Cartea ca un semn de telecomandă

Nu ştiu dacă ştiaţi, dar încă o vedetă s-a apucat să scrie o carte. Leo de la Strehaia se pregăteşte să dea asaltul asupra Regatului Literelor, care a rămas deja cu mai puţini supuşi decât au Regatul Regelui Cioabă sau Imperiul de la Costeşti. Leo vine şi cu un subiect cu garantată priză la mase: femeile din viaţa lui. Trăirile subtile şi angoasele sublimate metaforic sunt excluse: Leo are o listă cu nume şi sume datorate sau plătite. Asta e literatură de sertar în formă pură: murdară cu ce găseşti de obicei prin sertare în care n-ai mai umblat de mult. Praf, pânze de păianjen, câte-un măr (Adam, da, la tine bat!) stricat şi mucegăit şi o substanţă gălbuie neidentificată, care la origine se poate să fi fost chiar gem de gutui, vărsat în timpul unei bătăi a amorezilor.
Glumesc. Dar măcar cartea asta a lui Leo are şanse să fie citibilă. Altele sunt simple purtătoare ale unor nume celebre. Sunt cărţi de larg tiraj, care înghesuie între coperţi texte câteodată interesante (scrise de obicei de câte un negrişor de la Litere cu mare nevoie de bani de vacanţă) şi lungi confesiuni solemne şi plicticoase, deghizate în sfaturi de viaţă pentru începătorii care admiră parcursul vedetei. Sunt cărţi-GPS, în care vedeta îţi promite că-ţi arată drumul, şi cărţi-televizor, în care vedeta îţi promite că-ţi arată mai mult. În ambele cazuri eşti păcălit. Drumul e de fapt o autostradă de carton construită pentru raţiuni de marketing. Iar confesiunile sunt la fel de interesante ca procesul-verbal al unei colonoscopii. Şi asta dintr-un motiv simplu. Ingredientul esenţial al cărţii, lumina din spatele literelor, lipseşte.
Lipseşte talentul.
Din fericire, lipseşte şi capacitatea publicului de a sesiza chestia asta. Nu mai vorbesc de un alt aspect esenţial: cunoaşteţi vreun telespectator de emisiuni cu vedete care citeşte? Care citeşte cărţi? Ce motive ar avea? Televiziunea, în ciuda iluziilor pe care şi le fac teoreticienii ei în facultăţi bine intenţionate, ei, da, televiziunea n-a fost inventată să educe. Din contră. Ea scoate din tine cheful de a descoperi, tocmai pentru că misiunea fiecărui canal e să te ţină acolo, consumator captiv al reclamelor şi figurilor. Ideile televiziunii sunt vizuale. Odată obişnuit cu ele, nu mai e loc de întors: cărţile sunt pur şi simplu prea triste pentru ochi.
De-aia şi cartea vedetei are o copertă mişto. Mai e însă de lucrat la cotor. Şi asta pentru că, până la urmă, cartea asta e ca un semn de telecomandă. E făcută să-ţi aducă aminte de vedetă. Mecanismul e simplu: mulţi oameni au televizorul în bibliotecă. Cartea se duce tot acolo. Te uiţi spre el, vezi numele vedetei şi începi, fără să-ţi dai seama, s-o cauţi.
Ei bine, eu aş pune pe cotor şi staţia. Andreea Ionescu, Minunea TV, canal 32, în fiecare zi între 10 şi 11 seara! Citeşte şi nu da mai departe!