Câinele de pază, trimis să aducă mingea

În conferinţa de presă în care a anunţat modificările pe care le-ar aduce Constituţiei, preşedintele României se juca pe sub masă cu o mingiuţă de cauciuc. Metaforică, evident. Câinii de pază ai democraţiei strânşi la Palatul Cotroceni, cei care amuşinau prin redacţii şi prin studiouri, au simţit că e ceva şi pentru ei, dar nu ştiau exact despre ce este vorba, aşa că aşteptau, gata să ţâşnească. Preşedintele s-a mai jucat ce s-a mai jucat cu mingiuţa şi, când a realizat că nervii sunt întinşi la maximum, a scos-o de sub masă şi a aruncat-o cu boltă: „Ştiu că acesta este un punct care va isca multe discuţii, dar era absolut necesar etc.”. Punctul cu pricina este cel care elimină prezumţia că averile sunt licit dobândite. Insistenţa preşedintelui asupra reacţiilor pe care le va isca acest punct a avut efectul scontat: câinii de pază ai democraţiei s-au repezit după indicaţii, fugind să prindă primii mingea aruncată de Traian Băsescu şi s-o aducă înapoi dând din coadă.
Sunt lucruri mult mai importante de discutat atunci când vine vorba despre modificarea Constituţiei. Sunt lucruri mult mai importante de discutat atunci când vine vorba despre democraţia românească şi despre încercările din ce în ce mai agresive de subjugare a ei. Presa ar putea vorbi mai mult despre eliminarea turului doi în alegerile locale, despre ideea periculoasă că democraţia e prea scumpă şi nu ne-o mai putem permite şi despre multe alte astfel de lucruri. Numai că presa a reacţionat exact aşa cum şi-a dorit Traian Băsescu şi cum i-a indicat să reacţioneze: „Despre asta se va vorbi mult, deci despre asta vorbiţi!”. Privind orele de dezbateri dedicate subiectului am înţeles ceea ce probabil că preşedintele a înţeles cu mult înaintea mea: pentru a deturna atenţia presei nu mai ai nevoie de strategii complicate, de scheme de comunicare elaborate, de desfăşurări de forţe cos­ti­sitoare. Ajunge să le spui „ia uitaţi-vă voi aici ce bunătate de subiect am. N-aţi vrea să fiţi buni şi să discutaţi despre el?”. Iar câinele de pază al democraţiei, fiorosul care pe vremuri mârâia la orice suspiciune de manipulare, de care nu trecea niciun scenariu neverificat, pe care nu-l ameţeai cu trei oase fără carne, ei bine, câinele ăla de în­credere se lasă amăgit de tonul blând şi privirea umedă a oricui. Îi arunci min­gea şi el fuge s-o aducă înapoi, fără să se gândească la faptul că până acum nu obişnuia să se joace aşa şi nici că după ce o prinde nu va avea cui s-o mai aducă, tu fiind de mult plecat.
Dacă n-ar fi extrem de trist, ar fi amuzant. Asta însă doar dacă te amuză ideea că, în loc de Clubul Român de Presă sau alte organizaţii profesionale şi patronale, ziariştii vor fi, în curând, reprezentaţi de Vier Pfoten, ca toate fiinţele neajutorate care, pe deasupra, nici nu cuvântă.