Pentru transportul gazelor din Româ­nia spre Ungaria prin intermediul con­ductei Arad-Szeged, compania naţională de transport, Transgaz, ar trebui să facă investiţii de câteva miliarde de lei, îndeosebi în staţii de comprimare. Pentru că acest lucru este imposibil în momentul de faţă, infrastructura existentă nu va putea face faţă nici viitoarelor proiecte de transport internaţionale, respectiv Nabucco şi AGRI. Şi totuşi, exportul
comercial de gaze este posibil chiar şi în aceste condiţii.
Cu toate că, din punct de ve­dere fizic, gazele româ­neşti nu pot ajunge în Vestul Europei, din moti­vele amintite, virtual acest lucru este posibil încă din luna decembrie a anului 2009, când a fost semnat acordul de cooperare cu Un­garia, încă înainte de darea în fo­losinţă a conductei Arad-Szeged. Toată panica iscată de recentele angajamente ale guvernului român în faţa Comisiei Europene, conform cărora ţara noastră va exporta gaze din 2012, este lipsită de substanţă, atâta vreme cât acest lucru este posibil chiar şi în momentul de faţă. Două companii de profil (furnizori de gaze naturale) pre­zen­te pe piaţa din România, precum şi pe cel puţin una dintre pieţele eu­ro­pene, pot derula contracte de vân­zare-cumpărare a gazelor naturale prin intermediul tranzacţiilor SWAP, asupra cărora Guvernul nu poate avea niciun control. Dacă până acum nicio companie nu a raportat asemenea tranzacţii, nu înseamnă că ele nu se vor putea derula în viitorul apropiat, ceea ce echivalează cu un export de gaze din care statul nu câştigă însă ni­mic. Acesta este de fapt efectul di­rect al liberalizării pieţei gazelor şi în niciun caz un export de tip clasic, în care gazele naturale extrase din România să curgă prin conducta Arad-Szeged către Europa la pre­ţuri mult mai mari decât cele de pe piaţa internă.

Tehnic suntem la pămånt
În Tratatul de aderare la Uniu­nea Europeană se stipulează încă de la capitolul 1 că „principiul li­be­rei circulaţii a mărfurilor presu­pune că produsele trebuie comercializate liber dintr-o parte a Uniu­nii în cealaltă”. Restricţiile impuse până acum producătorilor de gaze din România, în sensul de a nu pu­tea efectua exporturi de gaze, sunt aşadar ilegale, motiv pentru care Co­misia Europeană a solicitat im­perativ guvernului de la Bucu­reşti „să întreprindă toate acţiunile ne­cesare pentru a se asigura că fluxul bidirecţional de gaze la graniţa cu Ungaria este stabilit până la sfâr­şitul anului 2012”, se precizează în memorandumul de înţelegere cu Comisia.
În realitate, din punct de vedere fizic (al transportului prin conducte), România nu se va putea conforma angajamentelor mulţi ani de aici încolo, pentru că este nevoie de investiţii foarte mari, care nu se justifică la rezervele de gaze pe care le mai avem. Cu alte cuvinte, presiunea la nivelul sondelor noastre de exploatare, fie că ele aparţin Petrom, fie că aparţin Rom­gaz, este foarte scăzută, motiv pentru care trebuie construite staţii noi de comprimare a gazelor. În pre­zent, Transgaz dispune de şase asemenea staţii de comprimare.
Mai mult decât atât, presiunea din reţeaua de transport a Trans­gaz este în jurul valorii de 25-30 de bari, mult sub presiunea specifică conductelor din Vest, inclusiv celei din Ungaria, care se apropie de 50 de bari.
Acesta este şi motivul pentru care, încă de la darea în folo­sinţă a conductei Arad-Szeged, tra­seul gazelor are un singur sens, dinspre Ungaria spre România. „Teh­nic, fluxul de gaz poate fi in­versat până în 2012, astfel încât să exportăm gaze, nu doar să im­portăm”, susţin reprezentanţii Mi­nis­terului Econo­miei, fără a şti însă care este realitatea. În niciun caz, până în 2012, România nu va avea cum să expor­te fizic gaze prin conducta Arad-Szeged, în schimb ar putea realiza operaţiuni de ex­port gaze exclusiv de tip comercial.

