Patru bănci au creditat cu peste 100 de milioane de euro divizia de vagoane de marfă a IRS, grup controlat de Cristian Burci
Băncile creditoare s-au implicat în negocierile purtate cu un investitor „cetăţean român” pentru vânzarea firmelor Astra Vagoane Arad, Meva Drobeta Turnu Severin şi Romvag Caracal, controlate de International Railway Systems (IRS). Cei trei producători de material rulant n-au mai putut face faţă plăţilor şi au ales calea intrării în insolvenţă pentru a se proteja de creditori. Administratorul judiciar a anunţat negocieri pentru vânzarea acestora, dar Burci spune că „sunt mai multe posibilităţi”, lucrurile urmând a se limpezi în septembrie.
Soarta celor trei firme din domeniul feroviar controlate de Cristian Burci este acum în mâinile băncilor care i-au creditat afacerile în urmă cu trei ani. În octombrie 2008, Royal Bank of Scotland, prin subsidiara ABN AMRO Bank Olanda, Citibank Europe, ING Bank filiala Bucureşti şi Piraeus Bank România au oferit grupului IRS un împrumut de 100 de milioane de euro, banii fiind folosiţi pentru refinanţarea datoriilor şi dezvoltarea diviziei de producţie şi inginerie.
A urmat însă un declin sever al afacerilor, pe fondul crizei financiare şi al căderii pieţelor, iar creditele nu au mai putut fi rambursate. În 2009, IRS a obţinut o prelungire de un an, până în octombrie 2010, a perioadei de rambursare a unui credit de tip revolving de 40 de milioane de euro, restul sumei, de 60 milioane de euro, fiind scadentă în 2011. Astra Vagoane Arad, Meva Drobeta Turnu Severin şi Romvag Caracal au intrat pe pierderi în 2009, iar un an mai târziu au fost nevoite să concedieze o parte din angajaţi pentru a evita colapsul.
În noiembrie anul trecut, toate cele trei fabrici au intrat în insolvenţă. Valoarea de piaţă a acestora a fost calculată de creditori la circa 100 de milioane de euro, dacă ar fi fost funcţionale, suma înjumătăţindu-se în cazul în care afacerile ar fi fost lichidate şi activele vândute la bucată. La începutul anului 2011, datoriile consolidate ale celor trei producători români din grupul IRS se ridicau la circa 150 de milioane de euro.
Un potenţial cumpărător, cetăţean romån
În acest context, băncile creditoare au fost nevoite să se implice pentru a reduce pierderile şi au preluat iniţiativa. După ce au aprobat planurile de redresare luna trecută, fabricile au fost repornite pentru a fi scoase la vânzare în varianta în care s-ar recupera suma cea mai mare. În paralel, au declarat pentru SFin surse din mediul de afaceri, „consorţiul condus de banca RBS a demarat negocierile cu un potenţial cumpărător, cetăţean român”, preluând această atribuţie de la administratorul judiciar al acestora.
Deşi părea cel mai indicat să preia fabricile lui Burci, Gruia Stoica, omul de afaceri care controlează Grup Feroviar Român, unul dintre cei mai puternici jucători regionali din domeniul feroviar, nu a intrat în discuţiile de preluare a fabricilor scoase de bănci la vânzare. „Negocierile se îndreaptă spre preluarea business-ului şi implicit salvarea lui, fabricile au pornit deja şi anul acesta se va încheia tranzacţia”, a precizat pentru SFin Radu Lotrean, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), administratorul judiciar care a propus planurile de reorganizare la MEVA şi Astra Vagoane. Acesta a recunoscut că băncile „sunt foarte implicate”, dar spune că deal-ul încă nu s-a încheiat.
Burci: Toate posibilităţle sunt deschise
De cealaltă parte, Cristian Burci - care declara pentru SFin, în noiembrie 2010, că nu va abandona companiile româneşti ce nu-şi mai puteau plăti creditorii - vede în acest moment mai multe posibilităţi pentru firmele sale intrate în insolvenţă. „Se discută mai multe variante, în septembrie vom avea probabil ceva concret”, ne-a declarat Burci, care spune că negocierile pentru vânzarea afacerii sale reprezintă „un efort colectiv”, în care este implicat alături de băncile creditoare. „Cel mai important lucru este că fabricile funcţionează, iar piaţa începe să se mişte. Toate posibilităţile sunt deschise”, a răspuns Burci unei întrebări referitoare la posibilitatea de a „răscumpăra” de la creditori cei trei producători de material rulant din România.
Anul trecut, omul de afaceri a negociat preluarea societăţii Realitatea Media, aflată în proprietatea familiei Vîntu, dar discuţiile s-au închis fără succes. Tot anul trecut a fost evocată şi o posibilă alianţă cu firma americană Trinity Industries, activă în mai multe sectoare industriale, pentru fabricarea în România de componente pentru producţia de energie regenerabilă, care să fie vândute în Europa. Trinity Industries a achiziţionat în 1999 un pachet de 70% din acţiunile Astra Vagoane Arad şi a vândut grupului IRS, în 2006, divizia sa europeană de vagoane de marfă, care includea şi fabrica Astra Arad, alături de firme din Slovacia, Cehia şi Marea Britanie. Proiectul nu a fost însă demarat, cel mai probabil din cauza dificultăţilor financiare prin care trecea IRS.
Grupul IRS, controlat de Cristian Burci, are sediul central în Luxemburg şi produce vagoane de marfă, boghiuri şi piese forjate pentru industria feroviară din Europa. IRS are subsidiare în 14 locaţii din Europa, printre care în Cehia, Germania, România, Slovacia şi Elveţia.