Între 18 şi 20 mai a.c., s-au desfăşurat la Stockholm, capitala Suediei, acolo unde, în iunie 1972, a avut loc, sub egida ONU, prima conferinţă mondială privind mediul, lucrările primului „proces al umanităţii”. Scopul asumat: acela de tribună de denunţare şi alertare asupra urgenţei şi gravităţii pericolelor care ameninţă viaţa pe planetă, precum schimbările climatice, acidifierea oceanelor sau deteriorarea biodiversităţii. Participanţi: 18 laureaţi ai Premiului Nobel (în diferite domenii), alţi oameni de ştiinţă şi numeroase organizaţii neguvernamentale. Curtea cu juraţi - formată din 4 laureaţi Nobel: Werner Arber şi Peter Doherty în medicină (primul în 1978 şi secundul în 1996), James Mirrlees în economie (1996) şi Carlo Rubbia în fizică (1984) - a ascultat acuzaţiile expuse, în special, de procurorul cauzei, Will Steffen, directorul Institutului pentru Schimbarea Climei din Australia.
„A venit timpul procesului, căci dispunem de suficiente probe pentru a demonstra riscurile actuale şi de viitor”, sublinia Mario Molina, Premiul Nobel pentru chimie (1995) şi consilier al preşedintelui SUA, Barack Obama, care a îndeplinit, cu această ocazie, rolul de judecător. Şi a continuat: „Studiile noastre ştiinţifice şi proiecţiile lor arată cât de mult este necesar astăzi ca decidenţii să treacă la acţiune. Societatea poate şi trebuie să se schimbe. Timpul antagonismului dintre dezvoltare şi mediu a trecut. Trebuie să fim conştienţi că acest angajament pentru planetă este contrar intereselor anumitor lobby-uri, care ar trebui să se arate mai responsabile”. Aşadar, „diagnosticul este clar, dar terapia nu este (încă) decisă”, a fost una dintre primele concluzii ale ineditului conclav juridico-environmental.
Constituirea unei asemenea formule ştiinţifico-civice de prezentare şi alarmare asupra dimensiunilor problematicii ecologice globale urmăreşte, într-un alt plan, două obiective importante: pe de o parte, speranţa că există o mai mare probabilitate ca punctul de vedere al unui număr important de laureaţi ai Premiului Nobel să fie ascultat de decidenţi (lăsând în surdină strigătele oamenilor de afaceri şi aclamaţiile electoratului lor), iar pe de alta, că o asemenea reuniune de prestanţă ştiinţifică ma-ximă poate respinge cu mai mult succes poziţia climatoscepticilor, conform cărora teza încălzirii globale ar reprezenta o conspiraţie a cercetătorilor interesaţi să atragă fonduri pentru activitatea lor.
Au fost identificate şi afirmate 8 priorităţi, printre care stoparea creşterii temperaturii medii globale la 20C, favorizarea unei revoluţii agricole orientate spre ecologie, consolidarea guvernanţei mondiale, reformularea modelului de dezvoltare economică, reducerea impactului consumului asupra mediului ori sporirea investiţiilor în domeniul ştiinţei. Condamnarea morală a speciei umane pentru majora sa amprentă ecologică reprezintă rezultatul cel mai semnificativ.
Verdictul tribunalului a fost deja integrat într-un memorandum, transmis experţilor ONU în domeniul dezvoltării durabile, reuniţi la Helsinki, în pregătirea Summit-ului Terrei din iunie 2012, iar, într-o perspectivă mai largă, aşa cum remarca apărătorul (avocatul) umanităţii, Gary Peterson, de la Stockholm Resilience Center, participanţii vor duce mai departe şi vor propaga mesajul urgenţei acţiunii în problemele vitale ale planetei.
