Intersecţia calendaristică a primă­verii cu vara (sfârşit de mai, început de iunie) a generat, pe piaţa licita­ţiilor, rezultate deconcertante. Cel mai bine a ieşit, ca de obicei, Art­mark, care a avut o licitaţie pe 2 iunie (imediat după Ziua Copilului), intitulată simbolic „Primul meu ta­blou”. Licitaţia Alis din 31 mai a avut şi ea încasări bune, marcând un nivel de peste două ori mai ridicat decât precedenta - cea din 17 mai.
Celelalte licitaţii ale acestei perioade (Goldart, pe 26 mai şi Monavissa pe 5 iu­nie) nu se pot lăuda cu cine-ştie-ce rezultate de top. S-ar pu­tea conchide că explicaţia încasă­rilor bu­ne de la primele două ar fi aceea că s-au plasat foarte aproape de Ziua Copilului, care le-a adus noroc. Iar Artmark chiar a forţat puţin norocul, chemând copiii la eve­niment. Aura benefică a zilei n-a „bă­tut” însă până la Goldart şi Monavissa, care au avut licitaţiile la 5 zile distanţă… Asta dacă am interpreta în perspectivă superstiţioasă. Explicaţia este însă alta…

Goldart lansează un „nou” artist
Anunţasem în SFin că, pentru li­ci­taţia din 26 mai, Goldart pregătise un adevărat regal. Ghinionul (sau în­tâmplarea!) a făcut ca, taman în ziua licitaţiei, principalul lor adversar de pe piaţă, Artmark, să-şi facă deschi­derea oficială a superbului sediu de pe C.A. Rosetti (Palatul Cesianu). A fost, cu alte cuvinte, un altfel de „re­gal”, gastronomic şi artistic, având ca guest-star pe Felicia Filip. O parte din colecţionarii de artă l-au preferat pe acesta. Goldart pregătise, pe lângă lucrări ale maeştrilor de top (T­onitza, Petraşcu, Camil Ressu, Dă­răscu, Ipolit Strâmbu, Rudolf Schwei­tzer - Cumpăna etc.) sau „tra­di­ţionala” secţiune de artişti în viaţă, şi nouă lucrări ale unui artist foarte puţin circulat pe piaţă, dar cu un rol crucial în artele plastice româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX: Gheorghe Popovici. Artistul a fost cea mai pro­eminentă figură a şcolii ieşene vechi de pictură, printre elevii săi numă­rându-se Nicolae Tonitza, Ştefan Du­mitrescu, Camil Ressu, Aurel Băeşu, Nutzi Acontz, Adam Bălţatu ş.a. Având în vedere şi contextul amintit, licitaţia Goldart a fost relativ slabă, cu încasări generale de 51.000 de euro şi coeficient de performanţă de 20,56% (22 de lucrări vândute, din 107 ofertate). S-a întâmplat însă, chiar şi în aceste condiţii, un lucru deosebit de interesant: lansarea unui „nou” artist pe piaţa licitaţiilor, acest Gheorghe Popovici, fost profesor al lui Tonitza şi Ressu. Din cele nouă tablouri participante la licita­ţie, s-au vândut şase, unul dintre ele, „Prune brumării”, fiind atât record de autor (6.500 de euro), cât şi vedetă a licitaţiei. Celelalte lucrări de Gheorghe Popovici adjudecate la Goldart au fost: „Flori - Dumitriţe” (4.500 de euro), „Iarna” (4.500 de euro), „Ţigancă” (4.000 euro), „Ţă­ran­că la izvor” (3.400 euro) şi „Moş Vasile” (2.500 de euro). Gheorghe Po­povici a intrat pe piaţa licitaţiilor abia în 2005, iar până acum i se vânduseră doar trei lucrări (una dintre ele tot la Goldart, în 2008).

Una caldă, una rece: Alis şi Monavissa
Alis a avut, pe 31 mai, încasări de aproape două ori şi jumătate mai mari decât la licitaţia anterioară: 121.900 de euro (faţă de 50.200 de eu­ro, pe 17 mai). Cel mai scump tablou adjudecat a fost „Poartă - Mangalia”, purtând semnătura lui Nicolae To­nitza (50.602 euro). Au urmat, în or­dinea preţurilor de adjudecare, lu­crările: „Tufănele” de Ştefan Lu­chian (15.662 de euro), „Case din Sighişoara” de Petre Iorgulescu-Yor (13.253 de euro) şi „Ţărancă lu­crând” de Camil Ressu (10.843 de eu­ro). Coeficientul de performanţă a fost şi el mai bun decât pe 17 mai: 28,9% (faţă de 21,11%).
La Monavissa, pe 5 mai, vânză­rile au fost sărace, cu încasări glo­bale de doar 21.200 lei (5.133 de euro) şi un indice de performanţă de 12,2% (11 lucrări vândute, din 90 o­fertate). Cele mai scumpe „ad­ju­de­cări” au fost: „Vas cu flori” de Traian Brădean (1.453 de euro), „Nud” de Casilda Mi­racovici (970 de euro), „Femeie şe­zând” (creioane colorate pe hârtie) de Theodor Pallady (775 de euro), „Lecţia de pian” (gravură) de Jean Al. Steriadi (484 de euro) şi „Veneţia” (gravură colorată) de Gheorghe Petraşcu (484 de euro).

