Numai conflicte interetnice nu mai izbucneau la noi, în rest le aveam pe toate! După ce ne-am lămurit cum stăm, din punct de vedere prezidenţial, cu: profesorii, judecătorii, bancherii, pensionarii, şomerii, mamele în post-natal, iată că a venit şi rândul preşedinţilor de consilii judeţene şi, mai nou, şi al regelui Mihai, să intre în tocătorul de la Cotroceni.
Să le luăm pe rând. Oferta lui Traian Băsescu pentru UDMR, de a se constitui 8 super-judeţe, iar Harghita şi Covasna să rămână pe loc vine ca o lovitură sub centură pentru clasa politică şi cetăţeni, deopotrivă. Se nasc tot felul de întrebări al căror răspuns întârzie să apară: de ce trebuie să ne grăbim cu reorganizarea ţării? De ce nu se iniţiază o dezbatere publică şi nu se solicită opinia specialiştilor? De ce 8 mari+2 mici judeţe şi nu o altă formulă? În general, în lipsa unor explicaţii credibile, lumea îşi dă cu părerea şi se conturează impresia unui aranjament - petardă în pregătirea anului electoral, cu locale în primăvară şi parlamentare în toamnă. Asta dacă nu se întâmplă ceva şi mai grav cu UDMR-ul şi se ajunge la anticipate, cât ai zice „ţinut secuiesc”.
Dar, ca să fiu cât se poate de explicită, iată ce ar presupune rămânerea celor două mici judeţe de sine stătătoare. Puţin peste judeţe sărace, gen Vaslui, Botoşani, Sălaj ori Vrancea, dar cu mult sub majoritatea judeţelor ţării, Harghita şi Covasna nu au reuşit să-şi depăşească niciodată statutul. Nici firmele ungureşti n-au dat năvală acolo, nici UDMR n-a impulsionat guvernul să întreprindă mare lucru, nici investitorii străini n-au ales zona. Salariul mediu în Harghita nu depăşeşte 1.000 de lei, în contextul în care media la nivel naţional este aproape de 1.500 de lei. Şomajul, de 8,3%, este cu mult peste media naţională, de 6,6%, iar numărul de pensionari îl depăşeşte cu 13.000 pe cel al angajaţilor: 73.800, comparativ cu 60.800. Pensia medie este de 717 lei, deşi la nivel naţional se apropie de 750 de lei, iar exporturile într-o lună se învârt în jurul a 250 de milioane de lei. În judeţ există doar 18 mari companii cu afaceri anuale de peste 10 milioane de lei fiecare, în care lucrează numai 10.000 de oameni.
Nici Covasna nu stă mai bine. Cu una dintre cele mai mari rate ale şomajului - 9,6% - şi cu un salariu mediu net de 1.087 lei, judeţul se clasează printre ultimele din ţară. Cu doar 43.400 de salariaţi la 44.400 de pensionari, cu o pensie medie de numai 718 lei, Covasna este unul dintre judeţele cu cea mai slabă activitate economică. Aici funcţionează doar 13 firme cu cifra de afaceri mai mare de 10 milioane de lei pe an, care rulează doar 1,15 miliarde de lei şi totalizează numai 8.134 de angajaţi. În comparaţie cu judeţele din zonă, Harghita şi Covasna rămân cele mai prost clasate, din aproape toate punctele de vedere. Nici la capitolul infrastructură, cele două judeţe nu au cu ce se lăuda. Nu există proiecte majore, nu există autostrăzi planificate măcar, nu se au în vedere nici modernizări de cale ferată sau construcţii de centuri ocolitoare, iar drumurile naţionale sau judeţene care străbat zona sunt în general nemodernizate.
Acestea sunt date certe, analizate în aceste zile de presa economică şi repuse pe tapet, pentru cei care se fac că uită în ce situaţie grea se zbat cele două judeţe. E greu de crezut, aşadar, că UDMR va accepta această propunere prezidenţială - maximum ce se poate obţine, după cum a declarat Traian Băsescu -, condamnând astfel la sărăcie această zonă a ţării. S-a vorbit despre o mediere la Bruxelles, ceea ce este o inepţie din start: problema unei eventuale reorganizări este una naţională, nu europeană. Previziunea mea este că ori pleacă UDMR de la guvernare şi-atunci pică cu brio guvernul Boc, ori renunţă preşedintele la ideea trăznită de a face din harta ţării o struţo-cămilă.
Căt despre afirmaţia lui Traian Băsescu, potrivit căreia regele Mihai a fost sluga ruşilor şi un trădător, cuvintele şi indignarea sunt prea puţin pentru o gafă atât de mare. Adevărat spunea cel care ne atrăgea atenţia că măreţia istoriei constă în tăcerea morţilor. Dar şi viii ar trebui să înveţe când să tacă şi când să vorbească, pentru a nu cădea în ridicol naţional.
