La Editura Curtea Veche a a­pă­rut un volum agreabil de povestiri semnat de Carmen Firan: „De­tectorul de emoţii”. Bine cu­noscută mai ales ca poetă, stabili­tă în SUA, la New York, au­toa­rea are şi numeroase calităţi de pro­za­toare: spirit de observaţie acut, ca­pacitatea de a reproduce registre diverse ale limbajului, ca­racteri­zan­te pentru personajele sale, for­ţa de a crea intrigă şi suspans. Cu toate aceste da­ruri, plus o sănătoasă ironie, nelipsită de nuanţa autoironică, prozatoarea porneşte la treabă fără complexe şi are un bun dozaj al mijloacelor şi mai ales facultatea de a nu extinde o povestire mai mult decât miza ei poate să suporte. Astfel cititorul nu ajunge să se plictisească niciodată, nu este sufocat de detalii şi razne analitice, inutile într-o ac­ţiu­ne dinamică, nu îi sunt băgate cu sila sub ochi vreo teză ori vreo morală. Carmen Firan scrie proză realistă, simplu şi activ, gaze­tă­reşte aproape, speculând abil faptul divers, mica întâmplare inedită. Tematic, textele lui Carmen Firan sunt referitoare la emigraţie, acţiunile se petrec dincolo de Ocean şi au ca personaje mai ales emigranţi europeni, nu rareori români, uneori polonezi, ruşi, asia­tici. Poveştile sunt contemporane, cu nerv şi haz. Sigur, impactul Lumii Noi, încă destul de bizară pentru europeni, asupra acestora, mai ales a esticilor care îşi caută locul în ea, este un filon ca şi inepuizabil. Autoarea spe­culează din plin situaţiile cu tot hazul şi cu toată tristeţea lor. Astfel ea creează nişte po­vestiri destul de apropiate de cele ale lui Isaac Bashevis Singers care utiliza spectaculos experienţa sa de nou-venit, cu tradiţii şi prejudecăţi, în America „liberă”, de fapt prizoniera altui set de tradiţii şi de prejudecăţi. Numai că America lui Singers era una foarte diferită de cea post-mo­dernă cu care se confruntă per­sonajele lui Carmen Firan. Se poate uşor bănui că multe dintre povestirile volumului pornesc de la fapte reale, trăite sau auzite în primii ani ai acomodării sale cu realitatea marelui oraş New York. Iar dacă le-a inventat, păstrând doar spiritul impactului cu o realitate diferită, cu atât mai bine. Astfel e povestea lui Sasha, sculptor fugit din Uniu­nea Sovietică a monumentalului de tip sta­linist, care nu îşi poate plasa frumoasele sculp­turi în State pentru că o galerie se ocu­pă numai de morţi, iar alta îi cere să adauge frumosului lup singuratic din bronz o fetiţă pentru că are în vedere un colecţio­nar de grupuri statuare şi bibelouri repre­zen­tând-o pe Scufiţa Roşie. Artistul estic re­fuză „concesia măruntă”, dar e călcat de o maşină, deci se poate deduce că acum va interesa „prima” galerie. Un botez românesc la New York combină tot ce au mai trivial şi kitsch cele două culturi. Orgoliile scriitorilor români în exil sunt caricaturizate nemilos. O poloneză emigrantă, neatentă la ce-i în jurul ei, primeşte sfatul de a se ruga măcar din exteriorul bisericii de lângă un părculeţ. E uimită că metoda funcţionează: apăsarea vieţii se reduce la rugăciune, fie şi din afara edificiului. Desco­peră mai târziu că încurcase părculeţele şi se rugase la clădirea poş­tei, dar ce bine îi mer­sese! Cu astfel de su­biecte şi o scriitură sprin­ţară, Carmen Firan poate satisface numeroşi cititori.