Circuitul operelor de artă pe piaţa românească - şi pe orice piaţă de artă din lume - are aspectul unei competiţii sportive. În măsura în care această piaţă de artă este organizată, competiţia propriu-zisă îşi însuşeşte, la pachet cu avantajele, şi o parte din defectele întrecerilor sportive, respectiv aranjamentele de culise. Ceea ce este - dacă nu corect - absolut natural şi, până la un punct, chiar benefic pentru dezvoltarea pieţei de artă. Evident, atâta timp cât micile „inginerii” nu sufocă piaţa, ci o dinamizează.
Sintagma „record de autor” e preluată din limbajul sportiv şi înseamnă, ca şi în domeniul de referinţă, performanţa subiectului aflat în competiţie cu sine însuşi. Competiţie care este, de fapt, consecinţa confruntării cu alţi „adversari”. Plaja de evoluţie a preţurilor, până la cristalizarea acestora în cotă, ţine însă strict de criteriul valorii artistice, de locul artistului în ierarhia valorică. Diferenţa fundamentală dintre preţ şi cotă este aceea că preţul se referă la lucrare, iar cota - la autor.
„Sprintul” lui Grigorescu, după o pauză de 7 ani
Cazul cel mai relevant al acestei duble competiţii este Grigorescu care, din 2010 încoace, a intrat într-un „sprint” fără precedent. Momentul care a determinat „eliberarea” artistului de propriul prag a fost adjudecarea la Artmark, pe 30 septembrie 2010, a unui „Car cu boi”, la preţul de 155.000 de euro. Cea mai scumpă lucrare a lui Grigorescu vândută până atunci prin licitaţie fusese „Fată culcată în iarbă” (59.900 de euro), pe 9 noiembrie 2003, la Alis. Era, la momentul acela, cel mai scump tablou vândut prin licitaţiile din România. De atunci şi până în 2006, clasamentul primilor 10 artişti vânduţi prin licitaţie a fost dominat de Grigorescu, cu 8 poziţii ocupate din 10. La începutul lui 2009 însă, acesta abia mai figura în top, pe la coadă (poziţiile 8 şi 10), cu „Fată culcată în iarbă” şi „Flori de nalbă” (58.750 de euro). Începând cu licitaţia din 30 septembrie 2010 de la Artmark s-a produs, cum spuneam, o veritabilă explozie a recordurilor de autor ale lui Grigorescu, fiecare dintre acestea devenind locuri în topul celor mai scumpi artişti vânduţi prin licitaţie (şi, implicit, o confirmare a valorii de piaţă a artistului). Iată care a fost traiectoria acestei „escaladări”, conform datelor extrase din Indexul Tudor-Art: „Car cu boi” - 155.000 de euro (Artmark, 30 septembrie 2010), „Trandafiri sălbatici” - 52.500 de euro (Artmark, 28 octombrie 2010), „Panseluţe” - 115.000 de euro (Artmark, 18 noiembrie 2010), „Casa din Văleni” - 26.190 de euro (Goldart, 21 noiembrie 2010), „Peisaj cu cireadă” - 18.605 euro (Goldart, 5 decembrie 2010), „Studiu de nud” - 75.000 de euro (Alis, 7 decembrie 2010), „Păstoriţa” - 175.000 de euro (Artmark, 16 decembrie 2010), „Visare” - 19.000 de euro (Artmark, 16 decembrie 2010), „La marginea pădurii” - 200.000 de euro (Artmark, 23 martie 2011), „Cârciumă la Rucăr” - 230.000 de euro (Artmark, 23 martie 2011), „Por-tretul Emiliei Dona” - 39.024 de euro (Alis, 5 aprilie 2010), „Ţărăncuţă odihnindu-se” - 270.000 de euro (Artmark, 13 aprilie 2011) şi „Vatră la Rucăr” - 95.000 de euro (Artmark, 12 mai 2011).
Aşadar, din 13 tablouri de Grigo-rescu vândute în intervalul 30 septembrie 2010-12 mai 2011, opt au fost adjudecate la preţuri ce depăşeau „Fată culcată în iarbă”, iar cinci au fost recorduri de autor („Car cu boi”, „Păstoriţa, „La marginea pădurii”, „Cârciumă la Rucăr” şi „Ţărăncuţă odihnindu-se”.
Andreescu: două licitaţii, două recorduri de autor
Această efervescenţă a recordurilor de autor a fost posibilă şi ca urmare a „cantităţii” de Grigorescu aflat în circulaţie pe piaţa românească. Astfel, în toată perioada monitorizată de Indexul Tudor-Art, adică din 1995 încoace, s-au vândut prin licitaţii 84 de lucrări de Grigorescu, dintre care 74 au fost picturi. Ceea ce nu este cazul la Ioan Andreescu, de pildă, care, în acelaşi interval, nu a fost prezent în licitaţii decât cu cinci tablouri. Aplicând aceeaşi schemă ca a lui Grigorescu, acesta nu a avut decât trei recorduri de autor: primul, în 1999, cu un salt de la 7.275 de euro („Peisaj din Valea Buzăului”) la 43.741 de euro („Cap de ţărăncuţă cu tulpan galben”), iar următoarele două la Artmark, în 2011 („Femei în parc” - 130.000 de euro şi „Ulcica cu flori de câmp” - 135.000 de euro).
