Hai sictir, majestate!

M-am gândit mult ce l-o fi determinat pe Băsescu să se bage ca musca în... laptele calului şi să-l muşte pe Rege de beregată la televizor. Orice calcul politic e greşit. Mutarea nu i-a adus capital electoral, Casa Regală nefiind jucător activ pe scena poli­tică dâmboviţeană ba, mai mult, s-a trezit cu palme peste bot inclusiv de la cei mai vaj­nici susţinători ai săi. „Domnule pre­şe­dinte, până la monarhie!“, scrie un edito­rialist de la România Liberă, „Un cap în gu­ra Regelui Mihai“ scrie Andreea Pora în 22, „Tra­ian Băsescu şi-a atins limita de incom­pe­tenţă istorică. Scuze Regelui Mihai“, scrie Cristian Ghinea pe contributors.ro, iar europarlamentarul Cristian Preda îi ad­mi­nis­­trează pe blogul personal o scurtă lecţie de istorie, aşa, un fel de shot, sub ti­tlul „Ghi­ţă Ionescu despre Antonescu şi Rege“.
Ei bine, ieşirea lui Traian Băsescu nu are nimic raţional, înscriindu-se în aceeaşi ca­te­gorie a declaraţiilor-care-nu-se-fac-nicio­da­tă cu celebra „Adrian Năstase îşi folo­seşte fundul ca să facă sex“, debitată prin anul 2000, public, în timpul sau imediat după campania electorală pentru alegerile locale din Bucureşti. Explicaţiile ar trebui căutate mai degrabă cu ajutorul unui psihiatru sau al unui psihanalist. Poate că din când în când i se umple haznaua interioară cu sentimente intense şi nu mai poate cu niciun chip să le stăvilească, astfel încât ele ies la suprafaţă, însoţite de mirosurile fetide ale „gestaţiei“. Nu ştiu şi nici nu vreau să-mi imaginez ce trăiri intime de sor­­ginte marinărească au condus la şo­can­ta înjurătură la adresa lui Adrian Năs­tase citată mai sus, dar în cazul etichetării Majestăţii Sale cu epitetele de trădător şi vândut ruşilor încep să cred că, de fapt, lui Băsescu i-a rămas prea strâmtă hai­na de preşedinte şi îşi doreşte cu ardoare să fie rege. Şi nu din acela din categoria „chio­rul e rege în ţara orbilor“, ci rege adevărat.
Putem specula acum la nesfârşit pe sea­ma alcătuirii suitei regale a lui Traian de Murfatlar Întâiul, există nenumărate varian­te pentru rolurile de paharnic, vistiernic, no­­tar de curte, curtezane ş.a.m.d., dar unul singur are titularul adjudecat incontestabil: bu­­fonul curţii, care va ocupa, prin cumul de funcţii, şi înaltele demnităţi de scrib oficial, cronicar şi istoric regal. Veţi fi de acord cu mine că nimeni nu are şanse pentru a­cest rol în faţa maestrului Ion Cristoiu, celebrul neonatolog al galinaceelor şi autor al zicerii cum că flegma prezidenţială de pe reverul Regelui Mihai este doar „un punct de vedere moral“.
Ion Cristoiu este nu numai un gazetar pe nedrept dat jos de pe soclu şi un scriitor prea puţin apreciat de contemporani, el se vrea şi un devorator de istorie. O devorează la Biblioteca Academiei, după care o re­gur­gitează în paginile revistei Historia pe care a purtat-o prin conturile tuturor mo­gu­lilor de presă din România, care în schimbul susţinerii falimentarei publicaţii îşi asi­gurau liniştea în relaţia cu cel mai capricios angajat care poate exista pe su­pra­faţa Pă­mântului. Ei bine, ceea ce a provocat ori­cărui om de bun simţ o criză subită de vo­mă, iar lui Cristian Tudor Popescu senti­men­tul că este împroşcat cu rahat, lui Cris­toiu i-a provocat mai mult ca sigur un or­gasm, desigur intelectual. Derapajul bă­ses­cian s-a produs sub ochii lui şi ai altui mare „credibil“ al presei româneşti şi niciunul dintre ei nu a schiţat vreun gest. Şi-au pus doar mâinile în cap, dar nu de groază, ci de bucurie, la gândul publicităţii gratuite ce se va face pro­duc­ţiei lor cu succes me­diocru la public.
Probabil că lui Ion Cristoiu i-ar conveni să fie Traian Băsescu rege. Şi mie mi-ar conveni, pentru că, după modelul brevetat în 1990 de ziarul Adevărul, în care apărea e­ditorialul „Fir-ai al naibii majestate!“, aş pu­­tea să-i dedic şi eu lui King Băsescu un text omagial cu titlul „Hai sictir, majestate“.