Knock-out tehnic

În toată nebunia asta cu bacalaureatul de coşmar, cel mai revoltător lucru, poa­te chiar mai revoltător decât rezultatul în sine, mi se pare politizarea excesivă a su­biectului. Zilele trecute am avut ocazia să văd, în cadrul unei şezători TV parcă anume croită pentru astfel de abordări, un ilustru personaj, nu-i dau numele pentru că mi-e mie jenă de jena lui, profesor universitar şi intelectual veritabil, care, în cadrul unei ditirambe zgomotoa­se prin care sancţiona fracturile logice ale lui Funeriu, a lansat următoarea idee: Bacalaureatul din acest an este pus sub un maaaare semn de întrebare, subli­niem (şi eu şi el) maaaaare, din cauza ca­merelor de luat vederi, care au fost am­plasate, după un algoritm necunoscut, doar în anumite şcoli, ceea ce a produs o maaaaare discriminare!!!
Carevasăzică, loazele filmate au fost discriminate faţă de cele nefilmate, pe motiv că cele din urmă ar fi putut să co­pie­ze sau măcar să primească un mic imbold de la profesorii supraveghetori. E ca şi cum ai spune că există discriminare în rândul participanţilor la trafic pe motiv că miliţienii sunt prezenţi doar în unele intersecţii, în timp ce în celelalte mitocanii pot trece pe roşu nestingheriţi.
Acelaşi motiv penibil, sau mai bine zis nesimţit, l-am auzit şi din gura unui vaj­nic lider sindical, care invoca plin de mânie proletară, aşa cum îi şade bine unui lider, nu ştiu ce articol din legea în­vă­ţământului care prevede că „actul di­dactic“ nu poate fi filmat decât cu acordul cadrului didactic care „performează“. O mostră clară de politicianism - da, sin­dicaliştii sunt la fel de politicieni ca şi re­prezentanţii partidelor -, de invocare a legii în litera ei şi cu distorsionarea gravă şi premeditată a spiritului acesteia. Pen­tru că nu-şi imaginează cineva că acel articol de lege a fost introdus pentru a preveni supravegherea video a examene­lor, ci este evident că scopul a fost acela de a proteja metoda de predare a fie­cărui profesor, lăsând la latitudinea a­cestora dacă vor sau nu să-şi facă pu­blice cursurile.
Dar liderul nostru de sindicat avea două obiective clare: cel comun cu politicianul invocat mai sus, de a capitaliza emoţiile ne­gative ale acestui subiect către oponenţii politici, şi un al doilea, particular, acela de a devia discuţia de la calitatea în­văţământului din România, aflată la co­te de avarie, inclusiv din cauza mem­bri­lor de sindicat pe care îi reprezintă.
Fenomenul descris mai sus are şi alte e­fecte perverse în afara eludării unei dis­cuţii serioase pe marginea sistemului edu­caţional. Un astfel de discurs al celor din opoziţie, lipsit de argumente solide şi bazat strict pe manipularea emoţiilor, nu face altceva decât să radicalizeze şi mai mult nucleul dur al adversarilor politici şi să limiteze migraţia celor care începeau să-şi schimbe opţiunile electorale. Mai mult decât atât, şarjele de artilerie grea lansate pe un subiect unde este evident că vina nu aparţine numai actualilor gu­ver­nanţi pun în umbră subiecte mult mai legitime de atac, permiţându-le celor de la putere să evite explicaţiile incomode prin replici politicianiste standard.
De ce-ar mai avea reţineri „Ceata lui Nu­­ţi­goi“ să dreneze banul public, câtă vre­me discuţiile se poar­tă la fel indife­rent de subiect şi de context? Dovada cea mai clară a tupeului guvernamental am avut-o săptă­mâna trecută, când cea mai capabilă ministră a lui Boc a reuşit să ciordească - acesta e termenul cel mai po­tri­vit! -, dintr-o trăsă­tură de condei, un cam­pion mondial şi două milioane de euro din bani publici. Şi pentru ca ad­versarii să ajungă la podea încă din pri­ma repriză, a mai pus şi emblema Uniu­nii Europene pe traista cu bani ciordiţi. Dacă tot i-am fraierit, măcar să le fa­cem puţină reclamă. E drept, audienţa n-a corespuns cantitativ cu angajamen­tele, dar am recuperat la calitate. Căci nu-i de colea să boxezi sub privirile re­ga­le ale preşedintelui-jucător.