„Primul meu tablou” - prima lecţie de business
La Artmark, licitaţia din 2 mai a fost un succes zdrobitor pentru orice posibil concurent. S-au vândut 35 de lucrări din 36 (indice de performa­n­ţă 97%), cu o cifră a încasărilor glo­bale de 221.785 de euro. Cele mai scum­pe lucrări adjudecate au fost „Fiul pădurarului” de Nicolae To­nitza (115.000 de euro), „Floarea din păr” de Kimon Loghi (13.500 de euro - record de autor) şi „Micul violinist” de Rudolf Schweitzer-Cumpăna (11.500 de euro).
Mai mult decât preţurile miro­bo­lante cu care ne-a cam obişnuit, Art­mark atrage atenţia, prin această licitaţie, la o strategie mai puţin fo­losită pe piaţa de artă: „şantajul” e­moţio­nal. Profitând de pretextul zilei de 1 Iunie, casa şi-a denumit licitaţia „Primul meu tablou” şi a sugerat părinţilor să-şi aducă la licitaţie copiii. Denumirea nu se referă la primul tablou realizat de un artist, ci la pri­mul tablou cumpărat de un „colec­ţio­nar”: un copil, în ca­zul de faţă. Scopul aparent (şi sus­te­nabil în acest sens) era educativ, de familiarizare a copiilor cu arta de calitate, dar, în realitate, urmărea ca licitaţia să fie condusă (sau măcar influenţată) de gusturile copiilor. Ceea ce s-a şi în­tâmplat. La presiu­nea sentimentală a acestora, pă­rin­ţii au intrat în licitaţie punându-şi odraslele să ridice în locul lor cartonaşele cu numere. Până la urmă a fost un joc al oamenilor mari pe care aparent îl jucau copiii, care, de fapt, au participat la pri­ma lecţie de afaceri. Totul, pe banii mulţi ai părinţilor. Ar mai fi de adăugat că, prin vânzarea lucrării „Fiul pădu­rarului” de Nicolae Toni­t­za, cu 115.000 de euro, licitaţia te­ma­tică „Primul meu tablou” a îmbo­găţit lista lucrărilor adjudecate cu peste 100.000 de euro. Numărul aces­tora a ajuns acum la 20.

„Atât de puţin? La banii noştri?”
„Sunt consternată de ce se în­tâmplă pe piaţa de artă - spune Dana Spătariu, managerul casei de licitaţie Monavissa. Ce fel de artă se cumpără? Cine cumpără şi de ce? Pentru că dacă atâtea lucrări de excepţie, la preţuri atât de mici, nu tentează pe nimeni, practic nu există logică sau n-o văd eu. Cum să nu cumperi unul dintre graţioasele nuduri ale lui Jaqueline Oblin cu nici 100 de euro (de fapt s-a vândut unul, dar e total nesemnificativ, căci au fost 20), sau un Constantin Jiquidi la preţ de dumping? Dar sunt, pur şi simplu, nişte chilipiruri! Lucrările acestea, şi multe altele - florile lui Duţulescu, sau «Peisajul pari­zian» al lui Radu Dărângă (5.500 de lei), sau un Corneliu Baba cu 3.000 de lei, sau un desen în peniţă al lui Tonitza cu 8.000 de lei, sau un Partog Vartanian cu 3.000 de lei, sau un Leon Al. Biju cu 3.800 de lei - nu numai prin semnătură sunt valoroase, ci sunt şi foarte reuşite, reprezentative, sunt lucrări frumoase. Eu una nu m-am putut abţine şi am cumpărat acuarela lui Jiquidi, «Peisaj», cu ruşinoasa sumă de 500 de lei. Pe lângă faptul că e foarte frumoasă, are şi o vechime de 112 ani. Cum să nu cumperi, dacă pretinzi că eşti colecţionar, aşa ceva? Îmi vine să cred că e adevărată mentali­tatea aceea din reclamă: «Atât de puţin? La banii noştri?»… Am cumpărat-o fără nicio reţinere, ba chiar cu un fel de sentiment de… răzbunare. M-am autofacturat!”.