Spaima Constituţii

de Vlad Teodorescu in Editoriale pe 3 Iunie 2011, 18:36

  • print
  • rss

În Romania, politica este ca prognoza meteo! Cu cât sperăm să fie mai bună în preajma apropierii perioadei de va­ră, de concedii, cu atât este mai rea, cu descărcări - nu neapărat electrice -, precipitaţii şi nori negri ce se bu­lu­cesc la orizont. Cu puţin înainte de pau­za estivală, când ne aşteptam, vor­ba ziaristului, ca nici iarba să nu creas­că, iată că scena politică (şi la noi chiar este o scenă) se agită din nou ca ur­mare a neliniştii şi a fră­mân­tării permanente de la Cotroceni. Înainte de a pleca să facă tradiţio­na­lele băi de mulţime pe litoral şi să joace vreo mireasă, florăreasă sau pur şi simplu fană care să nu vrea nici lei şi nici va­lută pe ceea ce a mai rămas din te­rasele din Neptun-Olimp, dar nu îna­inte de a se preocupa şi de soarta fotbaliştilor români aflaţi sub contract în străinătate (aproape că mă mir cum de nu rezolvă şi criza managerială de la echipa prietenului Gigi), preşedintele a avut grijă să lase tema pentru vacanţă. Este vorba, desigur, despre iniţiativa de modificare a Constituţiei, mişcare ce a reuşit, pe de-o parte, să surprindă din nou eşi­chierul politic şi, pe de altă parte, să contrazică ideea că numita Nutzi ar fi spaima Legii fundamentale.
Care ar fi principalele şi controversa­tele puncte în care preşedintele în func­ţie ar dori să intervină schimbând fundamental spiritul şi litera statutului politic al României? Să luăm câteva la întâmplare. În primul rând este faptul că se prevăd puteri sporite pentru viitorul chiriaş de la Cotroceni, deşi se ştie că domnul Băsescu nu îşi mai poate prelungi contractul de în­chi­riere în imobilul de peste drum de Gră­dina Botanică. Iniţiativa a creat pe bună dreptate stupoare în rândul po­li­ticienilor fiindcă, pentru cineva cu or­goliul preşedintelui, ar fi ca şi cum s-ar ridica de bunăvoie şi nesilit de nimeni din pat şi ar ceda locul amantului. Exis­tă apoi iniţiativa ca parlamentarii să fie obligaţi să facă politică, indivi­dual sau în grup, neprotejaţi. Se ştie că a întreba dacă vrei ca parlamentarii - poate cea mai urâtă categorie de cetăţeni din România, în urma tuturor sondajelor de opinie - să poată fi traşi la răspundere pentru faptele lor este ca şi cum ai chestiona poporul dacă ar vrea ca hoţul să înfunde puşcăriile şi nu să-i râdă în nas de la volanul jipa­nului pe care-l schimbă după culoarea portjartierelor ţiitoarei. Un fel de „decât urât, sărac şi bolnav, mai bine frumos, bogat şi sănătos”. Răspunsul nu poate fi decât unul singur. Tot aici intră şi propunerea ca Parlamentul să se restrângă, devenind garsonieră confort doi cu dependinţele pe hol, la comun, după ce a fost penthouse cu dotări de lux şi vedere către grădina în care curge lapte şi miere. O altă ini­ţiativă cu care preşedintele îşi va face duşmani în rândul tuturor partidelor politice, fără nicio excepţie, este eli­mi­narea prezumţiei de avere licită, ceea ce pre mulţi ar răspopi…
Se pune fireasca întrebare. De ce face Băsescu acest joc? De ce ar vrea un preşedinte mai puternic, deşi el nu mai poate fi ales, de ce îşi doreşte un Pa­r­la­ment „scurt” şi „puşcăriabil”, deşi el însuşi ar putea lua loc pe băncuţele din Casa Poporului, de ce reintroduce „ilicitul” atunci când chiar asupra fa­mi­liei sale planează destule acuzaţii? Simplu. Fiindcă joacă la cacialma, la două capete şi va fi câştigător indife­rent de ceea ce se va întâmpla. Dacă se adoptă modificările, partidul său, precum şi sateliţii aflaţi pe orbita Pu­terii nu au cum să nu-şi mai adauge încă un mandat de patru ani la bu­to­niera guvernării. Dacă iniţiativa nu tre­ce, atunci USL va pierde cu siguranţă alegerile viitoare fiindcă s-a opus unor iniţiative mai mult decât populare şi populiste la un loc.
Şi mai este o întrebare. Se spune că modificările nu pot trece în Parlament fiindcă este imposibilă majoritatea necesară de două treimi acum, când PLD & Co gâfâie până şi la votul pentru modificarea baremului de detergent pentru femeia de serviciu. Dar aţi paria ultimul leu din buzunar că va fi la fel şi în ziua votului pentru Constituţie?  






Comentarii (1)

nu numai ca se ridica din pat dar va termina si mai devreme. :) scurtarea mandatului s-ar putea sa nu fie o utopie si asta da lovitura de imagine

De bdl4 pe 06.06.2011 la 13:08

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net