Cine poate face schimburi de gaze
Dintre cei doi mari producători de gaze din România, Romgaz şi Pe­trom, doar cea de-a doua companie este în postura de a realiza tranzacţii SWAP cu gaze naturale (ex­port), pentru simplul motiv că Romgaz nu este prezentă în calitate de furnizor pe niciuna dintre pie­ţe­le europene. Petrom însă, prin acţionarul său majoritar (OMV), are o situaţie privilegiată.
În acelaşi timp, E.ON Gaz, GDF Suez, MOL şi nu numai pot efectua exporturi comerciale de gaze din România, pentru că ele sunt prezente şi pe alte pieţe europene. Practic, toate aceste companii puteau realiza tranzacţii SWAP încă de la semna­rea Acordului de cooperare dintre Transgaz şi FGSZ Natural Gas Transmission Close Company, com­pania de transport a gazelor din Ungaria, membră în acelaşi timp şi a grupului petrolier MOL.
SWAP-urile sunt tranzacţii negociate privat, care reprezintă echivalentul unei serii de contracte de tip Forward (la termen), prin care cele două părţi (cumpărătorul şi vân­ză­torul) convin asupra li­vrării unei mărfi, într-o anumită can­titate şi la o anumită dată (schimb de măr­furi). Condiţia esen­ţială este ca cei doi parteneri să fie prezenţi pe două pieţe di­ferite şi, în cazul gazelor naturale, să aibă calitatea de furnizor. În cazul tranzacţiilor cu gaze româ­neşti, de pildă, important este că avem de-a face, la o ase­menea tranzacţie, cu aceeaşi cantitate de mar­fă, dar la preţuri diferite pe cele două pieţe.
Spre exemplu, preţul din Ro­mânia al gazelor este de circa 160 de dolari/1.000 de metri cubi, în timp ce preţul din Viena este de cel puţin 400 de dolari/1.000 de metri cubi. Aceste diferenţe mari de preţ vor fi eliminate însă chiar din acest an, când piaţa românească a gaze­lor intră într-un proces de libera­lizare forţa­tă. Cert este că în cazul tranzac­ţii­lor comerciale este eliminată taxa de tranzit, iar profiturile vânzăto­rului din România pot fi extrem de ridicate.

Din 2012 se schimbă totul
Exportul de gaze nu este singura problemă care ar trebui să ne preocupe în momentul de faţă, dat fiind faptul că, începând cu acest an, România va fi obligată să renunţe şi la coşul de gaze, respectiv la preţurile administrative. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că România importă gaze din Rusia prin intermediul a două mari companii (WIEE şi IMEX OIL), ale căror acorduri cu Gazprom expiră tocmai anul viitor. Nu întâmplător, consilierul economic al Ambasadei Rusiei la Bucureşti, Igor Sidorov, declara cu ceva timp în urmă că ţara noastră ar putea obţine un preţ mai mic la gazele ruseşti dacă ar importa cantităţi mai mari. Păi, dacă renunţăm la coşul de gaze (amestec), unde gazele din producţia internă acoperă circa 80% şi exportăm o parte din gazele româneşti, este evident că trebuie să creştem cantităţile importate. Să vedem dacă ne mai scade şi preţul, aşa cum zice consilierul economic, care mai lăsa să se înţeleagă că dacă România ar oferi ceva grupului Gazprom, de asemenea, ar putea obţine un preţ mai mic la gaze. Întrebarea este: ce avem de oferit?


Tranzitul, la ceasul renegocierii
În Memorandumul de înţelegere convenit de guvernul de la Bucureşti cu Comisia Europeană se mai menţionează că ţara noastră va începe, cât mai curând posibil, negocieri cu Rusia pentru revizuirea acordurilor interguvernamentale istorice privind tranzitul gazelor naturale prin conducte aflate pe te­ritoriul României. Sistemul naţional de transport al gazelor este administrat de compania de stat Transgaz Mediaş, controlată în proporţie de 73,5% de Minis­terul Economiei. Transgaz gestionează, totodată, şi conductele prin care se tranzitează gazul rusesc către ţările din Balcani. Oficialii Gazprom şi cei ai Ministerului Economiei au discutat anul trecut posibilitatea renegocierii, în vederea prelungirii, a contractelor de tranzit prin România al gazelor naturale către ţările din Balcani, care expiră în 2011, precum şi posibilitatea extinderii colaborării cu Gazprom în zona producţiei de energie electrică. Federaţia Rusă tranzitează gaze naturale pe teritoriul României de 37 de ani. Gazele ruseşti intră în România pe la Isaccea (judeţul Tulcea) şi ies din ţară prin localitatea Negru Vodă (Constanţa) spre Bulgaria şi alte ţări de pe culoarul balcanic.