şi chiar şi acest lucru este foarte dificil.
Revenind la societatea umană, aici si­tuaţia este cea mai complicată. Oamenii gândesc, au conştiinţă şi iau un număr-record de decizii zilnic. Toţi aceşti indivizi fac parte din economie, iar deciziile lor sunt cele care o împing mai departe sau o doboară. De exemplu, câţi dintre noi se aşteptau să existe o criză de asemenea proporţii în 2007 şi să ne aflăm astăzi în situaţia de a vorbi de un pericol real pentru existenţa euro? Sau câţi puteau indica cu exactitate 1989 ca an în care a căzut Cortina de Fier sau 2011 ca an în care au avut loc schimbări majore de re­gim în ţările arabe. Toate aceste eveni­men­te au reprezentat surprize majore pentru aproape toată populaţia.
Dar nu înseamnă că trebuie să depunem armele şi să nu mai ascultăm nimic din ceea ce ne spun economiştii, politicienii, fata de la meteo sau institutul de seismologie. Înseamnă însă că avem nevoie de un filtru. Să-i eliminăm din procesul de decizie personal pe aceia care nu lasă loc pentru greşeală, incertitudine şi surpriză. Trebuie să acceptăm că întotdeauna va exista un risc.
Această atitudine trebuie adoptată atât de cei care deţin puterea politică, cât şi de sectorul privat. A accepta că există risc înseamnă a admite că unele decizii pe care le luăm astăzi s-ar putea să fie greşite. De aceea este nevoie de flexibilitate, atât la nivelul politicilor econo­mice, cât şi în companii. De pildă, a­tunci când o ţară este într-o perioadă de „boom” economic ar fi bine să nu se ia decizii care să o îndatoreze doar pentru că preţul e mic, ci să se ia în calcul că în următorii 20 de ani, când se vor re­tur­na banii, statul se poate confrunta şi cu recesiunea. Tot aşa, în cazul unei companii, aceasta trebuie să accepte că dacă acum vinde un produs al cărui preţ este în creştere, cum ar fi aurul, vor veni şi momente când acesta se va ieftini. Şi rolul unui economist sau consultant se vede în a estima, cât mai bi­ne posibil, probabilitatea de a se produce diverse scenarii.
Pentru a putea fi cât mai aproape de a­devăr în estimările noastre e nevoie să acceptăm noi informaţii zilnic şi să reeva­luăm situaţia prin prisma acestora. Nicio-dată nu vom putea previziona perfect, dar cel puţin vom avea posibilitatea să redu­cem din pierderi prin înţelegerea şi ac­cep­tarea riscului.