„Eşaloanele” şi ierarhia preţurilor
Paradoxal, mai mare e „bătaia” colecţionarilor pe artiştii scumpi şi foarte scumpi decât pe cei ofertaţi la preţuri medii şi mici, chiar dacă şi aceştia din urmă sunt validaţi cultural şi artistic. Aici intervin mai multe variabile şi explicaţii dar, în fapt, aşa stau lucrurile. Adică există, să zicem, eşalonul 1, cu artişti ale căror lucrări au atins praguri de la 100.000 de euro în sus (unde îi întâlnim pe Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza, Max Herman Maxy şi Ion Ţuculescu), eşalonul 2, cu praguri cuprinse între 50.000 şi 100.000 de euro (Theodor Pallady, Francisc Şirato şi Gheorghe Petraşcu), eşalonul 3, cu praguri între 10.000 şi 50.000 de euro (Samuel Mützner, Nicolae Dărăscu, Ion Theodorescu Sion, Hans Mattis Teutsch, Theodor Aman, Iosif Iser, Alexandru Bunescu, Hans Eder, Eustaţiu Stoenescu, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Jean Al. Steriadi, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Corneliu Baba etc.) şi aşa mai departe.
În primul eşalon ar intra şi mult controversatul steag al Căluşarilor, vândut în aprilie 2011 prin casa de licitaţie Căluşari din Oradea. În acest caz, putem spune, chiar cu riscul de a cădea în preţiozitate, că „autorul” este tradiţia imemorială a poporului român, întrucât covorul respectiv, chiar dacă este un obiect, ţine mai degrabă de patrimoniul nostru imaterial. Este cel mai scump obiect textil vândut vreodată, prin licitaţii, în România.
De ce fug „bancarii” de operele de artă
Piaţa de artă este, probabil, cea mai complicată şi mai sensibilă piaţă de valori din câte există. Deşi poate fi configurată într-o terminologie identică, de pildă, cu cea de la bursă, fiecare element sau criteriu de operare înseamnă altceva, din cel puţin două motive: variabila inefabilă a valorii artistice (care determină o targetizare foarte restrânsă) şi faptul că opera de artă nu e un produs de serie, ci un unicat. Apoi mai este şi problema falsurilor sau, şi mai complicat, faptul că nu toate operele unui artist sunt valoroase. Marii artişti fac şi lucrări proaste. Toate aceste aspecte i-au descurajat pe tehnocraţii din sistemul bancar, făcându-i să „fugă” pur şi simplu de operele de artă, a căror valoare nu poate fi controlată în termenii cu care aceştia sunt obişnuiţi. De aceea a durat atâta până când a apărut primul fond de investiţii în artă.
Top 20 de recorduri de autor (cele subliniate sunt atinse în 2011)
1. Nicolae Grigorescu, „Ţărăncuţă odihnindu-se”, 270.000 de euro (Artmark)
2. Camil Ressu, „Aişe”, 160.000 de euro (Artmark)
3. Ştefan Luchian, „Garoafe”, 140.000 de euro (Artmark)
4. Ioan Andreescu, „Ulcică cu flori de câmp”, 135.000 de euro (Artmark)
5. Nicolae Tonitza, „Golgota”, 125.000 de euro (Artmark)
6. Max Herman Maxy, „Trei muzicieni”, 110.000 de euro (Căluşari, Oradea)
7. Ion Ţuculescu, „Mare fermecătoare”, 105.000 de euro (Artmark)
8. „Steagul Căluşarilor”, 100.000 de euro (Căluşari)
9. Theodor Pallady, „Natură statică cu crizanteme galbene”, 67.500 de euro (Artmark)
10. Francisc Şirato, „Lila în galben”, 50.000 de euro (Artmark)
11. Gheorghe Petraşcu, „Case la Chioggia”, 50.000 de euro (Artmark)
12. Samuel Mützner, „Legendă antică”, 46.000 de euro (Artmark)
13. Nicolae Dărăscu, „Natură statică cu bujori şi cărţi“, 42.000 de euro (Artmark)
14. Ion Theodorescu Sion, „Compoziţie cu motive româneşti“, 38.000 de euro (Artmark)
15. Hans Mattis Teutsch, „Cireş în floare”, 38.000 de euro (Artmark)
16. Theodor Aman, „Portretul unei doamne”, 36.875 de euro (Goldart)
17. Iosif Iser, „Nud“, 36.500 de euro (Goldart)
18. Alexandru Bunescu, „Prinţesa”, 35.000 de euro (Artmark)
19. Hans Eder, „Modele în atelier”, 35.000 de euro (Artmark)
20. Eustaţiu Stoenescu, „Natură statică cu farfurie olandeză“, 32.000 de euro (Artmark)
