Într-o lume bruscată şi preocupată mai ales de „şocurile” vieţii de zi cu zi, rămasă parcă indiferentă şi din ce în ce mai opacă faţă de adevăratele şi marile probleme ale existenţei sale, precum cele ecologice, manifestările singulare de izbucniri ale revoltei individuale dobândesc o relevanţă majoră. Ele constituie o şansă de a demonstra, prin forţa exemplului, că realitatea mai poate fi schimbată, iar cursul aleatoriu al istoriei stopat, sau cel puţin modificat. Este cazul, în Franţa, al fostului membru al Rezistenţei, Stephane Hessel, care, ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani, prin publicarea eseului său cu titlul semnificativ Indignez-vous! (Indigéne éditions, 2011), are un impact notabil asupra conştiinţelor individuale şi a opiniei publice.
După marea experienţă a trecutului şi considerând că „motivul de bază al Rezistenţei era indignarea”, Hessel încearcă să-l aplice şi la realitatea imediată. Astfel, chiar dacă raţiunile de indignare în lumea de azi par mai puţin nete şi radicale decât cele din timpul nazismului, totuşi, „dacă vei căuta, le vei găsi”: printre altele, decalajul crescând dintre cei bogaţi şi cei foarte săraci, starea planetei, tratamentul aplicat refugiaţilor, dictatura pieţelor financiare... Pentru a fi eficace, precum în trecut, trebuie să se acţioneze în cadru cât de cât organizat: Attac, Amnesty International, Federaţia internaţională a drepturilor omului, să se demonstreze şi să se militeze activ, mergându-se până la „insurecţia paşnică”.
Deschiderea unui personaj apropiat de vârsta unui secol şi cu un trecut de rezistent spre problemele protecţiei mediului şi promovarea, în acest context, a „indignării ecologice”, pot mira la prima vedere. Principala explicaţie ar veni de la faptul asumării unei responsabilităţi personale faţă de istorie, care revine în actualitate, deşi în alţi termeni. Spusele lui Sartre: „Sunteţi responsabili ca indivizi”, rostite în urmă cu circa 70 de ani, se traduc perfect prin îndemnul de a nu mai rămâne indiferenţi şi a ne asuma personal cerinţele mizei ecoclimatice, ca singură şansă de depăşire a impasului. Astfel, sedus de argumentele mişcării Europa Ecologie, Hessel va merge până la a se prezenta (pe poziţie neeligibilă!) pe o listă a acesteia la alegerile regionale franceze din 2012.
Nu mai puţin semnificative rămân raţiunile „indignării ecologice”: gândirea productivistă a Occidentului a atras lumea într-o criză din care nu se mai poate ieşi decât printr-o ruptură radicală de o asemenea logică şi imprimarea unui nou sens dezvoltării. A venit timpul ca preocupările de etică, justiţie şi echilibru durabil să prevaleze. Şi aceasta pentru că cea mai mare ameninţare o reprezintă, astăzi, posibilitatea de a se pune capăt „aventurii umane pe o planetă pe care ea poate să o facă nelocuibilă pentru om”.
Printr-o analiză lucidă, Hessel ajunge la concluzia că după deceniul de progrese considerabile dintre 1990 şi 2000, primii zece ani ai acestui secol sunt printre cei mai răi dintre cei trăiţi până acum. Regresul este prezent în toate domeniile şi culminează cu actuala criză de sistem. În plan ecologic, după avansul de la Rio (1992), a venit eşecul de la Copenhaga (2009). Singura soluţie: să ne indignăm de starea ecologică precară, extremă, a planetei, şi să ne comportăm ca atare! Iar suma atitudinilor celor 7 miliarde de oameni poate deveni acţiune responsabilă a unei specii şi opţiunea ei de a-şi păstra şi de a rămâne pe propria-i planetă!
