România la rotisor
de Vlad Teodorescu in Editoriale pe 24 Iunie 2011, 17:49
Toate statisticile cu privire la mass-media arată, indiferent de culoarea, sexul, ocupaţia sau poziţia socială a subiecţilor ce au alcătuit eşantionul reprezentativ, că interesul principal cu privire la ştiri se referă, invariabil, la cele despre vreme. Astfel că celebra „afară plouă” nu a fost aleasă întâmplător în detrimentul lui „îmi place şpriţul subţire, de vară” sau „ce-mi plac glumele mele”. De aceea, ştirea săptămânii trecute mi se pare aceea despre vacanţele la mare. Lasă că litoralul românesc este aşa cum este, că în loc de nămol se fac, volens-nolens, împachetări cu alge, pungi de plastic şi pet-uri aruncate - fără mesaj à la naufragiat - în valurile mării. Într-un fel, litoralul românesc al mării negre-verzui seamănă cu centrul vechi al Capitalei. Aceleaşi însăielături de fiţe, cu pretenţii de cinci stele, lângă gunoiul cât muntele. Aici nu stă să cadă balconul peste client, balconul părăginit de la etaj, dar nici plajele nu se simt mai bine… Anual constatăm că s-au mai micşorat, că s-au rărit. Constatăm, punem zece şezlonguri înfăşurate în cârpe şi gata turismul… neamule! Zilele trecute am urmărit stupefiat cum, în ciuda avertismentelor extrem de serioase cu privire la exploziile solare, la razele ultraviolete şi la indicele de confort termic crescut anormal, zeci, sute, dacă nu mii de persoane se perpeleau la mare, în decorul descris mai sus. În perioada concediilor de vară iată că mitul „Mioriţei” a fost înlocuit cu vocaţia de pui la rotisor! Rău, flagelare cu bună ştiinţă, de dragul celor două-trei sute de lei plătiţi prin programele sociale de mare pentru toţi, eu cred că numai la noi se poate întâmpla!
Trecând la „răcoarea” asfaltului citadin, singurul fapt demn de semnalat este inaugurarea Pasajului Basarab, pe care l-aş putea numi imediat „podul dezbinării noastre”. Fiindcă a reuşit în timp record să împartă, şi la propriu şi la figurat, Bucureştiul în două. Desigur, Pasajul Basarab are hibele sale, principala fiind aceea că a fost construit în… România, într-un oraş care îşi trăieşte cu o demnitate demnă de o cauză mai bună dramele sale stradale. Deocamdată e ca un maţ de caltaboş racordat la două ace de seringă. Dar va mai urma încă un pasaj, şi apoi încă un pod. Amândouă percepute ca fiind ctitorii ale actualului primar. Şi de aici până la candidatura acestuia la funcţia numărul unu în stat nu mai e decât un pas. Acela al „focului verde” de la Cotroceni. S-ar putea spune că vom urma modelul marelui frate de la Nord. Dar tandemul Băsescu-Oprescu nu are nimic din alcătuirea cuplului Putin-Medvedev. Acolo liantul a constat în setea de putere a preşedintelui-ninja, dar şi în fair-play-ul de a nu schimba regulile în timpul jocului. Şi, de ce nu, a respectului faţă de Constituţie. La noi, niciuna din aceste motivaţii nu numai că nu stă în picioare, dar ar stârni şi hohote de râs. Succesoratul (destul de probabil acum) lui Oprescu la preşedinţie nu vine din respect sau admiraţie politică. Şi nici din, Doamne fereşte, dorinţa de propăşire a patriei. Ci din convingerea actualului ocupant al fotoliului de la Cotroceni că Primarul Capitalei nu va schimba cutumele împământenite de 20 de ani încoace. Că va respecta regula acestui lapte-gros politic în care partidele stau pe rând cu faţa la perete, în funcţie de opţiunile electoratului şi/sau de cine organizează alegerile. Confruntat cu şicanele pe care cu siguranţă i le vor face un Antonescu sau un Ponta, Traian Băsescu nu are de ales decât să sprijine, încă de pe acum, viitorul candidat. Şi o face în felul său, zgândărirea puerilă a lui Oprescu, menită să-i crească cota de simpatie, fiind o metodă a cărei infailibilitate a încercat-o cu succes pe pielea (campania) lui.
De exploziile solare „beneficiază” numai inconştienţii. Cele politice însă, şi cu siguranţă că vor urma indiferent că se numesc revizuirea Constituţiei, reorganizarea administrativ-teritorială sau orice altă năzbâtie à la Cotroceni, ne vor „rotisa” la foc mărunt de acum şi până la alegeri, oricare ar fi ele. De ce? Fiindcă, asemenea turiştilor de la mare, avem vocaţie!

