Alungaţi lupii din sistemul birocratic!?

de Radu Preda in Editoriale pe 27 Mai 2011, 20:00

  • print
  • rss

Uniunea Social Liberală şi-a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, programul economic, sub deviza „Creştere, dezvol­ta­re, locuri de muncă“. Documentul cu­prinde, în fapt, un set de principii de ba­ză, gândite ca tratamente aplicate celor mai importante boli ale unei economii adusă de puterea portocalie pe patul de spital, la reanimare, precum şi o serie de măsuri punctuale, care însă sunt supuse dezbaterii publice. Obiectivul asumat de USL: crearea unui milion de locuri de muncă, în patru ani. Cum se poate face asta? „Mai multă economie, mai puţină birocraţie“, se arată în documentul citat.
Nu voi insista asupra celor mai importante măsuri avute în vedere de cele trei partide din Opoziţie, sunt şi vor mai fi su­­ficiente analize amănunţite. Mă opresc însă la o propunere, pe cât de specta­culoasă, pe atât de periculoasă: „des­fiinţarea celor 6.000 de posturi numite politic în 2009-2010 şi numirea în func­­ţii de specialitate a oamenilor cu ex­perienţă în sistem“. Sună bine, chiar foarte bine, numai că, trecând peste credibilitatea unei asemenea promi­siuni, în con­diţiile în care absolut toate guvernele din ultimii 20 de ani au excelat prin nu­mirea clientelei politice în pos­turile din administraţie, implemen­ta-rea ei ar putea crea nemulţumiri chiar în rândul celor trei partide. Liderii vorbesc la televizor, îşi iau an­gajamente, dar greul campaniei este dus de activiştii locali, pentru care pos­tu­rile din adminis­traţie şi din întreprin­derile deconcentra­te reprezentau borca­nul cu miere oferit ca premiu celor care câştigă alegerile. Or, din moment ce a­ceastă răsplată dispare, şi nici dinspre drenarea banilor pu­blici nu vin veşti îm­bucurătoare - „vom reduce cu 50% risipa cheltuielilor din sistemul public“ -, e posibil ca ac­tivul de partid să se demobilizeze. Şi atunci intrăm într-un cerc vicios: ca să putem pune punct acestor practici nesă­nătoase din aparatul de stat, USL are nevoie să ajungă la guvernare, dar ca să se întâmple asta e nevoie de re­surse.
Poate că această idee, eminamente po­litică, nu se găseşte printre cele mai im­portante măsuri ale programului Opo­ziţiei. Dar întregul program, alcătuit de oameni cu pregătire economică, fo­lo­sind ca input date credibile din surse cre­dibile - BNR, Consiliul Fiscal, Euro­stat -, va trebui să fie asumat politic şi „ambalat“ în aşa fel încât să mulţu­mească şi electoratul, dar şi militanţii celor trei partide.
Prin urmare, oricât de sănătos ar fi acest program economic, el nu reprezintă de­cât un prim pas. Până la punerea lui în practică mai sunt de făcut numeroşi alţi paşi, unii chiar pe poteci lăturalnice.






Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net