Popor, ascultă reforma la mine!

La început a fost cuvântul şi cuvântul a fost la el. De fapt, au fost trei cu­vinte: vin la Primărie! Şi a venit. În primul an s-a luptat cu chioşcurile şi cu maida­nezii, după care s-a văitat pâ­nă la sfâr­şitul man­datului că are mâinile legate (nu cu­rate!) şi nu poate să facă nimic din cau­za ostilităţii Consiliului General controlat de partidul-stat al lui Adrian Năstase. Timp de o lună, în campania electorală, a ţipat cât l-au ţinut plămânii să i se dea Consiliul ca să-şi poată face treaba. I s-a dat. Dar n-a mai apucat să facă treaba, pentru că a vrut să fie Pre­şedinte, ca să trăiască bine toţi românii, nu doar bu­cu­reştenii. A vrut apoi şi gu­vernul, ca să poa­­tă moderniza România. I s-a dat, pa­tru ani mai târziu.
După plecarea lui de la Primărie, pe fondul acela de entuziasm portocaliu, s-a spus că şi dacă ar fi candidat o mai­mu­ţă din partea Alianţei D.A., tot ar fi câş­tigat. N-au găsit o maimuţă, l-au găsit pe Adriean Videanu, care a confirmat zice­rea, a ieşit primar şi ne-a pus borduri, să avem noi, fiii şi nepoţii noştri, şi urmaşii urmaşilor lor, în veacul vecilor. După pa­tru ani, Adriean a zis stop joc, având pli­nul făcut şi PUZ-ul de la Titan Mar aprobat, iar Buldogul a pierdut lamentabil în faţa Doctorului. La sectoare, ace­laşi scor, 2 din 6. Doar că Livache nu prea mai as­cultă de ordine, Poteraş are probleme cu potera, aşa că se simte nevoia unei re­for­me a administraţiei lo­cale. Să terminăm o dată cu 7 neveste (sectoare) pentru 7 fraţi, şi să facem aşa, un Mega Con­si­liu Ge­neral, cu un Mega-buget, condus de un Mega Primar. (Ob­servaţi jocul la ca­ceal­­ma: cu doar doi va­leţi în mână, joa­că de parcă ar avea careu de dame!).
S-a pus aşadar pe treabă, numai că ce să vezi, calea referendumului care pă­rea bă­tu­tă s-a dovedit a fi „dead-end“, aşa că s-a răstit duios la naţiune, spunând că, de fapt, chestiunea nu e la latitu­di­nea bu­cu­reştenilor, care sunt oricum ne­infor­maţi, a­gresivi şi proşti, ci a Parla­men­tului. Din gra­bă i-a scăpat însă po­rumbelul pe gură:

„Sunt şapte consilii, Bu­cureştiul are şapte bugete, Bucu­reş­tiul are foarte multe partide în consilii. Păi, primarul nu poate să facă ce vrea el. (...) Păi, ca să scoţi o hotărâre de Consiliu câte compromisuri, câte te­renuri trebuie să dai, ca primar, câte con­tracte la o firmă sau la alta? Bucu­reş-tenii nu realizează ce înseamnă şapte consilii într-un oraş, câte compromi­suri face un primar pentru a administra bugetul“!!!

Trecem peste tentaţia de a-l întreba ce compromisuri a făcut ca să administreze bugetul Primăriei timp de 4 ani, câte contracte a dat, câte terenuri, şi reţinem cele două idei esenţiale din fraza de mai sus: sunt prea multe partide în Consiliu, şi primarul nu poate să facă ce vrea el!!! Păi tocmai de-aia s-a inventat Con­siliul Local, ca primarul să NU facă ce vrea el. Iar în ce priveşte numărul partidelor re­pre­­zentate care îi cauzează disconfort biliar preşedintelui, putem presupune că simptomele ar dispărea doar când acesta ar ajunge la 1 (unu). Din pă­cate asta nu se (mai) poate face de­cât prin lovitură de stat.
Ceea ce i-ar produce o dublă sa­tis­fac­ţie: ar căpăta în sfârşit puteri de­pli­ne, şi ar avea şi o întreagă cohortă de to­va­răşi de complot pe care să-i execute pe cale re­ga­lă: o sticlă de Chivas - un complotist mă­trăşit, o sticlă de Chivas, alt complotist...